prima zi: măi mamă să vezi ce puţini copii au fost azi la şcoală, aproape juma de clasă a lipsit; informaţia trece pe lângă mine, ok, să fie sănătoşi, vin tezele, se strânge oboseala, au ei destule motive;

a doua zi: mami mă doare capul; ăsta e semn, stop, ce ore ai azi? nu e de la şcoală, chiar mă doare capu'! pune-ţi termometrul, şi-l pune, 38 cu 9, dacă scad gradul cu care a rămas ea în plus de la operaţie dă 37 cu 8, asta e febră; ia aconit şi miere cu propolis, nu mergi la şcoală, bucură-te, de ce tuşeşti? de aia; ok, citeşte în cartea de homeopatie şi alege-ţi simptomele ca să ştiu ce-ţi dau; mă gâdilă în găurica gâtului, tre să iau rumex; ia

a doua zi seara: mami m-a sunat colegă-mea să-mi spună că fane a fost la spital şi are ah1n1! înseamnă că şi eu am! păi... după simpome cam ai; ia şi-un ibugesic de febră să dormim liniştiţi

a treia zi: nu mai tuşeşti, nu; febra? 38 cu 2, adică 37 cu 2, bravo mamă, aproape ai scăpat; eu da, dar frati-miu nu, hihi; ce are? era să leşine adineauri, şi ştii că aşa începe la el boala; păi ştiu

a treia zi seara: aconit, rumex, ibugesic pentru băiat că şi el e al nostru

a patra zi: un copil e bine, unul are simptome pe cale de dispariţie, aşteptăm cu interes al treilea bolnav; mami! se închide şcoala că bântuie ah1n1! al treilea copil, ăla hotărâtu', comentează: păi dacă tot se închide, ce rost mai are să mă îmbolnăvesc?
şi nu se îmbolnăveşte

concluzie: ah1n1 a fost o drăguţă; cea mai uşoară gripă de care am suferit noi (copiii, adică eu) până acum; plus că s-a închis şcoala; plus că s-au amânat tezele; plus că a venit vacanţa mai devreme;
şi totul pe gratis

la ecograf doctoriţa mă crede ipohondră şi-mi zice că dacă vreau neapărat să am ceva, mă trimite la ginecolog cu suspiciune de anexită, dar ea nu vede nimic, totul e perfect; mă scol de pe pat, mă şterg pe burtă şi scot din rucsac analizele de acum o lună, fibrom uterin 3,5X3,5 cm, cam atât de mare; hm, mai greşesc şi doctorii, o fi văzut ceva gaze abdominale; nu, că m-a chemat de două ori ca să fie sigur; atunci o fi avut aparatul o defecţiune, nu ştiu ce să mai zic, acum nu se vede nimic, uterul e curat
sentimentul de recunoştinţă îmi copleşeşte fiinţa în asemenea hal că-mi vin lacrimi în ochi şi pieptul saltă în hohote; mă abţin, ies din cabinet şi mă uit la uşa din faţa mea; la fel de bine pot să mă uit la scară sau la perete; trebuie să fixez ceva cu privirea ca să am percepţia completă a momentului prezent;
nu s-a întâmplat nicio minune, deşi cam aşa pare; fibromul a dispărut vineri, în decurs de zece minute, am simţit practic cum l-a scos din corp; cine? un om; un om aşa cum putem fi toţi dacă vrem;
fibromul cică nu doare, aşa o fi, dar eu l-am simţit, am simţit tensiunea, apăsarea, de aia m-am dus la ecograf, să văd ce-i acolo; am simţit şi cum tensiunea şi apăsarea au dispărut după extragerea lui din mine
să-i explic ceva doctoriţei? cineva care şi-a format gândirea în materialism, acceptă ca realitate chestia de mai sus? fizica cuantică e doar teorie, nu? doar ăia din germania se joacă cu găurile negre, pentru noi oameni de rând ce suntem, e doar o abstracţiune în plus; să-i explic ceva tatălui meu, inginer? doar credinţa ta te-a salvat femeie îmi zice, şi cu asta basta
înţeleg ei puterea concretă a gândului şi a intenţiei? precisă? reală?
ok, cum vreţi; dar eu am început de ceva timp să pricep cum stă treaba asta cu viaţa şi alte alea, şi din ce văd eu stă al naibii de atrăgător; erotic chiar

aoleu ce m-am speriat când am văzut ditamai afişul pe bloc
feţele alea ... am crezut că e pe bune
până am citit ce scria mai jos mi s-a şi întors stomacul pe dos
uf
bună treabă antipsdiştilor, bravo

când marele Dao a fost pierdut
au apărut ideile de omenie şi dreptate
când s-au ivit cunoaşterea şi inteligenţa
au apărut şi marile amăgiri
când legăturile de familie n-au mai fost în armonie
au apărut ideile de părinţi buni şi copii loiali
când ţara a cunoscut dezordinea şi a fost rău cârmuită
a apărut ideea de sfetnici loiali
Lao Zi

Când omul cade din graţie, apare mecanicismul şi tehnologia.
Ca să-şi continue viaţa, dizgraţiatul mimează că are un suflet: foloseşte definiţii, declaraţii, metode.
Copilul nu mai ajunge tâmplar ca tatăl său, ca bunicul sau străbunicul său, dar foarte uşor absolvă o facultate de vorbe. Nu face niciodată Raftul Perfect, în schimb ştie prea bine cum să se facă tolerat de cei din jur. Ca şi cum asta ar avea vreun sens sau ar conta la ceva.
Din om nu mai rămâne decât maşinăria: inteligentă, corectă, omenoasă, loială.
Conştientă?

la mulţi ani lumi
la mulţi ani puck
să-ţi trăiască băiatul, dodu
la mulţi ani nagualule

cât îi place omului să se mintă
ne fabricăm realitatea în funcţie de cât ne duce mintea şi de cât ne stăpânesc emoţiile
suntem înconjuraţi fiecare de norişorul individual al realităţii proprii, la tine plouă, la mine e o rază de soare, la el e noapte
o realitate mincinoasă
de abia când suntem în stare să vedem, perceiving energy directly as it flows through the universe cum zice castaneda, putem vorbi aceeaşi limbă, ne putem înţelege unii pe alţii
până atunci, turnul babel
dar nu asta e problema mea, am deviat
problema mea e acum ardoarea cu care simt nevoia să mă mint
când eşti înghiţit de balenă trăieşti bine mersi în burta ei fără să-ţi dai seama
dar când eşti afară şi-o vezi că iar vrea să te-nghită
când îi simţi ardoarea
şi pasiunea
ce duhoare

se întâmplă să am senzaţia asta de destrămare chiar toamna
şi se întâmplă ca lia să-mi dea nişte muzici aşa de potrivite cu întâmplarea
destrămarea propriei aparenţe e un proces, nu se petrece odată şi gata (aşa cum mă aşteptam eu); sunt nişte hopuri, nişte şocuri din când în când, dar în rest treaba merge liniar, se moare lent
la fel cum pomii îşi retrag acum seva în rădăcini, la fel şi eu mă-depărtez de libertatea de a-mi tremura frunzele sub bătaia vântului, de zbenguială