asculta, si de ce nu faceti DIN ASTA o afacere de familie? hai, fa website separat cu acces din strainate, pune preturi, trimite absolut tuturor cunoscutilor (fara jena), trimite si la mine (am 300 oameni in inbox). o sa-i arat si Anei mele care s-a apucat si ea de trebi d-astea (a vindut un design acu' vreo doua luni, nu ti-am zis...? adica a vindut hirtia cu designul care sa-i fi luat juma de ora maybe?) - poate tragem un joint venture... vorbesc cit se poate de serios. si asta nu se cheama exploatarea copiilor, ci incurajarea lor in a-si lansa o cariera plina de succes, care sa le si placa (apropo de subiectul anterior cu educatia si vai, ce ne facem cu ei - na, ca se descurca ei!)
Jane, Am uitat sa-ti zic: Anei i-a placut primul tricou (ala cu aruncatorul de flacari) si lui Luca urmatorul, cel cu dragonul colac. Previzibil, in ambele situatii. Daca se poate lua comanda cu executie pina pe 17 august (cind ei vor decola inapoi spre Canada), multumim anticipat autoarei si rugam a ni se comunica pretul inclusiv TVA. No kidding! Mersi! (PS - pe mine ma fascineaza camasa cu formulele organice: banuiesc ca se datoreaza freudianului 5 pe linie la chimie)
@Lumi nu Lumi! multumim de intentia buna, dar ea nu picteaza decat pentru prieteni si cunoscuti; trebuie sa cunoasca persoana pt care face tricoul, doar asa ii vine inspiratia care rodeste intr-un desen de care sa fie multumita; "in orb" nu picteaza pentru ca liniile si culorile pe care le alege pt fiecare tema depind de personalitatea/personajul celui care ii comanda tricoul; daca nu-l cunoaste, nu stie ce sa faca :)
@Ioana de afacere nu poate fi vorba, din motivul de mai sus, plus inca altele care tin de muza si imaterialitatea ei; despre tricouri: daca copiilor le plac cele 2 teme (au ales bine, primul e pt o fata, al doilea pt un baiat) le poate face din nou, dar mi-a zis sa-ti zic ca n-o sa iasa acelasi lucru (cum am explicat mai sus); dar ei ii pot cere orice altceva, orice provocare e "permisa", ca doar ii cunoaste pe blondutii tai frumosi :)
Inteleg eu cum sta treaba cu muza, numa' ca economia nu merge dupa hatiruri. Asta nu inseamna ca Lia n-ar putea gasi o adaptare la situatia-i proprie. Exemplu: Yousuf Karsh a fost un emigrant armean fugit in Canada dupa persecutiile din Turcia la inceputul sec. 20. Pasiune majora: fotografia. A tinut un atelier toata viata in Ottawa (si unul mai tirziu la NY) unde a fotografiat multi oameni obisnuiti, dar si o gramada de personalitati. In citeva decenii, a devenit cel mai mare fotograf canadian si unul din cei mai faimosi din lume, cu specialitate in portrete de celebritati (a lui e foto Churchill din timpul razboiului, regina Elisabeta II de pe bancnote, actori, politicieni, oameni de stiinta etc). Secretul portretelor sale atit de reusite era un interviu elaborat pe care Karsh il avea intotdeauna inainte de sedinta foto, cu cercetare masiva initiala - pentru ca incerca sa capteze intr-un singur portret personalitatea individului respectiv. Karsh a avut succes enorm si a fost cam singurul care a aplicat stilul asta. Nu vad de ce Lia n-ar putea sa dezvolte o afacere plecind de la aceleasi premize - cum zice englezu', "just think out of the box".
Ioana, e un copil caruia ii place ce face:) sa o lasam sa se bucure de asta, ca o sa vina momentul si pentru o gandire mai pragmatica, mai tarziu.
eu am observat ceva la mine: de cate ori am facut dintr-un hobby (sau o bucurie) un job, mi-am pierdut tot cheful. bine, e adevarat ca nu toti gandim si simtim la fel. but there's no rush.
Puck, sa dea Dumnezeu sa nu-i scada Liei (si altora ca ea) entuziasmul pina "mai tirziu"... pentru ca in Romania e usor sa te depresezi odata ce intelegi cum merg lucrurile, iti trebuie o doza de nesimtire sau inconstienta ca sa pornesti afaceri. sunt de acord ca nu toti gindim si simtim la fel. pe mine nu m-a scuturat nimeni la timpul potrivit (pe voi?) si iata-ma la 40 de ani cu CV-ul burdusit, diplome gramada si aproape incapabila sa misc un deget de deziluzionata si lipsita de perspectiva ce sunt, nemaivorbind ca de 7 ani traiesc in occidentul cel plin de posibilitati care "nu se poate". entuziasmul si determinarea mea, proverbiale in multiplele cercuri in care m-am tot invirtit de-a lungul vietii, are nowhere in sight. "there's no rush" - really?
chiar ma gindeam mai devreme azi ca e o discutie foarte lunga, dificila dar extrem de importanta cea legata de cum ii indrumam pe copiii nostri. lasa cit sunt ei de dispusi sa asculte, orisicum. prea multe variabile in ecuatie: experienta noastra, personalitati diferite, economii locale, situatia mondiala, chestiuni sociale, estomparea normalului, valori relative... daca facem si din certitudini tot variabile, e oare bine?
pe mine nu a fost nevoie sa ma scuture nimeni. parintii mei mi-au dat toata libertatea din lume: sa fac ce vreau. iar eu sunt ceea ce sunt acum datorita alegerilor mele, bune, rele, inspirate sau nu, dar ale mele.
lucrez cu copii, asta ca sa stii ca nu vorbesc chiar in necunostinta. e ok sa incurajezi inclinatiile si pasiunile unui copil, nu prea e ok sa ii bagi in cap ca TREBUIE sa faca din asta o afacere, sa castige, sa sa sa
discutia poate fi lunga si chiar interesanta. din pacate nu stiu daca e locul potrivit:)
Discutia poate fi lunga si chiar interesanta, ai dreptate Puck. De ce nu-ţi faci tu Ioana un blog? Pe lângă faptul că e un instrument terapeutic surprinzător de eficient, văd că ai multe de spus. Ai putea vorbi despre certitudini, despre îndrumarea copiilor, despre occidentul plin de posibilităţi pe care noi îl cunoaştem, nu-i aşa? doar din poveşti
In ceea ce priveşte frustrarea, deziluzia şi nefericirea: depind integral de noi, nu e nimeni de vină pentru ele. Cine ştie să fie fericit, este. Iar metoda chiar se poate exprima în cuvinte (mare lucru ca nu e ceva inefabil): ca să ai ceva, ca să fii cumva, trebuie mai întâi să dai. Apoi primesti. Împlinire, încredere, fericire, orice îţi doreşti să ai, mai întâi oferi acel lucru: împlinire, încredere, fericire; sau bună-dispoziţie, vorbe bune şi chibzuite... apropo de gândit înainte de vorbit: ştii că noi avem o afacere pornită în România, afacere din care am trait confortabil 10 ani. Noi cum am fost? inconştienţi sau nesimţiţi?
vai ce incantare! felicitari. sa ne mai arati.
ReplyDelete:) multumim
ReplyDeletecand e stresata cu scoala (incep testele nationale) asa se relaxeaza;
si ajunge si cu comenzile la zi :)
Ce frumoase sunt!!!! Toate imi plac.
ReplyDeleteFelicitari si bafta la teste!
P.S. O sa-mi cumpar si eu niste tricouri. Poate are timp de o comanda pentru mine, ce zici?
sunt tare frumoase!
ReplyDeleteLumi, nu ca are timp, de abia asteapta! gandeste-te la un model :)
ReplyDeletesi puck la fel, nu astepta vara :)
earthwalker, ai vreo preferinta?
iti dai seama ca am o mie de idei. o sa va scriu mai pe seara.
ReplyDeleteasculta, si de ce nu faceti DIN ASTA o afacere de familie? hai, fa website separat cu acces din strainate, pune preturi, trimite absolut tuturor cunoscutilor (fara jena), trimite si la mine (am 300 oameni in inbox). o sa-i arat si Anei mele care s-a apucat si ea de trebi d-astea (a vindut un design acu' vreo doua luni, nu ti-am zis...? adica a vindut hirtia cu designul care sa-i fi luat juma de ora maybe?) - poate tragem un joint venture... vorbesc cit se poate de serios. si asta nu se cheama exploatarea copiilor, ci incurajarea lor in a-si lansa o cariera plina de succes, care sa le si placa (apropo de subiectul anterior cu educatia si vai, ce ne facem cu ei - na, ca se descurca ei!)
ReplyDeleteExcelenta idee, Ioana T! Trimit si eu mail tuturor celor cunoscuti. Ce zici, Jane?
ReplyDeleteJane,
ReplyDeleteAm uitat sa-ti zic: Anei i-a placut primul tricou (ala cu aruncatorul de flacari) si lui Luca urmatorul, cel cu dragonul colac. Previzibil, in ambele situatii. Daca se poate lua comanda cu executie pina pe 17 august (cind ei vor decola inapoi spre Canada), multumim anticipat autoarei si rugam a ni se comunica pretul inclusiv TVA. No kidding!
Mersi!
(PS - pe mine ma fascineaza camasa cu formulele organice: banuiesc ca se datoreaza freudianului 5 pe linie la chimie)
@Lumi
ReplyDeletenu Lumi! multumim de intentia buna, dar ea nu picteaza decat pentru prieteni si cunoscuti; trebuie sa cunoasca persoana pt care face tricoul, doar asa ii vine inspiratia care rodeste intr-un desen de care sa fie multumita; "in orb" nu picteaza pentru ca liniile si culorile pe care le alege pt fiecare tema depind de personalitatea/personajul celui care ii comanda tricoul; daca nu-l cunoaste, nu stie ce sa faca :)
@Ioana
de afacere nu poate fi vorba, din motivul de mai sus, plus inca altele care tin de muza si imaterialitatea ei;
despre tricouri: daca copiilor le plac cele 2 teme (au ales bine, primul e pt o fata, al doilea pt un baiat) le poate face din nou, dar mi-a zis sa-ti zic ca n-o sa iasa acelasi lucru (cum am explicat mai sus); dar ei ii pot cere orice altceva, orice provocare e "permisa", ca doar ii cunoaste pe blondutii tai frumosi :)
Inteleg eu cum sta treaba cu muza, numa' ca economia nu merge dupa hatiruri. Asta nu inseamna ca Lia n-ar putea gasi o adaptare la situatia-i proprie. Exemplu: Yousuf Karsh a fost un emigrant armean fugit in Canada dupa persecutiile din Turcia la inceputul sec. 20. Pasiune majora: fotografia. A tinut un atelier toata viata in Ottawa (si unul mai tirziu la NY) unde a fotografiat multi oameni obisnuiti, dar si o gramada de personalitati. In citeva decenii, a devenit cel mai mare fotograf canadian si unul din cei mai faimosi din lume, cu specialitate in portrete de celebritati (a lui e foto Churchill din timpul razboiului, regina Elisabeta II de pe bancnote, actori, politicieni, oameni de stiinta etc). Secretul portretelor sale atit de reusite era un interviu elaborat pe care Karsh il avea intotdeauna inainte de sedinta foto, cu cercetare masiva initiala - pentru ca incerca sa capteze intr-un singur portret personalitatea individului respectiv. Karsh a avut succes enorm si a fost cam singurul care a aplicat stilul asta. Nu vad de ce Lia n-ar putea sa dezvolte o afacere plecind de la aceleasi premize - cum zice englezu', "just think out of the box".
ReplyDeleteIoana, e un copil caruia ii place ce face:) sa o lasam sa se bucure de asta, ca o sa vina momentul si pentru o gandire mai pragmatica, mai tarziu.
ReplyDeleteeu am observat ceva la mine: de cate ori am facut dintr-un hobby (sau o bucurie) un job, mi-am pierdut tot cheful. bine, e adevarat ca nu toti gandim si simtim la fel. but there's no rush.
Puck,
ReplyDeletesa dea Dumnezeu sa nu-i scada Liei (si altora ca ea) entuziasmul pina "mai tirziu"... pentru ca in Romania e usor sa te depresezi odata ce intelegi cum merg lucrurile, iti trebuie o doza de nesimtire sau inconstienta ca sa pornesti afaceri.
sunt de acord ca nu toti gindim si simtim la fel. pe mine nu m-a scuturat nimeni la timpul potrivit (pe voi?) si iata-ma la 40 de ani cu CV-ul burdusit, diplome gramada si aproape incapabila sa misc un deget de deziluzionata si lipsita de perspectiva ce sunt, nemaivorbind ca de 7 ani traiesc in occidentul cel plin de posibilitati care "nu se poate". entuziasmul si determinarea mea, proverbiale in multiplele cercuri in care m-am tot invirtit de-a lungul vietii, are nowhere in sight.
"there's no rush" - really?
chiar ma gindeam mai devreme azi ca e o discutie foarte lunga, dificila dar extrem de importanta cea legata de cum ii indrumam pe copiii nostri. lasa cit sunt ei de dispusi sa asculte, orisicum. prea multe variabile in ecuatie: experienta noastra, personalitati diferite, economii locale, situatia mondiala, chestiuni sociale, estomparea normalului, valori relative... daca facem si din certitudini tot variabile, e oare bine?
pe mine nu a fost nevoie sa ma scuture nimeni. parintii mei mi-au dat toata libertatea din lume: sa fac ce vreau. iar eu sunt ceea ce sunt acum datorita alegerilor mele, bune, rele, inspirate sau nu, dar ale mele.
ReplyDeletelucrez cu copii, asta ca sa stii ca nu vorbesc chiar in necunostinta. e ok sa incurajezi inclinatiile si pasiunile unui copil, nu prea e ok sa ii bagi in cap ca TREBUIE sa faca din asta o afacere, sa castige, sa sa sa
discutia poate fi lunga si chiar interesanta. din pacate nu stiu daca e locul potrivit:)
Discutia poate fi lunga si chiar interesanta, ai dreptate Puck.
ReplyDeleteDe ce nu-ţi faci tu Ioana un blog? Pe lângă faptul că e un instrument terapeutic surprinzător de eficient, văd că ai multe de spus. Ai putea vorbi despre certitudini, despre îndrumarea copiilor, despre occidentul plin de posibilităţi pe care noi îl cunoaştem, nu-i aşa? doar din poveşti
In ceea ce priveşte frustrarea, deziluzia şi nefericirea: depind integral de noi, nu e nimeni de vină pentru ele. Cine ştie să fie fericit, este. Iar metoda chiar se poate exprima în cuvinte (mare lucru ca nu e ceva inefabil): ca să ai ceva, ca să fii cumva, trebuie mai întâi să dai. Apoi primesti. Împlinire, încredere, fericire, orice îţi doreşti să ai, mai întâi oferi acel lucru: împlinire, încredere, fericire; sau bună-dispoziţie, vorbe bune şi chibzuite...
apropo de gândit înainte de vorbit: ştii că noi avem o afacere pornită în România, afacere din care am trait confortabil 10 ani. Noi cum am fost? inconştienţi sau nesimţiţi?
vai, cit de frumoase sint!! m-au lasat bouche-bee...
ReplyDeletemultumim frumos :)
ReplyDeletede cand n-am mai auzit expresia asta...mi-e tare draga
atitea culori...
ReplyDeleteeu multumesc, ca ni le arati :)
atitea culori...
ReplyDeleteeu multumesc, ca ni le arati :)