Wednesday, 3 August 2011

Povestea unui tumul

A fost odată, pe vremea când oamenii de abia fuseseră creaţi în formă materială. Contrar a ceea ce ne-am aştepta, ei erau desăvârşiţi şi ştiau asta. Trăiau împliniţi şi-şi schimbau conştient forma materială când le venea timpul, aşa cum fusese rânduit. Dar la un moment dat ...

Echilibrul static s-a schimbat şi a devenit dinamic.
Deci la un moment dat, oamenii au văzut că va urma o decădere. Şi pregătindu-se pentru vremurile întunecate, unii dintre ei au ales să nu-şi mai schimbe forma trupului cu tot ce implică asta, ci să trăiască în spirit de-a pururi. Să ţină legătura cu oamenii tuturor timpurilor, având grijă de ei şi îndrumându-i în momentele grele ce-ar fi urmat. În mod practic ...

Materializarea produce un spirit practic. Teorie, teorie, dar tot practica contează.
Practic, s-au închis în tumuli de pământ sau piatră, aşteptând liniştiţi degradarea corpului curent. Când acesta urma să dispară, spiritul va fi rămas închis în tumul pentru veşnicie. Ca să poată lua contact cu oricine vine în preajma lui, să răspundă la întrebări, să ajute.

Şi iată, gardianul ancestral e aici şi acum.

3 comments:

  1. Jane, ai niste ochi!!!! Mie imi seamana cu un dinozaur adormit.

    ReplyDelete
  2. :) dar cu ochii minţii vezi încăperea micuţă dinăuntru în care un om şi-a trăit demult ultimii ani din ultima viaţă meditând şi aşteptând să rămână doar spirit?

    ReplyDelete