Thursday, 23 September 2010
jurnal
sunt în plină campanie de susţinere a suportului material al activităţii şcolare bleah, mai pe scurt 100 de roni în medie pentru fiecare copil pentru caiete suplimentare şi materiale ajutătoare, plus 50 de roni fondul claselor
ce e încurajator deocamdată e ceea ce povesteşte nr.1 despre şcoala cea nouă: pare ireal de interesant, iar ea pare că înoată în sfârşit în apele ei teritoriale
nr. 3 este copilul cel mai pedepsit din casă, de fapt ea e singura care primeşte pedepse, dacă n-ar fi fost ea aş fi crezut că sunt o mamă perfectă care şi-a educat copiii atât de perfect încât poftim, dacă ştii ce faci, copiii răspund întotdeauna pozitiv, admirabil şi perfect; dar nr.3 e piatra mea de încercare care mă fereşte de păcatul cel grav al mândriei materne; în momentul de faţă are 2 pedepse în curs de derulare şi alte 2 care o pândesc din umbră; nu se mai uită la televizor o săptămână s-a suprapus peste nu mai stă la computer 5 zile; dacă mai găsesc fire de păr uitate în perii o paşte tunsoarea băieţească şi dacă mai uită mâncarea în cuptor până se arde, spală vase o lună
şi de nr. 2 nimic? ba da, are şi el tobe în sfârşit (primite pe ochi frumoşi la mâna a treia, mulţumim Lumi pentru intermediere); le-am înghesuit în cămăruţa lui din care a trebuit să scoatem orga şi chitara şi am vizitat vecinul de sub noi şi pe cel din stânga ca să ne cerem scuze în avans; drăguţ a fost că vecinul de dedesubt n-a sesizat că am fi instalat tobe în casă şi le-am fi încercat cât de tare sună, în schimb tu eşti ăla care face exerciţii în sufragerie în fiecare zi de mi se cutremură lampa şi duduie tavanul? hăhă, nu sunt eu, e tata
şi am descoperit o bere meseriaşă de ghimbir, uite-o
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
aaoleu, simt nevoia să mă pedepsesc:D
ReplyDeletecum, pedeapsa pt perii din peria de par? deci peria de par n-are voie sa fie paroasa? eu nu stiam:) pt mancarea uitata pe foc inca primesc pedepse.
ReplyDeletesa ne povestesti ce zice fetita cea mare despre scoala noua
ReplyDeleteha-haha-haha...
ReplyDeleteazi, de ziua lu' fiu-miu, tocmai ce m-a sunat noua invatatoare (c-asa-i la Canada, pina in clasa 6-a ai in fiecare an alt invatator care le stie pe toate - nu comentez acum) si ce zice dinsa: puteti veni pina la scoala intr-una din diminetile urmatoare, as vrea sa discutam un pic comportamentul lui Luca. da, zic eu, s-a intimplat ceva anume? ah, nu neaparat, dar are asa, niste "iesiri" si as vrea sa inteleg daca asa se poarta si acasa (in gindul meu: da, asa se poarta). n-am mai intrat in amanunte: bine, vin luni - i-am zis.
asa ca, vezi, nu esti singura.
@puck
ReplyDeleteai facut o prostioara? :)
@earthwalker
o sa povestesc dupa ce trec cele "3 zile" cat tin minunile la noi :)
@ioana T
sa ne zici luni ce-ai aflat :)