vroiam să mă laud cu modul nou de a găti pe care nevoia şi criza mi l-au impus, să povestesc despre cât de mult se poate lungi un pui şi câte feluri de mâncare se pot face din el, şi despre extraordinara renaştere în capul meu, a reţetelor bunicilor şi străbunicilor noastre, din subconştientul colectiv

mai vroiam să-mi descarc sufletul de pornirile astea ale mele, să le dau în vileag cum se bat ele cap în cap, de exemplu cum neputinţa fiziologică de a sta locului se ciocneşte cu dorinţa de nestăvilit de a medita şi cum lipsa talentului de a folosi cuvintele pune beţe-n roate pasiunii de a scrie

vroiam să mă plâng că de când e biroul acasă parcă locuim în gară iar eu trebuie să reuşesc în condiţiile astea de agitaţie să măresc secreţia de vaselină maternă pe care o folosesc ca să ung rotiţele familiei, mai înghesuite unele în altele, mai pretenţioase şi supuse schimbărilor hormonale, mai nemulţumite şi frustrate din cauze mondiale

dar acum mă simt bine, m-am odihnit aici la comp ... ce vroiam să fac?