Educaţia prenatală reloaded

Fantastic cum seamănă sfaturile maestrului nostru chinez (maestru de qigong) cu cele ale părintelui Arsenie Boca. Parcă sunt fraţi, parcă s-au vorbit, parcă provin din aceeaşi cultură.
Despre educaţia copiilor de exemplu, cum începe ea din momentul concepţiei şi cât de importantă este faza prenatală. Cea mai importantă de fapt, din toate.
Până şi medicii alopaţi au ajuns acum la concluzia că gravidele trebuie să facă mişcare, să nu se supere, etc, etc, l-am văzut zilele trecute la cultural pe Emil Căpraru, cel cu vestita "Mama şi copilul" din 1984, care spunea la fel, aveţi grijă mamelor înainte de naştere, şi după naştere încă 6 ani. 6, nu 7? îl întreabă realizatoarea (apropo, bune emisiuni face femeia asta). Nu doamnă, 6 ani, atât mai poţi să faci ceva pentru copilul tău.
Dar ziceam de prenatal. Cum te porţi cu copilul din burtă, aşa va fi şi el. Ce îi predai în burtă, ăsta va fi talentul lui. Asculţi muzică simfonică şi te duci la concerte, va fi muzician şi el. Faci probleme de matematică pe burtă, cu "dedicaţie", matematician va ieşi şi el. Te rogi la icoane şi eşti credincioasă, preot se va face. Aşa zic învăţătorii ăştia, aşa cred şi eu.
V. ştia de la Valeriu Popa toate astea şi mi-a spus şi mie, şi eu am pornit nişte experimente. La fiecare copil am gândit altceva, pe fiecare l-am pregătit pentru altceva, chestii cât mai diferite ca să văd deosebirea. Chiar dacă tendinţele se văd deja, nu vreau să mă pronunţ înainte de 20-25 de ani, când se termină transformarea lor în oamenii ce-or să fie o viaţă. Ce ştiu acum sigur, este că educaţia prenatală chiar există şi are efect. Şi are o importanţă măreaţă, te scuteşte de o grămadă de încurcături mai târziu.
Mi-ar plăcea să strâng exemple ale altor femei şi copii care au "practicat" asta, ca să le facem pe mame să acorde o însemnătate mult mai mare burţilor lor. Că acum Toma Necredincioşilor trebuie să le dai exemple concrete, nu mai merge doar cu sfaturi că suntem în epoca intelectuală a demonstraţiilor, studiilor şi analizelor (ceea ce e foarte bine, nu mă înţelegeţi greşit!).

PS - deşi copiii mei se răsfaţă certându-mă, măi mamă tu făceai experimente pe noi? sunt foarte împăcaţi cu "rolul" pe care l-am atribuit fiecăruia. Un singur exemplu (secundar) de copil: la nr.1 m-am uitat foarte mult la comedii cu Stan şi Bran, Charlie Chaplin, Buster Keaton (pe astea le aveam pe atunci) şi am râs foarte mult (doar era primul şi mult aşteptatul copil!); acum nr.1 este cea mai "băncoasă" din casă, din clasă, din şcoală, poate concura la orice consurs de bancuri că sparge tot, iar orice povestire a ei sau a oricui din preajmă e presărată cu nenumărate bancuri la obiect, fantastic de la obiect. Cu nr. 2 am ascultat foarte multă muzică, deja nu mai puteam sta (a, la nr. 1 evident că am citit mult, iar cel mai mare cititor din casă cine e oare) dar ascultam muzică la greu şi acum nr. 2 a umplut casa de instrumente, plus că e guristul casei (acum că are voce de răţoi e fioros). La nr. 3 a fost mai greu să mă concentrez, cu ea în burtă am argumentat mult, am explicat tuturor (şi mie) celor care mă întrebau dar ce-ţi mai trebuie unul, că doar ai şi băiat şi fată, de ce-mi mai "trebuie" unul, şi am vorbit, am vorbit, am vorbit, şi cu fraţii ei mult de tot că erau la vârsta lui decemami în sus şi decemami în jos, iar acum nr. 3 vorbeşte şi argumentează de nu se mai poate, avocat ar trebui să se facă dacă n-ar avea morală dar eu sper că are. Ea a fost cea căreia i-am transmis mesajul foarte clar, mamă mă scuzi dar nu prea am timp de tine, fraţii ăştia ai tăi îmi consumă toate puterile, te rog descurcă-te singură, eu te iubesc foarte mult, sunt aici, doar că sunt un pic cam ocupată. Exact aşa e şi acum, cea mai independentă şi cea mai descurcăreaţă din toţi. Şi-n mod paradoxal, cea mai ocrotită dintre toţi.