Monday, 24 January 2011

operissimo concertissimo refugissimo

Aseară am fost la un concert micuţ şi drăguţ, vorba copiilor. Alexandru Tomescu şi vioara lui fermecată, ba nu, mâinile lui fermecate. La întoarcere, în maşină, a fost prima dată când în sfârşit am avut şi eu cu cine discuta, n-am mai vorbit singură. Copiii au crescut şi au păreri, au făcut observaţii, au recunoscut rapsodia şi au comentat mici diferenţe de interpretare, au făcut în aşa fel încât am simţit că îmi pot schimba ideile în urma conversaţiei. Încântător.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu, a fost ca o introducere la subiectul care mi s-a reproşat, cel cu plimbatul cu maşina toată ziua bună-ziua prin oraş.

Eu pe maşina mea o iubesc. La fel de mult ca pe maşina de spălat. Eu pentru ele două am un respect şi o recunoştinţă sincere. De exemplu, dacă nu erau ele, nu mai puteam să am eu blog, în vecii vecilor. Şi multe altele nu puteam.
Dar să revin.

Maşina asta nu numai că îmi dă timp, îmi mai dă şi altceva, îmi dă intimitate. E singurul loc în care sunt singură. Pentru că în rest eu nu sunt singură deloc. Acasă de exemplu, din septembrie de când a început şcoala am fost singură în casă doar 3 ore o dată, când au plecat toţi la Decathlon. Şi atunci a trebuit să scriu repede şi pe fugă piesa de teatru, tema pentru curs, n-am putut să stau liniştită. Acasă sunt tot timpul în priză, şi acum de exemplu nr. 2 e cu ochii pe mine, iar scriu pe blog, ce scriu eu acolo, moare de curiozitate, se aşază în spatele meu ca din întâmplare, se face că se uită pe geam şi trage cu coada ochiului. V. lucrează de acasă, eu împreună cu el, fancourierul vine aproape zilnic, telefoanele ţârâie mereu, mâncarea fierbe pe aragaz, temele trebuie controlate, iar furtunile emoţionale ale celor 3 adolescenţi care învaţă în ture diferite sunt prezente şi trebuie calmate non-stop. Intimitate? Solitudine?

De aceea maşina.
În ea rămân după ce am parcat şi mănânc cu ochii închişi un măr, doar eu şi mărul. În ea îmi ascult concertele, 4 boxe, sunet rotund, nici aseară n-a putut să fie mai bine. Dar ce muzică, dar ce sorround. În ea plâng când am de plâns, în ea mă liniştesc, în ea revin la viaţă.
Vorbesc la telefon fără să mi se ţină seama. Cânt în gura mare arii de operă.
Şi dacă nu sunt singură ci cu copiii, îmi ies nişte discursuri de milioane când conduc. Nişte poveşti trăznet. Se tace în spate mâlc, se mai aude doar un "şi?...şi?" din când în când, cum să nu iubesc eu statul în maşină toată ziua bună ziua? Nu mai zic de căratul plaselor de la piaţă. De dusul copiilor la activităţile artistico-educativo-sportive. De căratul bicicletelor, a schiurilor, a rolelor. De dusul ziua sau noaptea la spital fără să aştept salvarea. Cum?
De aceea maşina.

Oricum, frumos a mai nins azi.

8 comments:

  1. eheee, si inca n-ai de facut naveta, ca la Canada sau SUA. acilea masina e prieten bun de mult: ca sa te parafrazez, de aceea scaune cu incalzire, bancheta din spate care se face pat, suport cana cafea, sertarase pentru diverse hobby-uri, CD player, DVD player... pe scurt "options".
    misto post, mi-a placut.

    ReplyDelete
  2. :) melcuşoarele de noi

    ReplyDelete
  3. sa mai zic de mitul, care sper ca e adevarat, ca masina e o cusca faraday si, de aici incolo, ne putem imagina ca inauntru e un univers autonom?

    hehe, de te-as putea auzi cantand, bravissimo

    am revenit, sper sa leg si cateva cuvinte in scris, la mine

    ReplyDelete
  4. maşina univers autonom, incintă eliberatoare
    bine-ai revenit M., acum te citesc :)

    ReplyDelete
  5. pt unii binecuvântare, pt alţii e chin. am rău de maşină, stau tot timpul cu grija că intră vreun cretin în noi sau că se întâmplă ceva. iar în bucureşti mă apucă durerea de cap imediat şi mi se înfundă sinusurile. eu nu pot să uit că totuşi blocurile gri sunt şi de la gazele de eşapament :D

    ReplyDelete
  6. Te inteleg. Si eu am timp de mine cand sunt pe drum... Dar, de cateva luni, merg cam jumatate de ora pe jos zilnic si am timp sa ma gandesc la de toate. Plus ca mai fac si ceva miscare in aer liber.

    ReplyDelete
  7. @puck
    tragem si noi bucurestenii, foloase din ce putem

    @Lumi
    ei, miscarea e fenomen separat, parcul ala ce rost are, sala noastra ce rost are?

    ReplyDelete
  8. ooooh, acesta este un mare adevăr. spaţiul privat. *sigh*

    ReplyDelete