E fascinant să-l urmăresc pe Băiat transformându-se în bărbat.
Din prima clipă de când mi-au zis la ecograf, e băiat, am fost cu ochii pe el. Altceva. Altceva decât mine. Altceva decât fata de dinainte, alte lovituri, alte răsuciri, altă stabilitate. La fel de altceva decât fata de după, care se mişca şi ea ca şi soră-sa încet, fluid, rotund.
E fascinant să-l văd cum gândeşte şi acţionează într-un fel pe care noi fetele nu-l gândim şi nu-l intuim. Nu e vorba de ce-i place şi ce nu-i place, astea sunt categorii din aceeaşi limbă, e vorba că el vorbeşte altă limbă, de pe altă planetă. Are alt fel de emoţii şi interese, necunoscute nouă, şi acum mi-e foarte clar de ce bărbaţii sunt cei care provoacă războaie, fac politică, organizează expediţii. Băiatul pentru asta s-a născut, e o maşinărie adaptată unor asemenea condiţii de viaţă.
Pentru că stă cu mine şi cu surorile lui majoritatea timpului, ne era teamă că iese o fetiţă din el, dar cu cât creşte, cu atât informaţia vieţii se manifestă în el mai puternic şi mai ferm. Eram speriată că nu cunoaşte numele colegilor de clasă, că nu ştie cum arată fetele din grupa lui, că nu poate să descrie un loc, un om, un moment psihologic, dar când îl aud cum îmi explică cu lux de amănunte câte răsuciri şi fente a făcut când a băgat un gol, sau de ce trebuie să semneze toţi elevii o petiţie care să ajungă la directoare cât mai curând, sau cum ar trebui trataţi cei care fură banii statului prefăcându-se că repară gropile ... tac din gură şi-i admir patosul. E fascinant să-l urmăresc transformându-se în ceea ce trebuie să fie.


Cât de puţin suntem ai noştri, cât de puţină libertate avem. Şi cât de mult suntem ceea ce ne-am născut să fim.