Tuesday, 17 March 2009

strategii de supravieţuire 2

Copilul al treilea, o fată, e copilul-furtună.
Nu prea are nevoie de strategii de supravieţuire pentru că ea este însăşi Strategia. Ea ştie, ea poate, ea vrea, ea reuşeşte.

La 1 an jumate vorbeşte deja în propoziţii, iar mama ei e în extaz: procesul prin care un copil intră pe făgaşurile lumii de mijloc conţine de data asta explicaţii complete. Filmul e vorbit.
E extraordinar să afli cum gândeşte un creier de 1 an şi jumătate. E fabulos. Ceea ce împărtăşeşte mamei sale prin propoziţiile ei scurte despre descoperirea lumii este inestimabil. Iată un creier de om: el poate orice, doar trebuie programat. El poate supravieţui în orice lume, în orice univers, poate pregăti corpul pentru orice condiţii. A nimerit aici? Nicio problemă, învaţă despre ce e vorba şi respectă conştiincios ce-a-nvăţat, o viaţă întreagă. Ce e asta? Face asta? Nu? Dar asta? Nu? Nu poate? Dar ce poate? Să facă asta? Bine. Mai departe.

La 3 ani fuge după minge împreună cu fratele ei de 5 ani. El ajunge primul şi ea plânge de nervi. De ce plângi mamă? Că m-a întrecut Dadu...Păi te întrece că el are picioarele mai lungi. De ce are picioarele mai lungi? Că e mai mare cu 2 ani decât tine. De ce e mai mare cu 2 ani? Că s-a născut înaintea ta. De ce s-a născut înaintea meaaaaa?! Că aşa aţi hotărât voi, el să fie al doilea şi tu a treia. Da? Ba eu hotărăsc acum că eu o să am picioarele cele mai lungi! Şi eu o să fiu cea mai mare! Şi eu o să alerg cel mai repede! Şi eu...
Cine e acum cea mai înaltă, cu picioarele cele mai lungi şi cine aleargă cel mai repede? Dar cine vorbeşte cel mai mult, cine e cea mai bătăioasă, cea mai descurcăreaţă, cea mai hotărâtă? Cine îi pune pe toţi la respect şi în jurul cui se învârte întreaga lume?

La 9 ani înţelege natura umană şi ca de obicei împărtăşeşte din înţelegerea ei tuturor. Pe el l-a pus doamna să noteze copiii care fac gălăgie cât e ea plecată. Dar băieţii noştri se descurcă, şi-l plătesc ca să îi şteargă de pe listă. Normal. Dacă el poate fi cumpărat, de ce nu? Două bomboane, o ştersătură. Unul mai fraier îi dă 5 lei ca să-l lase să scrie la tablă. Dacă n-are simţul banului, ce să-i fac? Băiatul ăsta e ieftin, pentru o bomboană poţi să şi ieşi din clasă.


Când se culcă seara, prima pentru că e foarte conştientă că a doua zi se scoală tot prima, iese cu spatele din sufragerie, cu mâinile ridicate, vă pup pe toţi, mi-a făcut plăcere această zi, vă iubesc, ne vedem mâine! Exact ca o actriţă care iese în triumf de pe scenă.
O fi o strategie şi asta.

13 comments:

  1. Placut articolul. Placut personajul. Placut argumentatia. Putea fi mai lung pentru ca devenise interesant

    ReplyDelete
  2. uneori scrii despre copii într-un fel care-mi taie genunchii
    :)

    ReplyDelete
  3. daaa, vrem continuare!
    desi, din cate o "cunosc" pe Jane, or sa vina toate, la timpul lor :)

    ReplyDelete
  4. doamne ce bine scrii

    ReplyDelete
  5. Dodu, placut placerea ta. Putea fi mai lung dar atata s-a putut.


    Mack, uneori pot sa las proiectia lor (a copiilor) sa iasa din mine nestirbita de ganduri, veritabila ca atunci cand mi-a taiat mie genunchii (-:


    About2run, asa e, de unde stii? eu cred ca ai putea renunta linistit la ghilimele (-:

    m?

    ReplyDelete
  6. Jane, nu-mi spune că nu e vorba de berbeaca Lia, că nu te cred :)))) Parcă am auzit-o pe mama povestind despre copilăria mea :))) "Da' de ce?" "Da' aici ce ai?" "De unde vin lacrimile?" "Cum ajunge lumea în televizor?" :))) Să-ţi trăiască!!! :)

    ReplyDelete
  7. LiaLiaLiaLia crede-ma! (-:

    multumesc frumos, si tu sa traiesti! (-:

    ReplyDelete
  8. Ha! Deci, ai o fată Berbeacă şi încă una aşa cum ai descris tu sus??? Plus un băiat? Cred că nu te plictiseşti niciodată :))) Ştii că mie şi acum îmi spun unii prieteni Uraganul Lia? :)) Asta după ce toată copilăria şi adolescenţa mi s-a spus Lia-Băşcălia :)

    ReplyDelete
  9. am o berbeaca care vorbeste numai in bancuri, un geaman alintat si o pestoaica cu limba ascutita, si da, nu ma plictisesc niciodata cu ei

    Lie-Bascalie-Vijelie, am impresia ca tu faci cat fetele mele la un loc! ((-:

    ReplyDelete
  10. Mi-a placut descrierea celei mici, dar sa stii ca din exterior pare mai degraba timida.
    Abia cand o vezi intre prieteni, observi ca e vorbareata si ca are idei.
    Sa-ti traiasca pestoaica!

    ReplyDelete
  11. Jane, după cum spuneam, nu te plictiseşti :))) Păi, cred că fac cât fetele tale la un loc măcar la vârstă :) Plus încă ceva cred :p Dar ca să continui ideea ta, uite cam cum descriam eu începuturile mele de om :) Am iesit din mama mea urlând. Aveam aproape cinci kilograme, 56 de centimetri, plămâni de viitor fotbalist sau măcar de cântăreţ de rock. Urlam de ciudă că nu eram băiat, sigur se făcuse o greşeală. Am vrut să mă întorc înapoi, convinsă că mai aveam de stat, că încă nu mă dezvoltasem complet, lipsea ceva din mine. Mi s-a refuzat această întoarcere, deşi, de atunci, m-au trimis mulţi înapoi la origini, dar tot degeaba. Ironia a făcut ca pentru primele câteva clipe de viaţă chiar să fiu băiat, măcar teoretic. O asistentă ameţită a făcut o confuzie şi i-a spus tatălui meu că soţia i-a născut un băiat. Tot neamul a aflat vestea, încă un nepot în familie, să trăiască! Doar mama nu a fost de acord, deşi, după spusele ei, am fost de la început cât doi băieţi la un loc, iar cu timpul, chiar cât o ceată de nebuni. :) Numai bine cetei tale :) Te pup cu drag :)

    ReplyDelete
  12. Mi se face tot mai dor.
    Cris

    ReplyDelete
  13. si la zece ani juma ce mai zice fii-ta asta meseriasa? io n-am blog ca sa zic de a mea, care -stii doar- e si ea actrita. sa mai impartasim...

    by the way, misto ca te-ai intors la scris. mi-era dor sa te citesc.

    ReplyDelete