Sunday, 12 May 2013

Pisica mea

Ea e pisica mea.
De când vroiam să o pozez să vi-o arăt, noroc cu nr 1 care nu iese nici la alergat fără scula ei care ştie să facă de toate.
Pe pisi asta o ştiu de când era mică-mică, singură printre maşinile din parcare. Am fugărit-o pe acolo, convinsă fiind că dacă o prind, a mea va fi pe veci. Dar se mişca atât de bine că n-am putut s-o înhaţ, zile la rând. Apoi am tot văzut-o pe lângă blocul ăsta, care e în drumul meu de ieşire pe baltă (în parc adică). Mereu vie, neronţăită de câini, mereu mai mare. Până când a reuşit să se caţere pe marginea aia de la bloc, unde o văd aproape zilnic de doi ani încoace. Cum a supravieţuit nu ştiu, dar era clar de când era mică că e cea mai cea dintre pisici. De aia zic că e a mea, că mi-am dat seama prima ce-i poate pielea şi că a fost singura pisică pe care aş fi luat-o fără discuţii acasă.
Dar aici îi merge atât de bine... vedeţi geamul de deasupra ei? În fiecare zi se deschide şi de acolo coboară un motan negru cu alb ... dacă i-aţi vedea cum se uită unul la altul, cum îşi arcuiesc spatele şi coada, cum se ating uşor unul pe altul şi cum traversează puntea îngustă de beton încolăcindu-se unul de altul ... mă trec fiori de cât de frumos e spectacolul!
Binenţeles că stăpânul motanului o hrăneşte şi pe ea, n-am văzut, dar nu-mi imaginez altfel.
În fiecare zi la ora 9 ea e acolo, pe perete, aşteptând, uitându-se în sus la geam. Iar eu, de pe drum, o iubesc în fiecare zi.

2 comments:

  1. acu', să nu fii dezamăgită dacă e motănel ;)) protocalii cam aşa sunt. frar sunt pisicuţe.

    ReplyDelete
  2. acu' chiar as fi dezamagita
    e asa de mica fata de colosul ala alb-negru
    da' e drept ca m-am tot intrebat de ce n-am vazut-o niciodata cu burta mare ...
    hm... bine si motan, acu' ce sa fac daca il iubesc deja, m-a pacalit

    ReplyDelete