Fiindcă eu când am scris cuvintele mici visam. Nu ştiam că asta fac, ziceam că scriu pentru nepoată-mea care, vorba lui Terry Pratchett, "se scremea să treacă printr-un moment de cumpănă egzistenţială". Dar uite că eu visam nişte chestii, iar visul a avut putere şi a tras realitatea după el. Adică ce-mi doream eu, aşa, reconectarea cu duzina de Fantastici din cartier, s-a petrecut.
Rupsesem legătura complet cu ei timp de o mie de ani. Şi deodată, cineva de care n-am ştiut de atâta timp, sună şi mă întreabă fără introducere fără nimic, ţin minte că erai specialistă în copii, îmi dai şi mie nişte sfaturi? Trosc.
Nr. 1 care e prietena mea cea mai bună şi ştie toată povestea actuală, că doar nu aia trecută, a zis că telefonul ăla a fost cel puţin suspect. I-am zis că e posibil să fie ca urmare a visării mele? şi ea a zis că mda, răspunsul ar putea fi acceptabil.
Deci am avut întâlnirea cu grupul de atunci, acum adulţi cu copii de vârste halucinant de diferite. Zburătorul a stat lângă mine şi Solomonarul pe fotoliul din faţă, ca pe vremuri. Ielele dansau când în cameră când la copii şi căluşarii invers, că fetele de atunci s-au măritat cu băieţii de atunci de nici nu ştiu de unde atâta statornicie.
Şi totuşi pentru o jumătate de oră sau ceva ce semăna a 20 de ani, am reuşit să ne-adunăm cu toţii în aceeaşi cameră şi un fragment de Farmec brusc a înviat: Tărâmurile s-au relocat, Timpul s-a dizolvat, aripi ne-au apărut şi am zburat. Magia de demult s-a repetat. Ca rezultat? Prozaicul transfigurat. Pam-pam.
Nr 1 a observat efectul fantasmagoric al întâlnirii asupra mea şi a zis că senzaţia asta o caută şi ea de la viaţă, de acum să nu mai plec fără ea, că va face parte din grup. Fiindcă există un precedent, am zis ok, să deschidem porţile noii generaţii. Şi sper din toată imaginaţia mea să fiţi mai fabuloşi ca noi.
No comments:
Post a Comment