Ghizi

Una din cele mai mari zone comerciale en-gros şi en-detail din România, adăpostind peste 5000 de magazine şi o varietate de produse uimitoare, este Dragonul Roşu. Aici marea majoritate a comercianţilor sunt importatori la prima mână sau producători, şi de aceea preţurile nu au concurenţă, fiind cele mai mici din ţară.

Aici am fost trimis, să fac un reportaj despre oamenii care animă „monstrul”:
vânzătorii – care la patru şi jumătate dimineaţa deschid magazinul, iar la 12 încep să strângă marfa expusă – şi
cumpărătorii – care sunt fie deţinători din toată ţara de mici prăvălii, fie sunt cei care-şi fac târguielile personale, pentru că aici se găseşte orice e ieftin.

Dar planul iniţial a devenit brusc neinteresant, când l-am văzut pe el, copilul Dragonului, şi i-am auzit povestea. Nu m-a lăsat să-i fac poze, evident, pentru că dacă l-ar recunoaşte paznicii, ar trebui să plece. Dar i-am fotografiat prietenii şi locurile.

Acesta e de pildă, culoarul pe care s-a născut Ghizi.

Mama lui, o puştoaică de 16 ani, era vânzătoare la un arab, şi avea în grijă o tarabă cu prosoape şi chiloţi. Din ziua în care burta a început să i se vadă nu s-a mai dus acasă şi a rămas pe la prietene, până când l-a născut pe Ghizi. Pe băiat îl cheamă de fapt Gheorghe, şi s-a născut chiar de ziua lui, pe 23 aprilie.

Întâmplarea a fost că s-a născut scurt pe doi, la ora 10 dimineaţa. Până să dea alarma maică-sa, care nu prea ştia cât de tare trebuie să o doară ca să şi nască, el s-a strecurat afară, într-o cutie de carton de sub taraba cu chiloţi.

S-a strâns mulţimea ca un nor de muşte pe culoarul cu pricina, dar nimeni nu ştia exact de ce. Unii ziceau că s-a spart o conductă, alţii că a fătat o căţea, unii chiar jurau că au văzut poliţia care i-a amendat pe toţi, mama lor de speculanţi. Dar Ghizi e tare mândru când îmi povesteşte, încă din prima clipă a ştiut să se camufleze aşa de bine, încât a reuşit să treacă neobservat. Marea lui calitate, după propriile spuse, este că ştie să tacă. Nici când era mic nu plângea, nici acum nu prea vorbeşte.

Eu am avut noroc că am ştiut să-l trag de limbă.

După naştere, maică-sa a rămas cu el în Dragon, dormind noaptea pe cartoane, închişi de prietenele ei vânzătoare în propriile lor magazine, nebănuiţi de paznici în spatele uşilor rulou, de la 8 seara la 4 dimineaţa.

Somnul de noapte se întâmpla aici

Ziua Ghizi îşi relua locul în cutia lui, iar maică-sa în spatele tarabei. Devotată, ea a rămas cu el şi i-a dat să sugă până la 9 luni, când a plecat cu un turc, în Turcia.

Dar Ghizi deja era independent atunci, putea să meargă, să vorbească cât de cât, să facă pipi singur la locul de pipi, pentru că a fost un copil extrem de precoce şi fizic, nu numai emoţional. Mergea de la o tarabă la alta pe culoarul său, punea mânuţa delicat pe genunchiul fetelor care n-aveau clienţi, primea un zâmbet şi un coltuc de pâine, şi dormea cuminte până plecau toţi vânzătorii. Apoi îl aştepta jucându-se cu câinii, pe paznicul care îl ţinea peste noapte în ghereta lui.

Câinele cel negru, unul din prietenii lui Ghizi

Ghereta în care Ghizi a dormit 5 ani

Înainte să plece, mama lui i-a rugat pe paznici să-l primească la căldură în continuare numai pe el singur, că e cuminte şi nu face gălăgie. Paznicii au fost de acord, şi Ghizi zâmbeşte când îmi spune că acum ştie cu ce i-a cumpărat mama lui adăpostul de noapte. Cu ce anume Ghizi? întreb eu naiv. Cu corpul ei, aşa cum îmi cumpăr şi eu tot ce am nevoie pe aici.

De când faci asta Ghizi? Nu ştiu, dintotdeauna cred. Îmi place, şi cred că e mai bine aşa decât cu bani. Se vede că e vorba de un subiect care-l frământă, ar vrea să discute mai mult, iar eu îi dau ocazia, dă-le încolo de magazine, oricum mai vin odată pe aici, fac reportajul atunci.

De ce-ar fi mai bine aşa, decât cu bani Ghizi? Se încruntă, deşi cred că s-a gândit la asta de multe ori. Când plătesc cu corpul, ştii domnule ce înseamnă asta, dau şi ceva din suflet. Aşa mi-au zis femeile, când încercam să le explic cum de sunt eu aşa de blând şi bun cu toată lumea. Că sufletul e ăla de trăieşte, el ţine viu corpul. Că el se bucură şi el se întristează. Şi eu m-am gândit: dacă sufletului îi place să se bucure, atunci să-i dau cât mai multă bucurie, nu? dar unde să intre toată? atunci, să scot. Ca atunci când respir: dau aerul afară, ca să intre altul, că e bine când ai aer proaspăt în piept. Aşa şi cu bucuria: dau afară, altora, ca să am loc să primesc mai multă, nu? Se uită la mine gânditor. Nu mă întreabă, se întreabă pe el însuşi a mia oară probabil. Şi chiar aşa se întâmplă Ghizi? Da. Eu îi bucur pe ei, şi ei pe mine. Nu numai că îmi dau să mănânc, îmi dau haine, mă învaţă să citesc, mă feresc de sticleţi, dar îmi şi spun poveşti şi se uită la mine…simt că eu le dau mai mult decât corpul meu, se îmblânzesc după aia, şi-mi dau din bucuria lor. Iar eu am unde să primesc! Bucurie proaspătă!

Are ochi limpezi, senini, e un băiat chiar frumuşel deşi slăbuţ, şi am vrut să-i fac o poză de la piept, dar n-am putut. Nu se făcea.

Şi pe cine bucuri tu Ghizi? Pe toţi domnule. Cine vrea. Femeile sunt mai răbdătoare, aşteaptă dacă se bagă vreun bărbat înainte, mai ales dacă e şi ţigan…ele aşteaptă mult, rămân şi peste noapte, şi eu le dau tot ce am, lor cel mai mult, pentru că îmi aduc aminte de mama. Dar şi bărbaţilor să ştiţi. Ei chiar au nevoie mai multă, sunt mai goliţi aşa pe dinăuntru, nu ştiu cum să spun, sunt mai reci, ei nu-l cunosc pe … Dumnezeu. Când zice cuvântul ăsta, şoptit, lasă ochii în jos şi se uită apoi furiş la mine. Cine ţi-a zis de Dumnezeu Ghizi? Nimeni domnule, ştiam eu, doar că odată o fată mai mică ca mine, şi ea de pe aici, mi-a spus că femeile când se uită aşa în gol, vorbesc cu Dumnezeu, şi atunci mi-am dat seama că are dreptate, şi eu când mă uit la nimic vorbesc cu cineva. Cineva cald şi mare. Care umple singur sufletul de bucurie, de trebuie pe urmă să dau repede altora, ca să-mi mai dea. Dar bărbaţii nu prea-l cunosc pe Dumnezeu ăsta, şi de aia au ei nevoie mai multă de mine.

Dar odată am avut bani! Un om mi-a dat bani. Dar pe bani nu primesc bucurie, aşa că i-am dat şi eu la un prieten de-al meu, că-i vroia el.

Alt prieten al lui Ghizi

Şi acum ce-ai să faci Ghizi?
Acum? O să mă duc în grădina de plastic, să stau un pic la soare. Apoi, să văd cine mai vine pe la mine.

Florile artificiale – grădina lui Ghizi

Nu-i mai explic că eu m-am referit la altceva când l-am întrebat ce face acum, nu cred că înţelege foarte bine noţiunea de viitor, mai ales dacă nu e explicit inclusă în enunţ.
Îl urmăresc cum pleacă şi-aş vrea să-i dau şi eu ceva. El a spus o poveste şi m-a privit în ochi…