Discuţia asociată plimbării de azi a avut ca temă conştientizarea, adică m-am trezit spunându-le copiilor că au trecut la nivelul 2 al jocului. Care joc?
Jocul de-a viaţa le-am servit eu vorbe mari, dar ei n-au râs pesemne simţiseră şi ei ceva în aer. Apoi m-au mai tăiat şi alte comparaţii pe gustul lor, dacă softurile nu sunt bine întreţinute pică netul (băiatul a tradus primul, a, dacă nu e ordine în cameră te enervezi şi-o-ncurcăm) sau, în jocurile voastre primiţi mereu câte-un feed-back în funcţie de ce faceţi pe acolo (a, deci tu nu ne cerţi, ne dai feed-back). Păream toţi atât de înţelepţi încât mă mir că n-am căzut în lac.
*
Îmi ard creierii cu moodle-ul ăsta, noroc că am un computer înţelegător care n-o ia razna de la atâtea instalări şi dezinstalări.
*
La Concert era un tip în faţa noastră, un puşti plin de coşuri, simpatic foc. Îndrăgostit-lulea de Brian, ca toţi ăia de pe acolo :D , a cântat tot concertul cot la cot cu el, ştia toate melodiile noi pe care nici eu nici copila nu avusesem timp să le învăţăm şi tare rău ne părea de-asta. Din când în când puştiul se întorcea la noi şi zâmbea cu gura până la urechi şi ochii umezi, şi până la sfârşit am ajuns să ne luăm de umeri şi să ţopăim ca nebunii.
No comments:
Post a Comment