de

slăbiciunile copiilor

2011-12-24T00:03:00.019+02:00

nr.2
pentru el joaca preferată e hârjoana
cu nr 1 se hârjoneşte la propriu, simplu şi curat
iar cu nr.3 la figurat, împroşcând mii de scântei
azi se băteau ei doi (1+2) în cameră ca de obicei, şi tot ca de obicei nr 1, care e în toate cele cum îi spune numele, îl bătea pe nr. 2 de-i săreau fulgii
la un moment dat îl aud: ei, văd că nu mai merge şi trebuie să apelez la arma mea secretă, strigătul de luptă!

linişte o secundă cât trage aer în piept şi pe urmă modulându-şi vocea ca Tarzan: Mamaaaaaa!!!

***

nr 3
nu vrea să citească
e copilul modern, nu vede rostul cititului, vrea numai haine de firmă, ar sta pe mess întruna, consideră că doar htc-ul merită atenţia ei şi aşa mai departe ...
când îi spun să pună mâna pe carte, o face la propriu şi stă aşa lipită de câte-o copertă până ies din cameră
şi-mi spune să zic mersi că nu face ce-i zice taică-su, care completează de fiecare dată, pune mâna pe carte şi fă şi tu nişte cornete!

dar eu voi lupta în continuare şi voi folosi orice fel de tertipuri, până ...

***

nr 1
are un mare defect: nu e-n stare să-şi găsească încălţări
bine, poate o vină am şi eu că am născut-o (şi pe soră-sa la fel) cu varus equin şi ghipsul din primul an de viaţă nu i-a îndreptat talpa perfect
dar şi pretenţiile ei sunt fantastice de-a dreptul!
artiştii ăştia trăiesc într-o lume îngrozitoare după părerea mea, unde fiecare linie, unghi, nuanţă, formă trebuie să fie perfect integrate în tabloul mare, cine oare ştie cât de mare ...
eu nu văd nici a suta parte din amănuntele pe care le vede ea şi care o împiedică din punct de vedere estetic (şi mult mai puţin funcţional) să-şi aleagă ceva de pus în picioare!
aşa că şi acum pe zloata asta, ea umblă în converşi, spre marea invidie a soră-sii, care a avut ghinionul să-şi găsească nişte cizme potrivite

noroc că e un ninja al bălţilor şi nu se udă

***
apropo, ştiţi bancul cu uşile automate?
nu există uşi automate, doar gentlemeni ninja

un Crăciun fericit vă doresc!

III

2011-12-22T22:01:00.001+02:00

Am terminat în sfârşit perioada asta agitată, cursuri, alergătură, vâjâială de idei.

Mi-am dorit de mult să mă mai încarc o dată până la limită, dar m-a cam dat gata.

Mi-am dat seama de asta când am început să plâng din nimic, să plâng de dor.

Iar.

Cele mai mari lacrimi vărsate de-a lungul vieţii au fost de dor ... de El.

Acum e şi mai aiurea, el e lângă mine şi eu tot plâng de dorul lui.

Merge cu mine peste tot, e prin preajmă chiar dacă eu uit de el şi mă las antrenată în lumea din faţa ochilor.

Cum îl chem, cum vine cuminte, atât de cuminte.

Pe stradă sau în metrou e un puşti ca oricare altul, doar că străluceşte.

Oamenii nu-l simt şi nu se distrează la glumele lui.

Câteodată, când îi place de cineva în mod special, îşi deschide brusc aripa uriaşă şi-i atinge umărul cu pana din vârf, delicat.

In parc e mereu în alertă.

Chiar şi sub mărul lui stă pe vine, gata să ţâşnească la nevoie.

E îmbrăcat cu o pelerină neagră cu glugă, nu ştiu, probabil că i se pare deghizarea cea mai bună pentru o bătaie de stradă.

Dar suntem mereu singuri, doar noi doi în tot parcul plin de ceaţă.

Au fost zile când a crescut imens încă de la prima oră a dimineţii, dublu decât mine, cu aripile cât înălţimea camerei, cu medalii în piept, cred că au fost zilele în care am avut nevoie de pază puternică ...

Câteodată mă scoală dimineaţa vesel, e cerul senin şi el e atât de naiv încât crede că eu văd că ochii lui sunt din acelaşi material ca cerul, dar eu chiar văd asta, eu chiar ştiu ...

Şi iar plâng, ce-aş vrea? să fie tot timpul real lângă mine, dar atunci ar fi separat şi aş plânge mai cu foc, ce-aş vrea?! mai mult de atât nici măcar nu ştiu ce să-i cer, îmi dă tot şi eu totuşi mai vreau, ce defecţiune mai e şi asta?

Doar când povestesc despre el parcă mă liniştesc.

Şi el mă îndeamnă, scrie, că aşa trebuie

visătoarea mea.

4

2011-12-18T23:24:00.002+02:00

parcă sunt valurile publicului pe un stadion: ce pare că începe să se stingă într-o parte, de abia apare în partea opusă

se pare că la noi e cel mai bine dacă vă vine să credeţi: între est şi vest, calea de mijloc

3

2011-12-16T11:34:00.003+02:00

ok, am comis-o

i-am învăţat pe cei de la Naturalia cum să facă pâinea cu maia

i-am dat să guste doctorului Chirilă, el s-a lăsat moale în scaun şi a zis de când caut gustul ăsta, de 50 de ani, apoi s-a uitat la mine şi m-a întrebat dar cum de tocmai tu? şi pe urmă m-a rugat să-i învăţ şi pe ei

cum el e febleţea mea, i-am învăţat

m-am dus de câteva ori, le-am dat şi din maiaua mea când a lor se cam acrise

iar acum vor să iasă pe piaţă, 4,9 lei/250 gr (în reţeaua lor de magazine)

am fost certată că am dat găina de aur din mână, poate

dar asta sunt, fără apărare când iubesc pe cineva

2

2011-12-13T14:47:00.003+02:00

pâinea cu mentă

aromă şovăielnică, prea puţin detectabilă, dar cu rezultat aşteptat: o pâine veselă, proaspătă şi cristalină, tocmai bună pentru dimineţile ceţoase

cum a fost cea de azi

parcul era format din ciorchini de ceaţă

unul deasupra apei, altul peste insule

locul meu era înfăşat strâns într-un bob de ceaţă lăptoasă

nici sunetele nu pătrundeau

***

pâinea cu seminţe de in

prima dată am pus seminţele uscate râşnite, rezultat: o pâine amară şi cu iz de peşte

a doua oară n-am luat în calcul apa în care le-am înmuiat, rezultat: o pâine umedă, lăbărţată şi lipicioasă

a treia oară am urmat întocmai o reţetă profesionistă, rezultat: o pâine serioasă, masculină, gravă, pe care am mâncat-o în linişte şi cu respect

la fel cum frământ şi eu pâinea

prin braţe şi degete îmi coboară frânturi de gânduri, emoţii, intenţii

direct în aluat

frământatul e un moment magic

copiii ştiu că atunci când mă văd cu mâinile în cocă trebuie să tacă

sau să-mi spună glume dacă nu se mai pot ţine şi trebuie să vorbească neapărat

pentru că nu sunt maestră în concentrat şi nu vreau să-mi scape în pâine vreo supărare sau nerv

cât or fi ele de mici

mă gândesc mereu la prietenii şi străinii care-mi mănâncă pâinea

cum au ei bucăţele de bancuri sau rugăciuni în stomac

vezica biliară

2011-12-09T00:37:00.001+02:00

vezica biliară e organul cu cea mai mare influenţă asupra celorlalte organe interne: de buna ei funcţionare depind alte 11 organe - inima, pericardul, plămânii, stomacul, intestinul subţire, intestinul gros, rinichii, vezica urinară, splina, ficatul, focarele mâinii (ştiu, nu e un organ obişnuit :)

agorafobia, atacurile de panică, apar dintr-o proastă funcţionare a vezicii biliare

mâncărimile pielii, bufeurile cald-rece

fierbinţeala tălpilor

grăsimea de pe coapse

şi tot de ea ţine puterea de a lua decizii şi în particular capacitatea de a lua decizii bune

dacă staţi în picioare cu mâinile pe lângă corp

cu degetele mijlocii întinse ajungeţi undeva pe coapsă

acolo e unul din punctele principale de pe meridianul vezicii biliare

de obicei e primul punct dureros cum cobori de la şold spre genunchi

pe laterala exterioară a piciorului

când staţi pe scaun, cu picioarele lipite sau picior peste picior, nu contează

bateţi acel punct de pe coapsă cu palma făcută pumn, aşa cum vine ea natural spre picior

2-3-5 minute, cât vreţi, zilnic

într-o lună deja se vor vedea rezultatele

e o decizie bună, o să vedeţi

scrisoare către moş crăciun,

2011-12-08T14:17:00.003+02:00

primită pe mail de la nr.1:

Bună ziua stimabilă doamnă.
Vă scriu pentru a vă prezenta viitorul meu soţ supranumit si nook simple touch. Ataşat vă trimit o poză cu el. Pentru a-l prezenta în societate vă sugerez să-i descrieţi forma şi dimensiunile:

Diagonala display: 6 inch
Mărime: 165 X 127 X 11.9

Deasemenea, vă trimit adresele agenţiilor de modeling la care puteţi apela dacă doriţi (eu doreeeesc!!!) să-l prefaceţi puţin:
Tatooit - unde ar trebui să întrebaţi dacă au costume victoriene pe mărimea lui, şi

SfN unde trebuie să vă asigurati că limuzina este pe gustul lui.
Cu mai mult decât respect,
Your beloved burik scams

nostalgia cu où sont les lettres d'antan? où sont les jouets d'antan? m-a ţinut vreme de-o clipă şi pe urmă am bufnit în râs, dar ce aventură! cât are moş crăciun de cotrobăit printre skinuri!
plus că trebuie convins şi tata socru că nuk e băiat de familie bună, cuminte, atent, iubitor...

1

2011-12-06T13:18:00.006+02:00

în încercarea mea de a molipsi cât mai multă lume cu microbul pâinii bune, dau peste tot felul de reacţii

dintre care cel mai mult mă întristează insensibilitatea gustativă

chiar dacă sunt plini de bune intenţii, unii oameni nu simt nicio diferenţă între pâinea plină de coloranţi/afânători şi cea fără

gustul le e atât de pervertit, amorţit de esenţe chimice, supracondimentat

încât nu mai pricep nimic

e ca şi cum urechea abrutizată de hard-rock ar încerca să evalueze gymnopedia lui satie sau freamătul pădurii

eu am avut noroc că am gustat din pâinea lui Iulian la vreo zece zile de la ieşirea din postul negru

iar urechea mea îmblânzită de atâta linişte, a putut număra câte frunze din fag foşnesc la trecerea vântului, le-a sesizat tonalităţile diferite funcţie de unghiul lor de răsucire ...

şi a rămas fermecată

***

azi am făcut pâinea cu rozmarin lăudată de Lumi

am pus puţin, puţin, pentru că am învăţat că nuanţele sunt cele care dau rafinament

şi a ieşit o pâine feminină, delicată şi cu arome nedesluşite, indulgentă oricărei alăturări alimentare

curios, nu mă aşteptam ca rozmarinul, care mi se pare atât de strident, să aibă efectul ăsta

despre

2011-12-01T19:53:00.002+02:00

copii

aseară au avut balul bobocilor la bamboo, ruşinos, ştiu
dar i-am lăsat să se ducă, să vadă şi ei cum e, să nu facă presupuneri
au venit trişti şi dezamăgiţi şi eu m-am înfuriat când mi-am dat seama că mai speram încă
mamă, lumina aia era bolnavă rău, credeam că ies cu epilepsie de acolo, mamă îmi put hainele îngrozitor, spală-le la 100 de grade, mamă colegii l-au descoperit pe barmanul care dădea votcă şi la copii!

pâine

în ultimul timp, de când folosesc numai făină neagră, nu prea mai merge să gătesc clasic
pâinea asta integrală nu poate fi mâncată cu ciorbe, mâncăruri, pentru că le rupe gustul
trebuie să găsesc o făină albă acceptabilă (bio, ieftină şi aproape de casă) cu care să compun o pâine modestă, care să stea în umbra lor
sau o să mâncăm doar crudităţi pe lângă ea, că doar ele îi fac faţă

celebrare

azi nici n-am ieşit din casă, răcită şi fericită că n-are nimeni nevoie de mine, nici măcar eu
am primit de la o colegă de-a lui nr 1 gazda lui stephenie meyer şi am citit
apoi am devorat câteva ore un site despre pâine, acuma scriu
şi după asta mă culc
trăiască 1 decembrie

II

2011-11-29T18:51:00.031+02:00

Şi nu m-am mai abţinut şi i-am zis că trebuie să vină cu mine acasă.

Trebuie? a zis el

Da, trebuie, pentru că altfel… nu ştiu ce…altfel …

Bine, vin.

Rămâne sub măr, sprijinit într-o rână, şi în acelaşi timp merge alături de mine.

M-am obişnuit atât de repede cu dedublarea lui, nu mi se pare nimic nefiresc, am ajuns să cred că şi eu pot face asta, oricine poate.

Acum e bine, e întremat, nimic din slăbiciunea de la început n-a mai rămas.

Aşa am impresia că privirea mea, atenţia mea, nevoia mea de el, astea l-au pus pe picioare

l-au întinerit...

Şi vreau să fie tot timpul cu mine, vreau mai mult, mai mult.

Acum sunt agitată, fiecare celulă a corpului activată de apropierea lui vibrează de mă asurzeşte.

Ţin dinţii strânşi şi tremur, iar el se apucă să vorbească cu vocea lui atât de tânără, ai un corp prea sensibil, ştiu.

Ce?

Zâmbeşte, buzele i se subţiază, îi văd cu coada ochiului albul dinţilor şi roşul limbii, şi ştiu că te depăşeşte.

Mă depăşeşte .... poate.

Face ce vrea şi eu depind de el, nu există linie între corp şi mine şi totuşi există.

La fel cum nu există linie între mine şi ...

Ştii ce mă depăşeşte? că nu ştiu dacă eşti real, asta mă depăşeşte ... că depinzi de mine! de ce depinzi de mine? cine ar vrea să depindă de altcineva?

Mă întorc spre el şi încep să-l lovesc cu pumnii, uşor, în joacă, dar îl lovesc.

Mă lasă o fracţiune de timp, apoi se dematerializează şi dau cu pumnul în gol.

Rămâne doar imaginea lui neclară, de ce vrei să mergem acasă, ai nevoie de mine, dependentul, acum.

Da, am nevoie şi ce dacă, suntem în mijlocul parcului, n-o fi nimeni acum dar poate veni oricine oricând, ba nu, nu poate veni nimeni, ah, am uitat cu cine am de-a face, capătă contur, culoare, mâna mea atinge haina lui, pielea lui, mâna lui îmi mângâie faţa şi totul se transformă, ce parc, ce frig, îmi dă tot ce are nevoie corpul ăsta al meu sensibil, hm? şi chinuit, iartă-mă, de acum sunt aici şi n-o să mai suferi, îmi deschide pieptul şi se strecoară înăuntru dar rămâne şi afară în faţa mea, în spatele meu, te umplu cât ai nevoie, te acopăr cât ai nevoie, te încălzesc cât ai nevoie, te iubesc.

Îl chem, închide ochii te rog, e în faţa mea cu pleoapele tremurate, deschide-i, atât de lent dezveleşte cerul albastru şi gaura neagră din mijloc, dispar cu totul, eu în el, el în mine, totuna.

una-alta

2011-11-28T16:03:00.000+02:00

de când e la teatru nr.2 face ca toate alea prin casă, ba e un dinozaur peste care cade meteoritul, ba e o broască ţestoasă care papă! un măr, ba e ucigaşul cu lingura, ba ne povesteşte star wars, ba îi răspunde lui taică-său, ba nu învaţă deloc că a prins deja ideea din clasă

***

cum eu citesc doar cărţile pe care le aduc ceilalţi din casă - deocamdată v. şi nr.1 - în ultima vreme am cam sfeclit-o: romane chinezeşti şi manuale de învăţat limba chineză + sf-uri în limba engleză (ieri nr. 1 a venit de la gaudeamus cu 4! şi a mai descoperit încă o librărie în engleză, of)

***

nr.3 a fost în vizită la o colegă şi a venit încântată de ce-a mâncat acolo
geloasă, am transmis mamei în cauză să-mi dea neîntârziat şi mie reţeta că altfel îmi trimit copilul zilnic la ea să mănânce
şi mi-a trimis-o scrisă de mână! ceea ce m-a înduioşat nespus
ciudată mâncare, şi ca prezentare şi ca gust, dar plăcută de toţi cei de-ai casei, toţi!
fiindcă e singura de acest fel pe care eu o cunosc, vi-o împărtăşesc cu încredere
dar nescrisă de mână, ah :(
2 kg spanac, 1 pui, 1 ceapă, usturoi, sare, piper
puiul se taie bucăţele, se freacă cu sare şi lămâie, se clăteşte şi se pune la fiert cu o ceapă şi sare
spanacul se spală foarte bine, iar când puiul e aproape fiert, frunzele de spanac tăiate se pun în supa de pui
se fierb împreună şi spre sfârşitul fierberii se pun felii de usturoi
se dă gustul de sare şi piper
se serveşte cu orez fiert drept garnitură, iar în castronul cu supa de spanac şi pui se stoarce lămâie după gust
poftă bună :)

***

sunt tot mai înconjurată de îndrăgostiţi, uite şi aici
copiii prietenilor au ajuns la acea vârstă, iar mie îmi place la nebunie acea stare, aşa că profit mişeleşte de acele relaţii de prietenie ca să mă îmbăt cu acele minunate efluvii ale iubirii
nu vreau să mă gândesc ce-o să fie când ai mei proprii copii ...

***

şi ultima chestie, colega mea de bancă de la curs e o puştoaică de 20 de ani de la facultatea de litere
şi a venit ea într-o zi entuziasmată, ştiai că nu e corect să foloseşti "ca" şi "şi" împreună?
de ce? (dar nu trebuia să întreb asta fiindcă n-am reţinut nimic din ce mi-a zis, ceva cu alocuţiuni, conjuncţii, etc)
şi atunci ce zic?
păi în loc de "ca şi" putem spune "precum" "ca de pildă" "întocmai" "drept"
ştiaţi de asta?
de fapt întrebarea e: cum mai fredonez eu acum?

chestionar

2011-11-25T15:53:00.004+02:00

merg la un curs de ridicat femeile din negura nepăsării faţă de societate şi acum am teme peste teme ca să vadă organizatorii dacă m-am luminat cât de cât şi cursul a avut vreun efect asupra mea

printre altele, am de făcut un chestionar şi de analizat răspunsurile la el

ca să evit pasionantul subiect al copiilor, am ales pâinea

vă rog help me şi completaţi!

2011-11-07T15:04:00.003+02:00

de exemplu, ideograma pentru lac e formată din 3 elemente: un radical de apă, un caracter pentru lună şi unul pentru bătrân
luna ridată din apă

puuuţin mai grea chineza decât franceza, care m-a durut întotdeauna
apropo de franceză, în februarie vine Cirque du Soleil
n-am aflat cât sunt biletele, dar tare mi-ar plăcea să mergem

până atunci îmi doresc să ajung într-un weekend să văd satul, deşi ştiu că demersul meu existenţial e teoretic complet irealizabil acum, neliberă cum sunt
dar mă mişc şi eu în direcţia pe care o vreau până când n-o să mă mai pot mişca

şi mă delectez cu nr. 2 care a înflorit de când e la teatru

de parcă i-ar fi distrus ăştia dintr-o mişcare pelerina întunecată care-i acoperea charisma

şi mi-aduc aminte că emoţia e cea care validează toate răspunsurile, nu gândirea

toamna parcului nostru

2011-11-06T17:28:00.000+02:00

I

2011-11-04T16:55:00.014+02:00

Prima dată l-am văzut în iulie cred.

Eram cu copiii în pădure, umblam de câteva ore, timp în care nu întâlnisem pe nimeni, eram obosiţi şi înfometaţi şi ne-am oprit pe-un vârf cu vedere la sat. Ei au deschis rucsacii şi eu am coborât printre copăceii de coarne până nu i-am mai văzut şi nu i-am mai auzit. I-am rugat să mă lase puţin singură, atâta pădure în jur şi eu nu puteam să fiu atentă la ea. M-am aşezat pe rădăcinile unui fag uriaş şi m-am oprit din tot. Atunci a apărut. Mi s-a părut mie că cea pe care coborâsem era o cărare, dar chiar să fie, nu mă aşteptam. Când am ridicat capul era în faţa mea, la vreo 20 de metri în vale, pe aceeaşi linie pe care coborâsem şi eu. Nu ştiu cum de i-am văzut trăsăturile de la distanţa aia. M-am gândit pe urmă că nu se poate, am pus probabil aparatul la ochi să-l fotografiez şi am mărit imaginea, n-aveam altfel cum să-i văd ochii, ridurile, buzele atât de clar. El nemişcat în picioare, eu nemişcată pe rădăcini, linişte şi timp pentru observaţie. O faţă mică şi ridată în jurul ochilor şi a gurii, şi o piele albă de orăşean care nu se potrivea cu presupunerea mea inconştientă la ora aia, că e un localnic care a urcat din sat în căutare de vreascuri. Nu ştiu cât am stat aşa uitându-ne unul la altul. Am văzut că ar fi vrut să meargă mai departe dar asta însemna să treacă pe lângă mine şi nu s-ar fi putut. A ales să se întoarcă şi mi-am dat seama că trebuie să nu mă uit la el ca să-l las să plece. Am plecat capul, în faţa mea o furnică urca pe rădăcină. Atât de clar am văzut-o şi pe ea, mărită ca şi cum aş fi avut lupe în faţa ochilor. Am urmărit-o cum pipăie lemnul înainte să pună picior după picior, am văzut cum lemnul îi răspunde şi-i permite să se agaţe de el. Am ridicat ochii să mai văd umbra lui măcar, dar florile acoperiseră deja orice urmă. Doar aerul rămăsese albastru. M-am ridicat şi eu şi am plecat spre copii, pentru că locul din jurul fagului era deja prea pustiu acum.

A doua oară l-am văzut în pădurea de lângă Cheia, în septembrie.

Între timp mă tot gândisem la el, cum se arcuise aerul în jurul lui, albastru, cum habar n-aveam cu ce haine era îmbăcat dar ştiam perfect cât de subţire îi e gâtul. Şi trăsăturile mici şi regulate i le-am recunoscut de nenumărate ori de atunci, pe bucăţele, în oamenii pe care îi vedeam în metrou, de aproape şi totuşi niciodată aşa de clar ca pe el atunci.

Din Cheia am urcat muntele pe o parte şi l-am coborât pe alta. Distanţa dintre noi cinci şi maşină era prea mare după un traseu atât de lung, aşa că am convenit ca unul din noi să plece, iar celălalt să rămână să oblojească copiii obosiţi. Nu ştiu de ce am ales eu drumul.

Am scurtat-o prin pădure că se întuneca de tot şi, într-o adâncitură din pământ, era să calc pe el. De abia după ce am sărit ca arsă şi m-am calmat puţin, mi-am dat seama că e un om acolo, un om care are nevoie de ajutor. Stătea chircit, acoperit cu o mizerie de cârpă care mirosea urât. Am zis că-i beat şi-am vrut să plec dar n-am putut. Era ceva în aerul din jurul lui, o culoare albastră şi un freamăt de imagine mişcătoare care m-a oprit. Mi-am atins instinctiv medalionul de lemn de la piept, ca şi cum aş fi putut să capăt informaţii în plus. Din nou imaginile s-au clarificat ca prima dată, acum puteam să-l văd sub pătura aia maro, cum de abia respiră şi geme. Atât de chinuit. Şi era el, niciun dubiu, iar eu nu m-am mirat, doar mi s-au înmuiat genunchii. Am ridicat pătura puţin şi l-am întrebat te ajut? Ce întrebare tâmpită, bine măcar că o ţin minte, atâta merit să aibă şi ea. A dat din cap că nu, deci m-a auzit, m-a înţeles şi eu am zis cum nu? trebuie să mă duc să-mi iau maşina, nu pot să te las aici. Logic. Dar el mi-a răspuns, nu, lasă-mă-n pace. Era el, nu aveam cum să mă încurc, vedeam foarte clar, era tocmai perioada aceea a lunii când era el prin preajmă şi eu vedeam foarte clar. Nu vroia să-l ajut, dar ce căuta acolo în drumul meu, sub picioarele mele? Te duc în oraş, te dau în grija cuiva. Nu-mi trebuie zice el. Şi eu cum mai plec de aici? Ridică din umeri.

Te rog, lasă-mă să te scot de aici, să te dau cuiva care să aibă grijă de tine. Şi atunci se uită prima dată în sus, şi mă ia prin surprindere, şi intră prin pupilele mele larg deschise până în mijlocul corpului şi se lăţeşte acolo şi inundă tot spaţiul dintre organe şi e cald şi nu ştiu cum de se potriveşte atât de bine, cum de nimic din mine nu recunoaşte că e ceva străin! Cred că m-am gândit pentru o secundă că aşa vrea el să-l iau de acolo, să-i fiu ca o desăguţă, să-l car din pădure până la drum şi să-l deşert acolo, poate îl culege cineva şi-l salvează, dar pe urmă mi-am dat seama că el e încă acolo în groapă, că suferă, că eu am înăuntru doar lumina lui albastră şi că asta e o chestie inefabilă pe care nici să o povestesc nu pot. Şi că trebuie să fac totuşi ceva, se întunecă. Ce să fac? Dă-mi numărul tău de mobil, zice el, să te sun când ies de aici. N-am nici acum cuvinte, ceva mai ireal n-am auzit în viaţa mea. Şi mi s-a părut o rezolvare bună, ca şi cum a afla un număr de telefon e cea mai normală soluţie pentru a salva pe cineva din pădure. I l-am spus automat, m-am ridicat şi am plecat, mă aşteptau ai mei doar.

A treia oară l-am văzut azi în parc.

Acolo unde-mi fac eu exerciţiile e cam pustiu, doar ciori, doi câini şi veveriţe. Azi veveriţele traversau prin faţa mea, mereu şi toate într-o singură direcţie. Tot înspre merii pădureţi zburau şi ciorile cu nuci în cioc, de mi s-a părut la un moment dat că-mi pierd echilibrul ca şi cum centrul de greutate al pământului s-ar fi deplasat de sub picioarele mele într-acolo, fix sub meri. Şi normal că după ce mi-am terminat programul m-am dus să văd câte veveriţe şi câte ciori au făcut gaşcă acolo. Era el sprijinit de-un măr pitic, desfăcea jumătate de nucă şi mânca miezul. Cu degetele firave, cu gura chinuită, cu respiraţia slabă. La fel de epuizat, la fel de slab. Mă uit atentă la el, îl văd clar ca de fiecare dată, dar deodată nu ştiu, zău dacă ştiu, dacă e băiat sau fată. Ar putea fi fată, acum îmi dau seama, doar că mintea mea setată într-un corp de femeie, l-a definit că aşa a vrut ea, ca băiat. Şi dacă m-aş uita cum stau ciorile în jurul lui/ei, şi veveriţele, şi câinii, m-aş încurca de tot, aşa că m-am hotărât să curăţ totul dintr-o mişcare, e băiat, mai precis de-atât, e un homeless care mă urmăreşte prin toată ţara. Şi el zâmbeşte, ştie ce fac, ba tu mă urmăreşti şi eu nu mai pot să scap de tine, de ce nu mă laşi să dispar? Nu m-ai sunat, zic ca să zic ceva. Ba da, vroiam să vii să mă iei de pe drum, dar ţi-ai pierdut telefonul. Aşa e, mi l-am pierdut, dar ce legătură are? Şi deodată totul se schimbă, iarba pe care stăteam, animalele din faţa mea, copacul pipernicit, el. Se ridică în picioare şi se curăţă, aşa dintr-o dată faţa i se curăţă, hainele de pe el, privirea. Îl văd cât de tânăr e, ochi strălucitori, galbeni sau albaştri nu pot să-mi dau seama, gura roşie, obrazul proaspăt, mişcări elastice. Se apropie cu o viteză incredibilă, acum era acolo acum e aici, s-a oprit la două degete de mine, simt aerul cum îl ajunge din urmă, mirosul de iarbă proaspătă, de nucă, de măr. Şi mă uit în ochii lui sau ai ei, nu ştiu, mă uit lacom până văd dincolo de ei, în sus în jos, la stânga şi la dreapta, în faţă şi în spate. Până-mi cresc rădăcini. Până când mustul pământului urcă în mine şi descopăr fulgerător celelalte două direcţii, înălţimea şi adâncul. Sunt totuna cu ochii lui, îi simt corpul atât de aproape, ca pe al meu, mă împlinesc. Sunt grasă, rotundă, sunt o bulă perfectă de aer.

Zâmbeşte,

închide ochii acum.

Ştiu că trebuie să plec, aşa e viaţa, are toate culorile.

Mă răsucesc şi-l las acolo lângă măr, obosit, slab, îl las cu veveriţele care în iarnă mă alungau cu coji de nucă, îl las dar îl iau cu mine. Sau o iau cu mine ... că are bărbia atât de rotundă şi elastică, cum doar o fată poate avea.

Rămâne liniştit şi eu m-aş arunca la picioarele lui, aş rămâne aşa lipită de genunchii lui o viaţă, ah pleacă odată că ai pâine de făcut, plec dar te văd şi mâine, te văd şi mâine?!

De-acum oricând. De-acum oricând.

2011-11-03T13:39:00.000+02:00

ieri am ascultat-o 7 ore non-stop şi azi am continuat
da-mi plac şi culorile

gardienii creaţiei

2011-10-30T13:54:00.000+02:00

conflictele sunt create de anumiţi bărbaţi care caută răspunsuri la marile întrebări prin forţă
aceşti comandanţi unici sunt urmaţi de mulţimi de bărbaţi
aceşti bărbaţi depind de femei
dacă femeile i-ar ţine în frâu şi nu le-ar mai da ce vor ei de la ele
bărbaţii s-ar trezi la realitate şi comandanţii ar învăţa să ceară mai politicos răspunsuri
dacă toate femeile din lume ar înţelege cine sunt şi ce putere au

2011-10-29T13:51:00.000+03:00

deosebirea dintre mintea care visează şi mintea lucidă este că prima e de o docilitate penibilă

2011-10-28T13:48:00.002+03:00

diferenţa dintre copii şi adolescenţi e ca cea dintre mecanică şi cuantică:
simplitate şi naturaleţe vs. incertitudine şi presupuneri

2011-10-27T13:47:00.000+03:00

azi n-am mai auzit seva urcând în tulpini,

liniştea iernii.

2011-10-26T13:18:00.002+03:00

aseară am aflat ce mai piaţă de desfacere sunt femeile:
98% din obiectele de mobilier
90% din locaţiile de vacanţă
70% din mărcile de maşină (de culoare nu mai vorbim)
sunt alese de femei
corolar personal: şi în my gender group sunt o minoritate

*

prietena mea cea mai veche, dintr-a II-a suntem tot împreună, are un mod foarte delicat de a interacţiona: mă sună sau se gândeşte la mine doar când se simte fericită şi e plină de energii creatoare
ca să-mi transmită doar bine, zice ea

*

duminică s-a dat comunicat că nu mai e nevoie să dăm cnp-ul la recensământ
luni am hotărât să încetez şi eu joaca de-a v-aţi ascunselea
ieri am primit-o pe doamna cenzor şi am dat minumum de date
azi s-a dat comunicat cum că e din nou obligatoriu să dai cnp-ul
oi fi scăpat?

*

n-am văzut nimicuţa din ce-a fost ieri, dar bărbaţii de la mine din familie,
cei care până acum mă luau cu sarcasm când era vorba de regalitate
azi păreau cam biruiţi.

*

tot activităţi extraşcolare sâmbăta de acum încolo
şi munte când?

pâinici

2011-10-25T13:31:00.001+03:00

nijikon 2011

2011-10-24T13:51:00.001+03:00

Aleea Artistului

tot Aleea Artistului

Nr. 2 Chibi

2011-10-21T12:19:00.000+03:00

ah ce bine e când dorm toată noaptea
şi fără vise

Rugăciune

2011-10-17T18:59:00.003+03:00

e prima zi de când a început şcoala, adică de când aveam vreo şansă să fiu singură acasă, când sunt în sfârşit

am atâtea de făcut, lucruri serioase stau la coadă

dar cum să mai fac ceva când nu e nimeni de care să fug?

sunt doar eu, stai puţin, vezi?

ce frumuseţe

pe fereastră crengile se apleacă în vânt

sunt ca o apă verde pe care aş putea să calc

să alunec printre valurile sunătoare, uriaşe

caut din nou linkul ăla şi uite că îl găsesc, doar ce a apărut pe net

şi sunt salvată, n-o să mai bat câmpii cu neputinţa mea de a pune în cuvinte emoţia

pentru că eu doar atâta am de zis de atâta timp şi nu ştiu cum, şi ei nu-i e ruşine să zică, cum mi-e mie:

"Il vad cum vine... Vine. Si mi se umpla ochii de lacrami... Si vorbesc cu El. Si El ma mangaie... Uite-asa... Si simt o liniste, asa... O liniste mare..."

octombrie

2011-10-16T18:45:00.001+03:00

E vremea bombardamentului cu nuci
în parc, ciorile.

Ce se mai certa azi una cu vârtejul de frunze uscate, ţopăia înapoi şi clămpănea din cioc să atace, să ciupească, agresivă şi curioasă, înclina capul să înţeleagă mai bine cu cine se luptă.

bread-table

2011-10-14T15:05:00.004+03:00

I'm so good, Kramer.

Rădăcini

2011-10-11T13:44:00.004+03:00

Fiindcă eu când am scris cuvintele mici visam. Nu ştiam că asta fac, ziceam că scriu pentru nepoată-mea care, vorba lui Terry Pratchett, "se scremea să treacă printr-un moment de cumpănă egzistenţială". Dar uite că eu visam nişte chestii, iar visul a avut putere şi a tras realitatea după el. Adică ce-mi doream eu, aşa, reconectarea cu duzina de Fantastici din cartier, s-a petrecut.

Rupsesem legătura complet cu ei timp de o mie de ani. Şi deodată, cineva de care n-am ştiut de atâta timp, sună şi mă întreabă fără introducere fără nimic, ţin minte că erai specialistă în copii, îmi dai şi mie nişte sfaturi? Trosc.
Nr. 1 care e prietena mea cea mai bună şi ştie toată povestea actuală, că doar nu aia trecută, a zis că telefonul ăla a fost cel puţin suspect. I-am zis că e posibil să fie ca urmare a visării mele? şi ea a zis că mda, răspunsul ar putea fi acceptabil.

Deci am avut întâlnirea cu grupul de atunci, acum adulţi cu copii de vârste halucinant de diferite. Zburătorul a stat lângă mine şi Solomonarul pe fotoliul din faţă, ca pe vremuri. Ielele dansau când în cameră când la copii şi căluşarii invers, că fetele de atunci s-au măritat cu băieţii de atunci de nici nu ştiu de unde atâta statornicie.
Şi totuşi pentru o jumătate de oră sau ceva ce semăna a 20 de ani, am reuşit să ne-adunăm cu toţii în aceeaşi cameră şi un fragment de Farmec brusc a înviat: Tărâmurile s-au relocat, Timpul s-a dizolvat, aripi ne-au apărut şi am zburat. Magia de demult s-a repetat. Ca rezultat? Prozaicul transfigurat. Pam-pam.

Nr 1 a observat efectul fantasmagoric al întâlnirii asupra mea şi a zis că senzaţia asta o caută şi ea de la viaţă, de acum să nu mai plec fără ea, că va face parte din grup. Fiindcă există un precedent, am zis ok, să deschidem porţile noii generaţii. Şi sper din toată imaginaţia mea să fiţi mai fabuloşi ca noi.

azi

2011-10-08T10:47:00.001+03:00

draconidele diseară! e ora 11 şi încă e frumos, poate avem noroc şi meteorologii s-au înşelat

2011-10-07T16:20:00.001+03:00

experienţe savuroase în metrou, atâţia oameni frumoşi

floricică

nr. 1 e cel mai bun exemplu de cum distruge şcoala un artist
poate pe ceilalţi care nu sunt artişti nu
există oameni care nu sunt artişti?

floricică

chestia asta cu evenimentele succesive mi se pare complet nenaturală
totul în viaţă ar trebui să se petreacă simultan

floricică

am tot căutat un articol în formula as ca să-l linkuiesc aici, dar nu l-am găsit, l-oi fi visat?

They Move On Tracks Of Never-ending Light

2011-10-02T17:46:00.003+03:00

tot drumul spre casă am plâns
o tristeţe adunată de luni de zile

a fost întâi visul cu pasărea albă care a intrat pe fereastră să moară la mine în palmă
mai întâi mi-a întins ca pe-o ofrandă ultimii 3 peşti pe care îi prinsese, apoi s-a întins uşoară şi a murit

apoi, au fost mamele şi taţii care au plecat în ultimul timp
pe care eu îi cunoşteam mai mult sau mai puţin din poveştile copiilor lor, din întâlnirile mele cu ei
mame şi taţi care nu mor în mintea mea, care sunt acolo, vii, iubiţi, prezenţi

apoi a fost un gând mai vechi

despre Iisus şi reuşita mesajul lui
datorată tocmai faptului că matricea părinţilor este una hristică

am plâns uitându-mă la ai mei cum nu mai pot
cum se apropie schimbarea

au strâns toate merele din grădină, au pus tot mustul în sticle, nucile, roşiile, oţetul, tot ce-au avut, pachete pacheţele au dus la maşină, ultimii peşti prinşi

Gropşoarele - Zăganu

2011-09-25T18:30:00.002+03:00

absorbire

2011-09-23T15:28:00.002+03:00

teste iniţiale de optimism

2011-09-21T12:23:00.001+03:00

Antipa

2011-09-20T17:09:00.001+03:00

:)

2011-09-16T10:43:00.005+03:00

:-o

2011-09-06T17:32:00.000+03:00

Eram în pădure cu nr.1 şi nr.3 în căutarea lacului Mierla.
Nr. 2 trebuia să vină după noi, plecase mai târziu de la vilă.
Nr. 3 impacientată, îl sună:
- Ce faci? unde eşti? ... da? şi noi tot în pădure, pe cruce galbenă... da? păi noi am ajuns la copacul răsturnat ... şi tu?
Se uită în jur:
- Nu te văd, pe ce server eşti?

post-vacation blues, ante-school sick

2011-09-05T15:49:00.002+03:00

urme

2011-08-31T11:38:00.002+03:00

ho'oponopono

2011-08-30T20:44:00.003+03:00

arta iertării

vâsc

2011-08-29T11:33:00.000+03:00

tu eşti bun
partea rea din tine e invidia

ombilic

2011-08-28T11:25:00.001+03:00

steps

2011-08-26T12:04:00.000+03:00

de aici am aflat de metoda Bronnikov, "a step of the theory, a step of practice"

2011-08-25T21:26:00.003+03:00

2011-08-24T11:24:00.001+03:00

Braco

2011-08-23T12:54:00.000+03:00

2011-08-22T21:23:00.002+03:00

regretul e pedeapsa cea mai mare şi singura care are efect, educă şi izbăveşte
răbdare să ai şi va veni, asupra oricui

Crypto

2011-08-21T20:53:00.005+03:00

e din ce în ce mai multă dezordine în jur, din ce în ce mai multă tulburare
nu mi se pare, am aşteptat mult până să mă conving de asta
plouă ca-n filme, se scurg picături pe geamul negru, crengile copacului agită umbre violente mai mult bănuite

2011-08-20T22:34:00.007+03:00

când aveam bani, vacanţa era agitată, lipsită de intimitate şi complicată

2011-08-19T12:51:00.000+03:00

dendroterapie

restul e rutină

2011-08-18T12:42:00.011+03:00

minţişoare

2011-08-17T00:24:00.009+03:00

a învăţa să gândeşti pozitiv cred eu că e o gogoriţă psihoterapeuţionistă de 2 lei
nu poţi din senin să începi să gândeşti pozitiv
asta e un rezultat, e aroma pe care o împrăştii când eşti în armonie cu realitatea, e ceva ce vine de la sine
dacă mintea e o floare, gândirea pozitivă e parfumul ei

mrs. Nobody

2011-08-12T14:27:00.002+03:00

din ce în ce mai des mi se întâmplă să mă văd în oglindă şi să nu mă recunosc.
poate doar când mă uit atent în mijlocul pupilei mi-aduc aminte.
altfel, nimeni.

Maestrul

2011-08-10T13:42:00.005+03:00

The big Kahuna

Anastasia

2011-08-06T00:04:00.002+03:00

Ceea ce se întâmplă acum (mă rog, în ultimii zeci de ani), este apariţia unui nou curent.
Dar nu cred că va rămâne doar un curent. Sper că nu.
E vorba de nevoia pe care o simt oamenii de a se retrage pe pământul propriu.
Aşa cum zice şi earthwalker.
Nu contează cât de pregătiţi sunt pentru asta, cei mai sensibili sunt deja prinşi în curentul mai puternic decât ei.
Încearcă să-şi explice pornirile cât mai ştiinţific sau din contră emoţional (de pe la minutul 41, al treilea documentar), dar adevărul este că există o sursă unică a acestei tendinţe, există cineva care dirijează şi care are grijă de viteza şi sensul acestei transformări (la fel cum şi toate celelalte epoci ale omenirii au fost cultivate din umbră).

Povestea unui tumul

2011-08-03T16:23:00.001+03:00

A fost odată, pe vremea când oamenii de abia fuseseră creaţi în formă materială. Contrar a ceea ce ne-am aştepta, ei erau desăvârşiţi şi ştiau asta. Trăiau împliniţi şi-şi schimbau conştient forma materială când le venea timpul, aşa cum fusese rânduit. Dar la un moment dat ...

Echilibrul static s-a schimbat şi a devenit dinamic.

Deci la un moment dat, oamenii au văzut că va urma o decădere. Şi pregătindu-se pentru vremurile întunecate, unii dintre ei au ales să nu-şi mai schimbe forma trupului cu tot ce implică asta, ci să trăiască în spirit de-a pururi. Să ţină legătura cu oamenii tuturor timpurilor, având grijă de ei şi îndrumându-i în momentele grele ce-ar fi urmat. În mod practic ...

Materializarea produce un spirit practic. Teorie, teorie, dar tot practica contează.

Practic, s-au închis în tumuli de pământ sau piatră, aşteptând liniştiţi degradarea corpului curent. Când acesta urma să dispară, spiritul va fi rămas închis în tumul pentru veşnicie. Ca să poată lua contact cu oricine vine în preajma lui, să răspundă la întrebări, să ajute.

Şi iată, gardianul ancestral e aici şi acum.

indestructibil

2011-07-31T00:27:00.001+03:00

acum 3 saptamani

ieri

comunicare ştiinţifică, de-a dreptul controversă

2011-07-26T00:47:00.003+03:00

vă comunic cât de ştiinţific pot că la noi în prun, undeva între târgovişte şi câmpina, locuieşte un hamster

pe drumuri de munte

2011-07-21T16:36:00.001+03:00

o căpriţă roşcată

undeva, 3 oameni pe creastă

cabana mălăieşti în soare

yes!

2011-07-12T15:45:00.006+03:00

nr. 2 a intrat la micul liceu cu 0% picaţi la bac şi curte interioară

o să fie cu surorile lui împreună

şi eu o să am după-amieze libere

vacanţă acum! ceea ce vă doresc şi vouă

pui de vis

2011-07-10T13:58:00.002+03:00

tot mă gândesc de-un timp

am două locuri-rai unde mă pot retrage şi unde-i pot retrage şi pe-ai mei la nevoie
visul mi se-mplineşte mai repede decât speram, pământul are efect miraculos asupra bolnavului de viaţă, verificat

cum gândul principal se împlineşte, se ridică acum cel din spate
cum fac, cum facem, să curăţăm locurile murdărite în care stăm?
cum facem să ajutăm pământul ăsta dintre betoane care ne-a mai rămas?

copacul din pandora (pădure, loc neumblat) e o frumuseţe, da
dar copacul din faţa blocului meu e un sfânt
iarba din jurul blocului meu, copacii de pe marginea bulevardului, mierla care mă scoală dimineaţa, sfinţi
reapar, reapar în fiecare an, salvează cât pot
adună furnici, albine, arici, încropesc un minim elementar de supravieţuire pentru noi, orăşenii "civilizaţi"
şi tot mă gândesc de-un timp: ce să fac eu, ce-am putea face noi ca să ajutăm pământul ăsta dintre betoane să ne ajute?

de exemplu, când se vinde un apartament, în contract să scrie că posesorul deţine nu numai camerele respective, nu numai cota parte din pământul pe care s-a construit blocul, dar şi o bucata de pământ din faţa blocului
pe bucata aia să-şi pună el ce doreşte, copăcei, flori, un vrej, un tufiş, gazon cu scăunel

sunt 2 dezavantaje pe care le văd eu acum, unul estetic, al doilea că nu poate fi lăsat locuşorul moştenire
dacă plantez acolo un cais, cum am de gând, a cărui sămânţă a încolţit din saliva mea, caisul acela îmi va servi caise bune doar mie, apoi copiilor mei ... mm?

mai am de gândit

inciziile de altădata

2011-07-09T15:31:00.000+03:00

pe principiul universului care ba se extinde ba se restrânge, uite că acum tinde spre raza iniţială şi cercul nostru de cunoscuţi pentru că oamenii noi pe care-i cunoaştem se dovedesc a fi tot cei vechi.
aşa ne trebuie dacă am rămas în cartierul în care am copilărit.
ca o mică avalanşă, părinţii prietenilor copiilor noştri se dovedesc a fi foştii noştri colegi şi prieteni.
că mi-e şi frică să mai întreb de vreo mamă sau vreun tată.
mi-e frică ca nu cumva să nu fie dintr-ai noştri, că deja m-am obişnuit şi-mi place tare emoţia redescoperirii.
plus dru care nu se lasă, na c-am dat fără să vrem peste a doua tinereţe

pânza de păianjen

2011-07-08T18:52:00.000+03:00

şi iată pa

2011-07-07T16:50:00.001+03:00

azi dimineaţă nu ne-a mai trezit niciun ciripit susurător, ştiţi, cum fac puii de rândunică când o văd pe mamă venind spre ei cu musca-n cioc
mi-a susurat mie adrenalina-n vene stând aşa în pat, de abia trezită
a venit pisica şi i-a mâncat, au căzut toţi din cuib, a căzut cuibul cu totul
ies repede pe verandă, cuibul gol dar fără urme de efracţie, uf
deci au plecat toţi, în dimineaţa asta

ieri toată ziua mama lor i-a ţinut nemişcaţi în cuib, muţi; i-a speriat cu ţipetele de alarmă, i-a forţat să stea smirnă ore în şir; educaţie de final, ultimul lucru pe care îl mai aveau de învăţat: să rabde
iar azi au plecat în lume

pe seară s-a lăsat un nor a ploaie peste grădină, şi doi dintre ei au venit fuga acasă să se adăpostească
remarcaţi vă rog privirile vinovate, ştiu şi ei că ne-au părăsit pe furiş, intuiesc şi ei ce senzaţie am avut când am văzut cuibul gol

of, of, puii ăştia

are mama

2011-07-06T15:34:00.000+03:00

trei broscuţe

la izvor

2011-07-05T11:46:00.001+03:00

scuipatu' cucului

2011-07-04T21:17:00.001+03:00

sau cuib de căpuşe pe-o frunză

Mărturie

2011-07-02T12:28:00.005+03:00

Iubirea alege singură dacă stă lângă noi sau pleacă.

E perechea Creatorului şi doar pe el îl inspiră.

Degeaba vreau şi eu şi tu dragul meu,

să ne mai iubim.

Ce am creat?

Masanobu Fukuoka

2011-07-01T12:34:00.010+03:00

Nothing would give me more joy then to meet others of the same mind.

fructişoare

2011-06-30T12:21:00.001+03:00

Pandora

2011-06-29T12:19:00.001+03:00

5 guri de hrănit

2011-06-28T12:18:00.000+03:00

fotoblog

2011-06-27T13:21:00.000+03:00

Despre sensul vieţii, în ziua de sostiţiu

2011-06-21T17:47:00.004+03:00

Draga mamii, să cauţi sensul vieţii e o mare păcăleală, ascult-o pe mama ta care de 40 de ani se îndeletniceşte cu asta. Căutăm sensul vieţii cu un instrument neadecvat, deci şi prin urmare.

Ca să ne aflăm rostul ar fi trebuit să ne construim unealta de săpat după rosturi de la bun început.
De creier vorbesc, te-ai prins.
Dar creierul nostru se dezvoltă doar aşa cum îl folosim, fix aşa.
Exemplu, ştiu, cu exemplu e mai uşor.

Ştii ce e ambliopia. Dacă ochiul nu e folosit deloc, neuronii asociaţi se atrofiază complet şi nu mai vezi nimic, chiar dacă funcţional, ochiul e perfect viabil.
Ei, aşa se întâmplă şi cu observarea lucrurilor cu sens*.
Dacă atunci când eşti mic nu percepi nimic cu sens în jurul tău, nu ai timp şi nu reuşeşti să întârzii cu observaţia asupra lucrurilor cu rost, ţi se atrofiază porţiunea de creier cu care mai târziu ţi-ai putea găsi propriul sens.
Iar noi suntem toţi crescuţi în mod sistematic în aşa fel încât să orbim total pentru lucrurile cu rost. Şi mai târziu le numim invizibile, ca şi cum ele ar fi de vină că nu le vedem.
De când ne naştem suntem mereu înconjuraţi doar de obiecte artificiale, care pentru viaţă nu au niciun sens: jucăriile, pătuţul, cădiţa, nimic din toate astea nu sunt naturale, nu au în ele magia creaţiei.
Magie pe care ai putea-o găsi la o floare, un fir de iarbă, o crăcuţă sau o furnică.
Aceeaşi magie pe care o cauţi în tine atunci când vine timpul conştiinţei să se autodescopere.

Printre obiecte nenaturale dispare capacitatea de a recunoaşte viaţa şi sensul ei.
Iar noi suntem viaţă cu sens.

Şi mai e ceva.

Suntem crescuţi cu răspunsuri.
Copilul trebuie crescut cu întrebări, nu cu răspunsuri.
Ca să-şi folosească şi să-şi dezvolte acele zone ale creierului care sunt programate să găsească singure răspunsurile universale.

Copilul are reminiscenţe încă, el ştie ce ar avea de făcut şi ne aduce mereu aminte, ce e aia, ce aia?
Dar noi interpretăm prost, noi îi dăm răspunsuri, noi îi dăm răspunsurile noastre prefabricate, răspunsuri false care pe noi nu ne-au ajutat nicicum să ne găsim rostul vieţii şi fericirea.
Noi ar trebui să-l întrebăm, ce e aia, ce e aia, să obişnuim copilul să se uite cu adevărat la un lucru - natural bagă de seamă, cu rostul lui Dumnezeu în el - să-l perceapă în esenţa lui şi să acceseze răspunsul. Adevăratul răspuns.
Noi să-l aşteptăm răbdători cât e nevoie, până se întăresc în căpuşorul lui muşchii percepţiei autentice, muşchii gânditului autentic.
Apoi învăţarea se va produce cu o viteză inimaginabilă, fii fără grijă.

Atâta timp cât mama ta a făcut aceleaşi greşeli ca toată lumea, nu căuta iubito sensul vieţii că n-ai cu ce şi te amărăşti degeaba.
Te-am mutilat.

Mai e o şansă, evident. Întotdeauna mai e.
Nu, alta în afară să-ţi creşti tu copiii altfel, o şansă pentru tine însăţi.
Să meditezi.**

Ştii că n-am putut să-ţi explic când m-ai mai întrebat, pentru că n-am ştiut nici eu.
Dar acum îţi spun: uită-te la ceva viu, o floare, o pisică, frati-tu.
Şi întreabă-te: ce e asta?
Nu-ţi da răspunsuri, nu-ţi aduce în memorie experienţe cu flori pisici sau fraţi, nu urmări conturul formelor.

Doar stai cu capul în palme, uită-te şi întreabă-te: ce-o fi asta ce văd eu acum?
Pune în funcţiune reţelele neuronale pe care nu le-ai folosit niciodată până acum, o să le găseşti n-ai teamă.
Sunt acolo în căpuşorul tău şi dacă insişti să le bagi în seamă, sfioase şi emoţionate o să se deschidă la atingerea ta.***

Şi meditează aşa până prinzi umbra esenţei cu coada ochiului.
Sau până adormi.

L.E.
* să aibă sens înseamnă să fie viu, să aibă aceeaşi provenienţă ca şi noi, să fie născut iar nu făcut
** dar mai întâi trebuie să ştii să te relaxezi :)
*** şamanii care cred că "ambliopia" creierului e definitivă, au descoperit cum să construiască reţele exterioare corpului pentru depistarea lumilor invizibile; deci mai există o soluţie

visul meu

2011-06-19T22:42:00.000+03:00

pentru Bea

Visul meu e să organizez un retreat la munte. Am un loc anume, pe un vârf din Şurianu, de unde a coborât mama la 10 ani ca să vină în Bucureşti. Vară-mea mi-a zis că-mi dă orice bucată de pământ de-acolo să construiesc, sau dacă-mi convine, chiar casa în care a crescut ea, să o reamenajez. E un loc nebăgat în seamă de traseele turistice, cu tare puţini locuitori rămaşi.

Aş merge pentru început doar vinerea sâmbăta şi duminica, când copiii s-ar descurca şi singuri cu tatăl lor. Bine-ar fi ca pentru asta să ne mutăm la Cluj sau Sibiu ca să-mi fie drumul mai scurt.

Apoi când ar fi copiii independenţi de-a binelea, m-aş retrage de tot acolo. Visez la un retreat pentru prietenii mei direcţi. Care să ştiu eu că sunt în căutarea liniştii şi a magiei naturii, nu doar să declare asta. Cu care să nu trebuiască să vorbesc prea mult. Care să se salveze acolo de câte ori au nevoie.

în depărtare, Jina

casa mamei

mormântul de lângă casă

vedere din faţa retreatului visat

casă părăsită cu calul vecinei

altă casă părăsită cu găinile altei vecine

vedere din vârf

fântâna de la jumătatea drumului dintre satul de vale şi continuarea lui de pe coastă

vântul prin iarbă

sculele din bucătărie


aici e locul în care m-am întins când eram mică pe burtă să mă uit cum creşte iarba n-am ştiut eu atunci că mi-a intrat prin ochi direct în inimă şi-n sânge şi m-a legat pe veşnicie de el acasă al meu

nr. 2

2011-06-18T11:54:00.002+03:00

Sunt îndrăgostită, atât de îndrăgostită că simt cum îmi arde pielea.
Şi ziua de azi a simţit asta, e caldă şi strălucitoare, proaspătă, mai proaspătă chiar decât acum 14 ani. Intru în casă încet, las pungile jos, mă descalţ, mă spăl pe mâini la bucătărie şi fiindcă nu mai pot să aştept niciun pic că doare, deschid uşa de la camera lui, cu grijă. Încă doarme, întins pe spate cu o mână sub cap. E doar în boxeri, deci iar i-a fost cald azi-noapte, iar s-a războit cu ţânţarii.
Pielea galben pai, presărată ici şi colo cu aluniţe, acoperă muşchii, ţesuturile, organele, venele, tot ce înseamnă el pe pământul ăsta, tot ce e mai de preţ al pământului ăsta. N-am timp să-l privesc prea mult, se poate trezi în orice moment, asta dacă nu cumva e deja trezit şi doar se preface ca să fie încălzit de dragostea mea ca un răsfăţat ce e. Ies tiptil în hol şi iau plasa cu cireşe, mari, negre, lipicioase. Scot un pumn şi-l răsfir pe pat pe lângă el, mai scot unul, încă unul, două kile jumate de cireşe barosane chenar. Deja mă bazez pe faptul că trebuie să fie trezit, nu pot să-l las să se mişte acum că le striveşte pe toate. Aduc cealaltă pungă de cireşe galbene, mici şi amare. Iau cu amândoi pumnii şi le împrăştii uşor pe burta şi pieptul lui, eşti treaz, nu? Deschide ochii pe sub bretonul lung şi zâmbeşte, ce faci? Ştii cum le-am acoperit pe fete cu petale de flori? Pe tine te acopăr cu cireşe. Se uită leneş în stânga şi dreapta şi zâmbeşte, ah zâmbetul ăsta. La mulţi ani iubitule!

PS - în ultimele 10 zile de sarcină, acum 14 ani, am mâncat numai cireşe, la cererea locatarului burţii; de aia l-am şi născut cel mai uşor; iar el, fructivor feroce, mâncător nepotolit de vişine, căpşuni, caise, mere, struguri, piersici, prune, pepene, pere, banane, este de fapt întruparea umană a unei cireşe

2 minute de şamanism

2011-06-16T17:19:00.000+03:00

pe la 7 îi anunţ pe copii că la 10 mergem pe bloc să vedem eclipsa
pe la 8 jumate vine v. de afară, nicio şansă să vedeţi eclipsa, e nor compact, no way
pe la 9 mă sună tata de la moreni, eşti pregătită? da tată, dar la noi e nor ...
pe la 10 mă uit pe geam, nu văd nimic, urc pe terasă singură

cerul e negru, tot
habar n-am unde-ar putea fi luna
dar mă întorc la fix cât să văd o strălucire de câteva secunde, undeva într-o direcţie la care nu mă aşteptam
o strălucire portocalie, e luna acolo, sub nori şi n-o să văd eclipsa
şi le-am promis copiilor, m-am pus de-a curmezişul predicţiei nefaste a lui v.

ceva trebuie să fac, mi-aduc aminte de ce zicea don antonio, dezechilibrul din jur e acelaşi cu al meu

dacă eu îmi limpezesc sufletul, cerul se limpezeşte

linişte.
norii se dau deoparte şi o văd toată, trei sferturi neagră, un pic portocalie

umbră urâtă, pe tine vroiam să te văd
mulţumesc

mâna pe stâlp mă ţine în materie

adun experienţa cu ambele palme, o bag în piept, mă înclin
şi fug

spre uşă să îi chem pe copii
care erau deja pe scări îngrijoraţi că am căzut la datorie

hai repede că nu mai durează mult

agitaţie, încercări de poză, explicaţii, ţânţari, agitaţie

agitaţie.
cerul se acoperă din nou cu un nor masiv

v. întârzie prea mult, nu mai are ce vedea acum, no way

şi am uitat complet să pregătesc aparatul

limpezire

2011-06-15T18:15:00.001+03:00

şi chiar e interesant

mi-a fost frică, mamă ce frică mi-a fost, de trei ori a trebuit să mă roage să mă întâlnesc cu el
nu m-am aranjat deloc şi nici nu m-am îmbrăcat altfel decât pentru o plimbare prin cartier
şi i-am spus lui horia unde mă duc, eu care de obicei nu dau raportul

ce privilegiu, să mă întâlnesc cu mine cea de acum 25 de ani
ce privilegiu, să mi se clarifice amintirile

la fel cum ştiam, semănăm grozav
la fel ca-n cazul gemenilor, cu toate că ne-am despărţit şi am avut vieţi separate, continuăm să fim asemenea
am făcut aceleaşi alegeri, am trăit (pe cât se poate) la fel, suntem amândoi partea răsfăţată a cuplului
până şi numele copiilor sunt aceleaşi

eram aproape sigură că povestea cu el va rămâne neterminată în viaţa asta
că-l voi regăsi data viitoare şi o vom lua de la capăt
şi uite că am primit un cadou
siguranţa cu care a mânuit întâlnirea a retezat dintr-o mişcare unică încâlceala tinereţii
ştiu acum cu claritate că am ales bine, ştiu acum că nu aveam cum să mă mărit cu fratele meu

aş vrea ca şi horia să afle toate astea
aş vrea ca ei doi să fie prieteni din nou
dar nu cred că se poate

tulburare

2011-06-10T12:59:00.000+03:00

deci iată ce se-ntâmplă
dupa douăzecişi de ani de când a fost povestea cu v.horia şi m.dru
scrisă cu cuvinte mici
a reapărut m.

promisiune primejdioasă

2011-06-06T10:12:00.000+03:00

i-am spus că doar dacă ia 10 în teză îi iau unii noi

şi dacă nu l-u-a?! ce te făceai ma-mo?!

printre betoane

2011-05-27T00:32:00.012+03:00

nu pot să iau aparatul cu mine când alerg, dar mi-ar plăcea să vedeţi şi voi ce văd eu dimineaţa prin parc
culorile şi sclipirile

să simţiţi soarele pe pielea liberă de-acum,
vântul

cu auzitul ar fi mai greu, pentru că de când roiesc ăştia ca apucaţii cu bobcaturile lor să termine de amenajat, am căştile în urechi şi zero ciripit, ţipăt, măcăit, lătrat, sau chiţăit
ca să vi-l transmit

dar v-aş da să ascultaţi cucuveaua noaptea, şi foşnetul frunzelor la geam, şi răpăitul ploii de după-amiază

de ceva timp întind rufele la soare, pe acoperiş, chiar deasupra sufrageriei mele
vârfurile pomilor sunt ca nişte tufişuri în jurul nostru

noi am ieşi noaptea, să vedem stelele
şi nr. 3 ne-ar propune să dăm o gaură în tavan

apoi v-aş da să gustaţi dintr-o pâine ca asta care tocmai s-a făcut
şi dacă ţineţi post nu v-ar mai trebui nimic altceva

şi ciocolată de casă
pregătită cu zahăr invertit de nici nu se poate tăia
dar o să lingem cu toţii tava şi gata

pe urmă am pune nişte muzică
(aici ar apărea probleme
nu ştiu ce să zic, s-a întors lumea cu fundul în sus
eu ascult rock şi copiii la campanella
aşa că va trebui să hotărâţi voi)

ceainărie librărie, cât de dragă-mi eşti tu mie

2011-05-24T09:50:00.001+03:00

de ce m-a întristat articolul lui Bea?
pentru că dispariţia librăriilor înseamnă limitarea libertăţii de evoluţie
limitarea şanselor de a găsi răspunsuri la întrebări

când cauţi pe net, cu toaaata vasta lui informaţie pusă la dispoziţie, nu faci decât să-ţi fixezi convingerile şi să-ţi osifici concepţiile pentru că netul îţi oferă conştiincios doar ceea ce ceri
dar!

"nicio - problemă - nu - poate - fi - rezolvată - la - acelaşi - nivel - de - gândire la care a fost creată"

într-o librărie în care zeci şi sute de cărţi sunt expuse pentru tine şi norocul tău, cercetarea e plină de surprize, vie, aventuroasă!
intri să cauţi o carte de bucate şi ieşi cu viaţa piraţilor sub braţ

doar într-o librărie apare serendipitatea
şansa de a trece la alt nivel...

bine, şi oricând ieşi din casă, dar nu despre asta era vorba.

2011-05-14T00:01:00.015+03:00

ştiam că mersul cu picioarele goale în iarba de dimineaţă e bun, dar nu ştiam de ce; mi s-au dat câteva explicaţii de-a lungul timpului dar niciuna nu m-a convins

zilele astea am citit într-o carte o clarificare: peste noapte corpul descarcă toxinele în tălpi (şi pe limbă - completare din ce ştiu din alte părţi); când mergem desculţi dimineaţa spălăm toxinele în iarbă; iarba primeşte informaţia şi o transmite mai departe plantelor din jurul ei
acum, ideea e că ne plimbăm în curtea personală, prin iarba proprie, printre copacii fructiferi şi legumele plantate cu mânuţele noastre; iarba le spune lor de ce boală sau slăbiciune suferim, iar ele vor compune pentru noi fructe şi legume care să conţină fix elementele de care avem nevoie ca să ne vindecăm; fructe şi legume personalizate, cu medicament inclus

de unde necesitatea ca fiecare dintre noi să avem curticica noastră

mi-a plăcut explicaţia pentru că aveam eu o bănuială mai veche că tot ce ne înconjoară complotează în favoarea noastră şi e făcut pentru a ne ajuta
iar dacă noi n-avem grijă de pământul ăsta care e ca un corp mai mare pentru fiecare dintre noi, nici el nu ne mai poate ajuta

2011-05-10T21:38:00.000+03:00

m-am încurcat azi şi am apăsat pe publish în loc de save şi am luat-o ca pe un semn că a venit timpul pentru schimbare

and the kids are all right

2011-05-09T17:37:00.006+03:00

pentru Miju

nr.1 e în plină febră creatoare: desenează, pictează, modelează, face clipuri; câteodată mai şi învaţă, mai şi mănâncă, mai şi citeşte
nr. 2 învaţă acum să cânte şi la chitară; seara dă spectacole cu Let it be, eu sunt frontman-ul lui; peste o lună dă examenele pentru liceu; care să fie, care să fie ...
nr. 3 e copilul modern, refuză să citească, poartă numai converşi rupţi, ştie tot ce se întâmplă pe o rază de 1 km de locul în care se află şi are ca sonerie la telefon "apasă, apasă" al RObotzi-lor

2011-05-08T15:54:00.001+03:00

concerte: cu nr.1 la Placebo, cu nr. 2 la Cranberries, cu nr.3 la Shakira
capitol bifat, i-am iniţiat, de acum să se ducă singuri, gata

2011-05-05T16:52:00.190+03:00

apropo de monarhie şi postul lui puck

imediat după revoluţie când eram zero la capitolul cultură naţională m-am înfricoşat şi eu că vine Regele şi-mi fură ţara; între timp am mai aflat una alta şi mi-am dat seama că rezonez curios de bine cu valorile Familiei Regale; că am un ataşament plin de afecţiune pentru destinul neîmplinit al Regelui, de parcă m-aş regăsi cumva în povestea lui

pe de altă parte, în ziua de azi toţi putem fi regi şi regine; eu una aşa mă simt şi n-am nevoie de confirmarea Gothei; am acces la aceleaşi lucruri şi oportunităţi ca orice prinţesă modernă; nu mai e ruptura uriaşă dintre clasele sociale de altădată; ei au scăpătat (cu stil), noi ne-am democratizat; singura care mai face diferenţa dintre a fi sau a nu fi aristocrat astăzi a rămas conştiinţa; acei nobili ai spiritului descrişi de Tolstoi sau de Steinhardt se regăsesc, cred eu, şi în Familia noastră Regală

de fapt, nu sunt monarhistă, sunt universalistă; după cum spune tatăl meu, tind către Imperiu

2011-05-01T10:36:00.025+03:00

viaţa asta e ciclică
sinusoide, când sus când jos, când afară când înăuntru
când extrovertită, solaritate, blogăreală, exprimare
când introvertită, tăcere, experimentare, acumulare

în curând se termină perioada de inside, simt

2011-04-30T21:37:00.000+03:00

a doua zi de Paşti a fost în schimb liniştită
am reuşit să adorm chiar înainte de a pleca în vizita de prânz, după o dimineaţă moale ca un jeleu dulce
când m-am trezit, ceilaţi erau deja la desert probabil, departe într-o sufragerie străină, dar la mine în casă plutea liniştea
o linişte totuşi atât de subţire încât nici măcar n-am deschis ochii ca genele mele să n-o spargă

2011-04-23T21:37:00.000+03:00

cât de mult mi-a plăcut să mă plimb azi pe străduţe cu J.
la fel ca în copilărie, aşa cum trebuie să fie o duminică după-amiază, liniştită, tăcută, fără oameni...doar noi două printre case, cu păsărele ciripind, soare, magnolii înflorite

2011-04-20T21:37:00.000+03:00

deci eu n-am spus niciun cuvânt despre liceul fetelor şi nici n-o să spun
spun doar care sunt efectele liceului asupra lor: expandarea aurei, cu minunatele ei consecinţe cu tot

2011-04-06T11:06:00.021+03:00

într-o viaţă paralelă în mod sigur eu sunt tip

2011-04-03T22:31:00.020+03:00

genialitate: săptămânal fac un meniu pe care-l postez pe uşa de la intrare şi fiecare îşi alege ce vrea să mănânce în fiecare zi: luni alege nr.1, marţi nr.2, etc; şi am scăpat de infernala întrebare eu ce gătesc azi?!?!

drag: de gătit! ca un corolar al genialităţii evident

rafinament: aproape în fiecare zi fac (peste oferta din meniu) câte o chestie din cartea regală de bucate

maturitate: am reuşit să spun în sfârşit nu

film: Dogville, ah ce film, ah ce rafale

stalking: Tim

admiraţie: Iulian şi Lumi, pentru entuziasmul şi încrederea lor în Existenţă

autosuficienţă: antrenament autogen, singura meditaţie care funcţionează la mine

prietene: când mi-am făcut eu atâtea prietene? sunt un antitalent la împrietenire, un pas în faţă doi înapoi, suspicioasă, retrasă... când? ah ce prietene am, mulţumesc Doamne

alt film: mr. nobody; aşa gândesc şi eu chestii

hotărâre: blogul ăsta rămâne închis

2011-03-25T22:22:00.020+02:00

sunt foarte fericită fără motiv; nici nu ştiu dacă e fericire; e o forţă şi în acelaşi timp e o moleşeală; e o bucurie şi o tristeţe; amestec de culori în mine şi un mare abis negru, undeva în capul pieptului; nu mai sunt nici carnea mea, nici gândul meu; e prima dată când inima e mai presus de toate; îmi dau viaţa ca să se facă voia inimii mele, Doamne mă auzi?

ce-o fi asta?

2011-03-20T13:01:00.011+02:00

pentru mine scrisul e erotic
creaţia în general e erotică cred eu

nu pot să scriu dacă am 10 minute, nici pentru o juma de oră nu mă apuc de scris, nici pentru o oră
trebuie să pot să-mi extind aura, nu numai în spaţiu dar şi în timp
să-mi întind antenele

2011-03-12T21:37:00.000+02:00

am fost maestră în arta camuflării
am camuflat realitatea minunat, conform tuturor perceptelor şi indicaţiilor societăţii
iată, acesta e adevărul, un bol de lumină în care trăieşti perfect integrat
îl iei, îl faci mic mic de tot, şi îl acoperi cu scoarţă de copac
cumva, nu ştiu cum, te descurci tu, ieşi afară din scoarţă şi începi să o controlezi
scoarţa, spre deosebire de lumină, se poate controla, e neagră, rigidă şi dură
şi cât de bună am fost la partea cu controlul... desăvârşită, aş merita un premiu zău
cum răzbătea câte o geană de lumină prin scoarţă, un cântec, nişte ochi albaştri, mirosul pielii, o culoare aruncată în iarbă, o privire, un geamăt ... cum astupam locul cu o eficienţă fantastică
doar când mă puneam la scris lăsam razele să iasă şi scriam ce vedeam
şi inima mea bubuia dinăuntrul scoarţei, claustrofobă

de când am crăpat scoarţa mă dor toate
barajul de carne rezistă, cât de perfecţi suntem făcuţi, capabili de orice nebunie
dar am început războiul, sau totul sau nimic
nimic nu e blând, nimic nu e frumos
totul e splendoare

2011-03-01T21:36:00.000+02:00

cam poveşti din astea aş scrie eu dacă aş avea timp

1. eroina are 6 copii si-si descrie în jurnal una din cele mai aglomerate zile, dus copii la şcoală, mâncare, soţ, etc, viaţă domestică, banală; dar vine prietena ei care o întrerupe din scris, si ne dam seama ca de fapt tipa e paralizata si poate doar sa priveasca pe geam toata ziua

2. ea se intalneste cu el de cateva ori si isi da seama ca el e omul vietii ei, il iubeste la nebunie; el o asigura ca daca e sa fie al ei atunci sigur se vor intalni din nou, sa nu grabeasca lucrurile, doar stau în acelaşi oraş amândoi; 2 ani ea il cauta peste tot cu disperare; intr-o zi, loveste pe cineva cu masina, iar victima (moartă) e chiar el

3. ea si el sunt 2 nonconformisti indolenti si obraznici; ea ramane insarcinata si nu vrea sa dea socoteala nimanui, asa ca pleaca impreuna cu el intr-o cabana pe varful muntelui sa nasca, convinsa ca se descurca; el ii pune in vedere ca tre sa nasca pana la o anumita data cand el are un meci de poker pe care nu vrea sa-l rateze; dar ea nu naste si el pleaca si o lasa singura; dupa 3 zile de chin ea isi taie singura burta ca sa scoata copilul; apare şi el şi salvează copilul pe care mamă-sa apucase să-l înfeşe şi să-l fixeze de ţâţa ei

4. eroina e vecina middle-age a unei pustoaice grozave pe care o invidiaza enorm; intra pe mess în vorbă cu ea şi se da drept tip; o zapaceste pe frumusică pana cand asta se arunca pe geam pt ca a fost parasita de "iubitul" ei

5. un tip are de scris un proiect IT pentru şcoală şi alege să simuleze o lume într-un limbaj oarecare; lumea simulată e chiar lumea noastră, asemănări identice, obama e preşedinte în america, tsunami-ul loveşte japonia, românia se scapă pe ea; tipul se îndrăgosteşte de proiectul lui şi are ambiţia să comunice cu personajele din lumea lui-joc; programează toate personajele, ca mod de comportament general, ca ele să ştie că el există şi să-l caute şi ele; el tot încearcă să intre şi el în joc, compune un personaj după asemănarea lui şi-l pune să facă tot felul de chestii pe care jocul nu-l permite în mod normal, doar-doar ceilalţi se prind că personajul ăsta e mai special, dar nimic; nu-l ascultă, sau dacă-l ascultă, uită; nu-l răstignesc că e prea de tot; tipul continuă să programeze, uită de şcoală, de prieteni, de viaţa lui;
aşteptăm să renunţe

eu ştiu că nu ştiu nimic, zise Socrate şi muri fericit

2011-02-09T00:53:00.022+02:00

am observat un lucru: cu cât sunt mai multe lucruri pe care nu le ştiu, cu atât mă simt mai bine
observaţie repetabilă, indubitabilă şi mai ales stranie
şuie, bizară şi fără noimă
dar,
fiind o persoană practică, m-am gândit că până găsesc eu explicaţia măcar să mă simt bine, din ce în ce mai bine dacă se poate

am luat vorba nuştiucui, "cu cât sfera cunoaşterii avansează mai mult, cu atât mai mult se lărgeşte şi sfera necunoaşterii" şi am aplicat-o concret
şi cu bucurie am constatat că nuştiucine are dreptate: cu cât aflu mai multe, cu atât aflu că sunt şi mai multe de învăţat şi cu atât mă simt mai bine
... dar nu mai am ce spune.

ps1 - Fericiţi cei săraci cu Duhul poate fi oare Fericiţi cei conştienţi cât de săraci în Duh sunt?
ps2 - trebuie să aflu şi cine e nuştiucine

Cuvântul

2011-02-08T00:03:00.000+02:00

atlasul de anatomie pe care-l citesc e mai captivant decât orice roman poliţist
aici, undeva printre rânduri, e descris Dumnezeu

signs

2011-02-07T00:25:00.000+02:00

crop circles