a permite luminii

Aşa puiule...era odată o lume de tuburi.
Prin tuburi curgea un fel de lumină, aşa am numi-o noi, exploratorii de pe pământ. Nu era chiar lumină, pentru că avea consistenţă palpabilă, era ca o apă luminoasă.
Tuburile stăteau precum copacii în picioare, şi din când în când prin câte unul începea să curgă fluidul acela. Dacă aveai răbdare să-l urmăreşti, vedeai cum încetul cu încetul tubul se subţiază prin anumite locuri şi apar spărturi pe unde începe să se reverse lumina. O frumuseţe! Fiecare orificiu cu diametru şi formă proprie, fiecare permiţând doar anumitor culori să iasă afară. Unele scoteau chiar şi sunete. Altele erau orientate astfel încât reculul fluxului de lumină care se lovea de sol să le mişte în stânga, în dreapta, în faţă, în spate...era o lume de tuburi vii.
Primii cosmonauţi care au ajuns acolo au fost atât de încântaţi de spectacol încât au recomandat lumea tuburilor pentru circuitul creativităţii, ştii tu, cel din clasa a 5-a. Elevii erau lăsaţi acolo două săptămâni ca să se inspire, iar cei care erau pregătiţi şi potriviţi cu acel gen de creativitate, să înflorească.
Dar ştii ce-au făcut copiii? Era perioada întunecată trebuie să-ţi precizez, mama ta a mai prins-o, când toată lumea gândea în loc să creeze. Ei bine, copiii au început să astupe orificiile, să încerce noi formaţiuni luminoase, să le copieze pe cele care li se păreau cele mai frumoase, să încerce să le reproducă. S-au jucat, au experimentat, s-au şi ars câţiva dintre ei cu apa luminoasă. Din păcate, din clipa în care începeau să obtureze unele deschizături şi să creeze artificial altele, lumina îşi reducea încetul cu încetul debitul, ajungând să se oprească cu totul după numai câteva manipulări. În două săptămâni copiii au reuşit să creeze o lume de tuburi moarte. Era întuneric, linişte, nemişcare, iar copiii făceau calcule după calcule ca să înţeleagă ce se întâmplă.
În momentul în care nava uriaşă care culegea elevii de pe toate planetele circuitului a coborât, lumea tuburilor s-a cutremurat. Da, ţi-ai dat seama puiule, era lumina care nu mai putea sta închisă. O mică fisură provocată de navă a permis fluxului să se strecoare afară, să lărgească fisura, să izbucnească. Să distrugă lumea tuburilor, cu copii şi navă cu tot, e trist ştiu, dar ... trebuie să-ţi dai seama la timp cine e mai puternic, cine are sursa vitalităţii, acela e nemilos cu proştii, oricât ar gândi ei de mult.
Ei bine, asta e povestea.
Dacă eşti gol pe dinăuntru puiule, dacă laşi lumina să-ţi facă ea orificiile în funcţie de potenţialul tău, dacă nu încerci să imiţi sau să fii sigur, atunci ea va începe să ia diferite forme prin tine.
Atunci totul e bine pentru că eşti în armonie cu sursa.
Atunci eşti creator.