Vals

Te trezeşti. Eşti adus cu forţa de departe, din lumea ta. Încerci să te uiţi în urmă, să mai vezi puţin, să-ţi iei rămas bun, să pui la loc sigur în memorie tot ce-i acolo, dar în faţă e atâta lumină că te orbeşte. Şi uiţi tot.

Din nou aici. Din nou, asta e ideea. De ce aici se repetă şi acolo nu? Ştii bine că acolo e casa ta şi totuşi aici se repetă. Poate ca să-ţi intre bine în cap.

Ştii că n-ai ce face şi începi să inventariezi lumea asta. N-au trecut mai mult de câteva secunde de când erai acolo, iar corpul era atât de liniştit încât nu-l aveai. Parabola cu suprafaţa lacului liniştit.
Cum începi să umbli prin sertarele şi dosarele de aici, cum apar valurile. Muşchii se încordează unul câte unul, în funcţie de gândurile pe care le scoţi din teacă ca să-ţi faci loc printre obiectele care se aglomerează în faţa ta. Ai de făcut un comision, picioarele sunt gata de treabă. Trebuie să scrii, să ţii copilul de mână, să desfaci odată încâlceala din dulap, mâinile sunt gata de treabă. Îţi aduci aminte de imaginea aia... pântecul ţi se umple de căldură. Ai de rezolvat problema cu M. Gâtul tresare, te îneci. Corpul întreg vibrează, gata de treabă. Îţi schimbi poziţia, aşa nu mai poţi sta. Nu mai poţi sta deloc. Asculţi. După sunetele de afară, e ora 6. În curând o să sune ceasul. Întinzi mâna şi mişti butonul. O pliezi din nou la căldură, dar nu mai poţi sta nemişcat, oricât ai vrea. Corpul este. Şi când ai corp, un corp atât de dornic de-a participa la lumea de aici, ce poţi să faci?
Deschizi ochii. E atâta lumină, deşi afară e întuneric. Aşa e jocul, la ora 6 să fie întuneric afară, dar pe tine nimic nu te păcăleşte la ora asta. E lumină, lumina aia care te-a adus de acasă, s-o trăieşti şi pe ea. Zâmbeşti cu îngăduinţă, îi faci hatârul şi azi. Pentru că eşti mare şi ai de unde da. Pentru că eşti un mesager. Doamne, a ta fie ziua de azi, ţi-o dedic în întregime! Tot ce sunt azi, e pentru tine. Invocaţie.
Eşti pe pilot automat de acum. Bună dimineaţa!