ziua 1.
mişcările mi s-au încetinit, timpul de reacţie la fel, cuvintele s-au împrăştiat şi nu mă mai ascultă; când am mirosit sărăţelele am avut un spasm al stomacului, la fel când am cojit o portocală; noroc că pot să beau apă la liber; am gătit toată dimineaţa şi am suportat, am vorbit despre mâncare după-amiază şi a fost aproape de nesuportat; deci tot mentalul bate; trebuie să fiu foarte atentă să nu fac gesturi inconştiente, cum ar fi să bag în gură resturile de la masă ale copiilor sau să gust ce gătesc; mă doare stomacul, cam ghiorţăie;
ziua 2.
mă doare stomacul de foame; mi-e poftă de aproape orice, în continuare cuvintele au mai mare efect decât alimentele în sine; cel mai puternic mă atrag mierea, portocalele, merele şi apa; noroc că apă pot să beau; mă dor muşchii spatelui, iar picioarele-mi sunt grele ca după o noapte de dans; acum 2 săptămâni m-am cântărit la spital, când nr.3 aştepta să fie operată, aveam 59 de kg; azi am luat cântarul de la ai mei ca să monitorizez operaţiunea, am 56 de kg
după-amiază: treaba în bucătărie a devenit un chin, îmi vine să mă agăţ de oricine trece pe acolo şi să plâng în hohote: ratez sărăţelele! se termină mucenicii şi eu nu mănânc! ciorba de perişoareeee!!! măcar o portocală? o măslină? o icră?
ziua 3.
aseară mi-a fost rău, vreo 10 minute; rău cu senzaţie de leşin, ameţeală, confuzie; dar a trecut;
m-am cântărit, seara aveam 55 de kg, m-am cântărit şi azi de dimineaţă, 54 de kg; asta era greutatea mea când m-am măritat, să vedem dacă ajung ca-n adolescenţă
n-am prea stat în bucătărie azi, am făcut doar un chec, deci e mai suportabil cu mirosurile; dar în metrou de dimineaţă mânca un tip covrigi; mirosea de m-a lăsat fără vlagă complet, parcă mi-a dat un pumn în gură, că am început să salivez ca şi cum aş fi plâns; iar la uşa metroului era o tipă cu o pungă plină de covrigi; of, şi de abia în a treia zi a revenirii am voie să mănânc pâine
mă mişc langsam, gândesc şi mai langsam, îmi tremură tot corpul, dar uşor, suportabil; îmi focalizez mintea pe "pot, pot să o fac" şi pentru altceva de gândit nu prea mai rămâne loc; am impresia că ideile mi se pierd în ceaţă, deşi n-am primit vreo plângere până acum; mi-e mai uşor când mă mişc decât cînd stau, dar obosesc repede, deci sunt nevoită să stau; cel mai rău e că trăim într-o lume a mâncării, peste tot e ceva de băgat în gură, pe stradă, acasă, pe net, iar cuvintele şi imaginile, ca şi înainte, au mai mare impact ca alimentele reale
ziua 4.
mi-e dor să mănânc
e mai uşor azi, aşa cum spun ceilalţi colegi, cu state vechi de postitori: primele 3 zile sunt mai grele, pe urmă îţi revii; sunt slăbită, mă dor muşchii şi oasele ca la gripă, mă doare stomacul (că aici e buba mea cea mare) şi cam atât; dacă fac ceva interesant, sunt ca şi normală; greu e când intru în rutină şi mă gândesc la mâncare; mi-am cumpărat deja legumiţele pentru prima masă, mi-e aşa de drag de ele cum mă aşteaptă în frigider, sunt colorate frumos, au forme minunate, o consistenţă yang de-a dreptul, şi să nu mai spun cum miros; după-amiază m-am aşezat în pat să mă odihnesc şi copiii s-au uitat chiorâş la mine, ce-ai mamă? mi-am dat seama că nu m-au mai văzut în pat ziua, deci e normal să li se pară dubios; le-am spus că ţin post negru, n-au fost prea impresionaţi, nr.1 chiar s-a oferit să ţină şi ea cu mine vreo 2 zile; am căzut de acord ca după ce îmi revin eu, să ţinem de acum vinerea post negru, iar sâmbăta şi duminica semipost de revenire, deşi nu cred că e o idee prea bună, doar în week-end-uri sunt petrecerile
nu pot să stau pe scaun mult, nu ştiu de ce mă dor toate când stau pe scaun, mai bine de o sută de ori lucrez în picioare decât stând; în ultimele 24 de ore am mai slăbit 2,5 kg, dar nu se vede; câtă carne în plus complet nefolositoare aveam
ziua 5.
credeam că am terminat cu durerile acute, semn că mi s-au tămăduit bubele şi rămân doar cu starea de sfârşeală şi durerile din muşchi, dar cât de rău m-am înşelat; ieri seară m-a apucat o durere sfâşietoare de coloană plus şale; fix de la jumătatea coloanei în jos şi stânga dreapta pe picioare în jos, acolo unde am problemele moştenite de pe vremea când făceam atletism de performanţă; performanţă ţi-a trebuit, na şi trage acum; şi înainte evident trăgeam, dar mult mai easy; acum coloana mi-e la foc mocnit, iar ieri seară de abia am făcut drumul de pe unde eram până acasă, noroc că metroul era gol, am mers ca o babă şi mi-ar fi fost de un real folos un baston
dar gata cu plângerile
când gătesc mi-e aproape indiferent, dar când se aşează ăştia la masă mă apucă toate pandaliile, mai ales când îi aud, dă-mi brânza, ia şi ardei, n-ai făcut ouăle destul de moi, leşin, mor şi mă zbat în pământ, le zic mai tăceţi din gură, la masă nu se vorbeşte! sunt atât de dependentă de mâncat, nu de mâncare, de statul la masă şi băgatul în gură, că acum îmi dau şi eu seama de ce există atâtea restaurante în lume; iar mă plâng?
azi v. mi-a făcut cea mai frumoasă declaraţie de dragoste din ultimile două sute de ani, când l-am întrebat de ce nu pleacă la întâlnirea stabilită de la începutul săptămânii, am amânat-o că nu sunt în stare...de ce? că am toate simptomele de post de la tine, sunt slăbit, mă dor toate alea... copiii pe de altă parte sunt frustraţi şi au început să mă ia la rost, nu mai mănânci odată? nu mai eşti amuzantă şi te mişti cu încetinitorul... eu ce să fac dacă numai la poante nu-mi stă mintea acum? nu stă ea la nimic, şi meditaţia funcţionează ca o fabrică defectă, scot fum pe urechi, degeaba; în ultimele 24 de ore am slăbit doar 1 kg, ceea ce poate fi semn bun; reperul că postul şi-a făcut efectul şi nu mai e nimic de curăţat e să nu mai slăbeşti; poate cine ştie, de mâine nu mai slăbesc?
pliz?
ziua 6.
tot 1 kg, nu se vede luminiţa de la capătul tunelului...oricum mâine opresc postul, prima dată nu e voie să-l ţii mai mult de 7 zile; nr.3 mi-a zis azi în loc de sărumâna pentru masă: auzi, îţi zic ceva, dar nu te superi, da? ce? de când ţii post găteşti mult mai bine; apoi au venit şi ceilalţi, da, confirmăm; şi eu am avut impresia asta, pentru că mă uit la mâncare cu mult mai mult respect şi mi-e mult mai dragă; fără să gust, intuiesc combinaţiile, ce se potriveşte cu ce, cât trebuie să fiarbă, sunt detaşată şi îi acord mult mai multă atenţie
am ieşit azi prin parc, e iar primăvară, am stat ca o larvă la soare, tolănită pe o bancă, indiferentă la ce ar putea zice ceilalţi despre postura mea indecentă; sclipirile apei sunt atât de puternice şi vii, raţele atât de moi şi lucioase (aş putea spune chiar suculente), soarele atât real; mă dor toate, fiecare fibră a corpului, fiecare vas de sânge, dar sunt atât de fericită; mi s-a limpezit mintea şi au căzut toate perdelele plăsmuite din jurul ei, lucrurile cărora le dădeam atâta importanţă şi atenţie s-au uscat ca nişte falsităţi ce sunt, şi a rămas doar ce are viaţă proprie, realul; cum spuneam, sclipirile, raţele, soarele, copiii, v., eu; în disperarea lui că moare, corpul a scos la iveală resursele ascunse, esenţa, şi-a dezvăluit natura; sunt atât de copleşită
ziua 7.
doar azi; un coleg care a mai ţinut post de 4 ori m-a luat aseară la rost, ce mama naibii, facem o treabă sau ne jucăm? acum am nevoie de un şut, nu de-o încurajare; nici v. nu-mi mai spune să întrerup, cu toate că am ajuns o gloabă bătrână; durerile apar şi durează în funcţie de vechimea bubelor, mai întâi au fost cele mai noi, de suprafaţă, care au durut mai puţin, apoi din ce în ce mai vechi, mai dureroase; azi mă doare ochiul stâng de nici nu-l pot ţine deschis, ce-oi fi avut eu la ochiul stâng?
mă simt liberă; mă gândesc că dacă am reuşit să-mi înving ataşamentul de mâncare, atunci pot să-mi înving orice ataşament; deşi...am ajuns ca personajul lui charlie chaplin din goana după aur, pe v. îl văd ca pe un pui imens crocant şi auriu, copiii sunt ba cremă de ciocolată, ba de vanilie, nr. 1 e halviţă, cuvintele celor din jur se transformă, aud "stâlp, mergem, costă, ureche" şi înţeleg " tăiţei, caşcaval, măsline, măr"; de mâine încep revenirea, legume şi fructe crude 3 zile, apoi regim vegan până la sfârşitul săptămânii; până atunci, spun cu mâna pe inimă, că cel mai minunat, fabulos, cosmic, divin de-a dreptul miros din tot ce am mirosit săptămâna asta, e mirosul de ardei iuţi muraţi
ziua 8.
izbăvire
am mâncat un măr, mic, sfrijit, ridat ca şi mine; l-am mirosit mai întâi şi am început să plâng şi să râd în acelaşi timp; l-am gustat apoi, şi tot universul s-a revărsat în mine; nu pot să spun ce era în mărul ăla; totul; tot ce căutăm, tot ce există, tot ce avem nevoie, tot;
într-un biet măr
nr. 3 a visat azi-noapte că am mâncat în sfârşit, iar eu am visat că sunt frumoasă
sunt soft ca un bebeluş
de ieri până azi n-am mai slăbit niciun kg, înseamnă că postul şi-a făcut efectul; sunt curioasă în cât timp o să mă simt ca nouă; îmi tremură mâinile, am spart deja 2 pahare, urale de bucurie în casă, mereu le frecam gulia că sparg ei vase, na că a venit şi rândul meu
mi-am împărţit activitatea în mici acţiuni, după fiecare mă odihnesc ca o băbuţă; azi nu ies afară, prima zi de când am începul postul; sunt prea slăbită
ziua 9.
a doua zi de revenire, e mai groaznic decât mă aşteptam, mai rău ca postul însuşi; ieri am reuşit să mănânc mărul şi un pic de supă care s-a blocat pe undeva prin maţe, şi am dormit cu hopuri, eu care în post dormeam-dusă; dimineaţa m-am trezit ameţită, m-am cântărit, am mai slăbit 2 kg; trebuie să bag ceva în gură cu forţa, nu mă schimb de pijama până nu mă pun pe picioare, na; pe la 2 când s-a întors nr. 3 de la şcoală eram tot în pijama, dar mă mişcam prin casă; cu 2 morcovi, 1 ardei capia, sucul de la 4 portocale şi nişte mere din compot până seara mi-am revenit destul cât să ies şi să fac piaţa în mod obişnuit; şi m-am schimbat şi de pijama înainte! să plec
sunt recunoscătoare că am putut s-o fac, că am fost sănătoasă, că am avut condiţiile necesare, că am avut oamenii ăştia buni şi iubitori lângă mine care m-au urmărit ca pe butelie (v.), cu încredere (părinţii) şi cu răbdare (copiii)
nu pot să spun ce efecte a avut postul, e prea devreme; dar ştiu că sunt trup şi suflet totuna cu primăvara de afară
