libertate pe tărâmul de mijloc

Fetele se întâlnesc ca de obicei la prima uşă a primului vagon, la 9 fix. În mod excepţional amândouă sunt persoane punctuale, astfel încât în fiecare zi au timp 3 minute să stea de vorbă pe peron, pentru că imediat ce intră în "malaxor" - ora 9 şi 3 minute este ora la care gradul de ocupare al metroului este de 989% adică imposibil - trebuie să tacă (apropierea fizică e alienant de intimă iar conştiinţa se ocupă cu izolarea mentală, ce să mai şi producă enunţuri coerente).

Astăzi discută din nou despre astrologie, pentru că una din ele, roşcata să zicem, a ajuns la al treilea seminar din ciclul "astrologia, poartă către religie" şi e foarte entuziasmată. Şatena în schimb e nervoasă, pe aceeaşi temă.
- Dacă un om este sclavul destinului său, aşa cum zic astrologii tăi, şi dacă totul e predestinat şi inevitabil, atunci nicio religie n-are niciun rost!
Şatena e chiar frumuşică, are faţa ovală şi pielea albă, ochi verzi, nas subţire, buze cărora n-o să le trebuiască nicicând botox sau colagen şi păr lung şi îngrijit. Extrem de feminină.
- Adică dacă un om nu e capabil să facă ce vrea când vrea, dacă e scris ca hoţul să rămână hoţ şi criminalul criminal, atunci e total nefolositor să-i mai predici să fie bun, cinstit, să nu fure, să nu omoare, bla, bla. Dacă oricum n-am libertate să fac ce vreau, e pierdere de timp să mă înveţi ce e bine şi ce e rău, nu? Sau poate îţi place ţie ca preot să freci gulia altora şi să te dai deştept.

Aceasta este o discuţie pe episoade. Episodul întâi a fost acum 2 zile, al doilea ieri, şi acum e episodul trei. Iată rezumatul episoadelor anterioare: în prima zi au discutat despre partea neesenţială a astrologiei, când şatena a sărit ca arsă că ea nu mai citeşte porcăriile din ziare cu previziunile lor caraghioase, iar roşcata i-a explicat că asta e doar zona coincidenţelor, partea accidentală, periferică a astrologiei, cea care atrage mulţimea şi care duce la pierderea propriei respectabilităţii ca ştiinţă. În a doua zi, când şatena a întrebat, bine, şi atunci dacă nu trebuie să întreb un astrolog când şi cu cine mă mărit, ce-ar trebui să întreb? roşcata a zis că întrebările fundamentale, cele la care ar putea primi un răspuns care să ţină de partea esenţială a vieţii (şi a astrologiei evident) sunt de tipul de ce trăiesc, ce o să devin în viaţa asta, o să mor râzând sau plângând, şi alte chestii din astea care chiar merită întrebate.
Acum roşcata dă răspunsul pentru episodul trei:

- Ei bine, aici intervine partea semiesenţială a astrologiei, partea de mijloc unde ai libertate de acţiune, dar e timpul scurt, mai bine îţi dau un exemplu.
Roşcata are părul roşu cărămiziu (-:, e tunsă scurt şi pieptănată vâlvoi. Are un trenci de piele lung până la genunchi şi modelat pe talie, un hanorac roşu cu glugă, blugi închişi la culoare, bocanci şi-o geantă pusă pe diagonală. E zveltă, şi fizic şi psihic.
- Fii atentă: ridică un picior.
- Ce?
- Ridică un picior.
- Aici? Şi aşa e aglomeraţie, poate dă unul peste mine şi cad, mai vine şi metroul.
- Taci odată şi ridică un picior!
- Na.
- Aşa, stângul? Bine. Acum ridică şi dreptul.
- Poftim? Vine metroul, lasă-mă cu exemplele tale, ca şi cum aş înţelege ceva din ele.

Într-adevăr metroul intră în staţie, fetele se înghesuie una în alta şi tac. La Unirii roşcata coboară iar şatena rămâne cu El.
Povestea lor: El se uită adânc în ochii ei din prima zi în care a văzut-o, deci de 104 zile scăzând cele 5 zile în care sau el sau ea au chiulit de la servici. Merg împreună 4 staţii, se aşează mereu în acelaşi loc, de o parte şi de alta a uşii, şi 10 minute nu-şi mai iau privirea unul de la celălalt. O adevărată poveste de dragoste. Se cunosc foarte bine deşi n-au discutat niciodată, dar ochii spun multe: tristeţe, singurătate, răbdare sau dorinţă, suflete-pereche.
Sunt dependenţi amândoi de întâlnirea de dimineaţă, de injecţia cu adrenalină, de confirmarea legăturii dintre ei.

Astăzi...ei bine, astăzi el înaintează spre ea chiar înainte ca metroul să oprească în staţia lui, o prinde de mână şi-o trage după el. Ea e prea uluită ca să se opună, sau poate nici nu vrea. Merge cuminte după el, are încredere în el, doar îl cunoaşte de atâtea luni. Niciunul nu zice nimic. Ies la lumină, traversează bulevardul, urcă în bloc, mâinile deja le sunt transpirate. Cât timp el se chinuie să deschidă uşa, - nu nimereşte cheia, prietenul i-a spus care e cea de sus şi care de jos dar cine mai ţine minte acum amănunte din astea - ea aude vocea roşcatei, ai grijă cu iubitul ăsta al tău de metrou, să nu fie vreun maniac ceva, dar el o ia de mână din nou şi ea uită de orice.
Pentru puţin timp. Aş putea spune simbolic pentru 11 minute. Dar de fapt au fost vreo 20 cu restul acţiunilor secundare de dinainte şi după. Şi încă 30 de minute, drumul până la birou. Şi zece ore până la întâlnirea cu roşcata la întoarcere, la Unirii.

- Eşti cam răvăşită.
Tăcerea şatenei e plină de indicaţii şi roşcata pricepe.
- Nu se poate! Ai fost cu el?
A fost.
- Aşa, deodată? Aţi vorbit ceva?
Nu, n-au vorbit.
- Măcar a fost mişto?
Cam scurt, ce să zic.
- A fost el pregătit cu ce trebuie, a avut grijă?
Nu.
- Cum nu.
Nu.
- Eşti nebună?
- Eşti nebună?!

Mai departe merg în tăcere, se dau jos la Titan şi se aşează pe scaunele de plastic roşu din capăt, e spaţiu, linişte, timp.
Roşcata stă picior peste picior, cu talpa ghetei atingând piciorul şatenei. Şi-a încrucişat mâinile sub ceafă şi s-a lăsat pe spate, e relaxată. Prietena ei pare cam cocoşată.
- Păi, acum că avem exemplul concret, să vedem cum e cu libertatea de a face orice...Tu ţi-ai ridicat piciorul stâng parcă, ei bine, ai fost liberă să-ţi ridici la început ce picior vrei, dar imediat ce primul a fost ridicat, celălalt devine legat de pământ, apare o legătură esenţială şi decisivă. Ai o libertate la început, dar odată exercitată această libertate, restul devine inevitabil.

Şatena se uită năucă, ar vrea doar să vorbească despre El, ce naiba, iar teorie...

- Altfel spus, poftim: ai ales să te duci cu acest individ despre care nu ştii nimic şi nici nu te-ai protejat, adică ai ridicat piciorul stâng. Odată ce ai fuzionat cu el şi bolile lui despre care nu ştii nimic! subliniat! devii legată inevitabil de o soartă anumită care se poate numi gonoree, sifilis, sida sau poate postare pe youtube.
Şatena face ochii mari, pune bot. Roşcata îşi continuă demonstraţia calmă, cu toată talpa ghetei lipită de piciorul care tremură deja.
- O dată ce-ai ridicat piciorul, adică ai comis fapta, n-o mai poţi retrage, iar efectul ei se răspândeşte asupra ta. La început ai putut alege, pe urmă nu mai ai de ales. Deci la un moment dat există libertatea alegerii şi cine cunoaşte face alegerea corectă. Cine e ignorant îşi urmează orbeşte destinul. De aia e bine să ştii ce e bine şi ce e rău, să alegi un inevitabil bun. Sau rău, mă rog.

Părul lung alunecă peste faţa plecată.
- Mă murdăreşti cu gheata.
- Ştiu. Dar tu nu te mişti. Ai un scaun liber pe care să te muţi ca să nu te murdăresc. Doar nu crezi că ăsta e destinul tău să te murdăresc eu, nu?