Locuieşte lângă frasinul cu trei izvoare din mijlocul pădurii.
Lângă, e un fel de a spune, pentru că până la peştera lui mai faci juma de oră, asta dacă ştii pe unde să o iei. Dacă nu ştii, şi totuşi ai ajuns la frasin, înseamnă că ai şanse să te vindeci.
Trebuie să bei apă din cele trei izvoare.
Începi cu cel care ţâşneşte de sub rădăcina zeilor. Iei apă în căuşul palmei stângi şi spui „Azgarad”. Apoi iei apă în ambele mâini din izvorul uriaşilor de gheaţă, şi spui „Midgarad”. De abia la sfârşit te apropii de izvorul morţii, culegi apa cu palma dreaptă, şi spui „Helgermil”. Şmecheria e să îţi dai seama care e care. Dacă nu bei în ordinea asta, nu te faci bine. Îţi faci chiar rău. De aia trebuie să mergi însoţit, că poate nu te mai întorci pe picioarele tale.
Dar cine are noroc şi ajunge la Parfumar, ăla e ca şi vindecat.
De ce îi zic Parfumar? Păi nu eu îi zic aşa. Toţi îi zic aşa. E vindecător, e drept, dar nu tratează aşa cum ştii tu, cu boabe sau cu ceaiuri, cu băi sau cu rugăciuni. Nu.
El miroase. Te miroase pe tine, simte aşa ce boală ai, şi pe urmă umblă prin pădure ca să vadă ce plantă ţi se potriveşte. O culege….uuu…dar până o culege să vezi câte face….o culege şi ţi-o dă s-o mănânci. Aşa, verde, cum a luat-o din pământ. Sau din pom. Şi înainte ţi-a dat să bei ceva de la el, şi de aia adormi. Mănânci planta şi adormi. Şi ai tot felul de vedenii. Iese duhul plantei şi vorbeşte cu tine, şi te întreabă una, alta, până când te prinzi. Păi te prinzi de ce te-ai îmbolnăvit şi ce trebuie să faci.
Cei mai mulţi oameni pe care i-am auzit povestind, ziceau că ei s-au vindecat doar iertându-i pe cei pe care erau supăraţi. Poţi să fii supărat pe unul care nu ţi-a dat boala. Boala poate să ţi-o dea oricine, dar tu te îmbolnăveşti doar dacă ai o gaură în inimă. Găurile astea le faci când te superi pe cineva, şi le umpli la loc când îl ierţi. Boala găseşte, aşa, gaura aia în inimă, şi pe acolo intră. Şi duhul din plantă îţi deschide ochii: uite mă, te-ai supărat pe Nae, iartă-l mă că nu ştia ce face!
Nu ştiu, zic şi eu aşa, că m-am gândit mult cum or vorbi oamenii ăia cu duhurile. Când te trezeşti, eşti ca nou.
A venit o fată pe braţe odată, frumoasă mă….dar nu-şi putea mişca decât ochii, în rest era ţapănă. Deschisese uşa la lift şi căzuse în gol, că nu se uitase. Nu mai avea niciun oscior întreg. Şi Parfumaru a mirosit-o şi pe urmă s-a dus la floarea roşie din faţa casei. E o floare roşie, toată lumea o ştie, creşte numai la Parfumar în faţă, cred că şi-a adus-o el ca să nu mai umble până pe lumea cealaltă după ea. E acolo mereu, numai iarna se face mică şi se ascunde sub zăpadă. Şi numai fetei ăsteia i-a dat din floare să mănânce. O petală. Fata a adormit şi când s-a trezit a început să se mişte, dar a rămas mută. N-a mai vorbit de atunci nimic.
Du-te, încearcă să găseşti frasinul, şi pe urmă peştera Parfumarului. Dacă pleci de lângă frasin, şi nu găseşti peştera, n-o să mai găseşti nici drumul de întoarcere la frasin. O să apari în buza satului pe seară, şi gata. Cum ţi-o fi norocul.
Cred că pe tine o să te învelească în fân. A mai făcut odată aşa, cu unul care era plin de bube. Dar nu ştiu. Te aştept aici, să-mi spui ce ai făcut. Nu uita, dacă crezi că nu ştii în ce ordine să bei, să nu bei. Mai ales că eşti singur.
A plecat. Am văzut lumina din jurul lui, şi e bună. N-o să se rătăcească. N-o să găsească frasinul, dar o să ajungă la peştera mea.
E bolnav de pofte, şi ştie asta. Nu trebuie decât să-l înţep cu un ac de brad, şi o să înţeleagă. Bradul e cel mai onest dintre toţi. El vede adevărul şi ştie să-l arate cel mai bine. O să-i arate ce are de făcut de acum încolo. Să lase tot în urmă, şi să-mi devină ucenic.
Până când o să poată înţelege mirosurile şi duhurile, o să mai treacă ceva ani. Credeam că n-o să-l mai găsesc, că mi-e dat să fiu ultimul din seminţia asta. De atâta timp stau la marginea pădurii, să mă vadă cineva. Toţi bolnavii vin însoţiţi de săteni, care le dau atâtea sfaturi de nu mai văd nimic altceva.
Numai el a venit singur, şi m-a văzut. M-a ascultat, şi nu s-a speriat.
Am văzut cum nori albaştri trec prin lumina lui când a înţeles de ce a rămas fata mută. E bine. Când o să-l înfăşor în fân, o să îi fie rău. N-am mai folosit fânul până acum, dar trebuia să-i spun că da, ca să fie liniştit. După ce bradul îi explică, fânul o să-l înveţe.
Apoi va fi al meu şi numai al meu.
Urmaşul Parfumarului, Parfumarul.