mă tot întreb ce fel de mamă sunt, dacă e bine ce fac, ce viaţă vor avea copiii mei în urma exemplului pe care-l dau...mă pot ascunde în spatele reacţiunii ca mod de-a acţiona "mama mea a făcut aşa, eu o să fac pe dos că e mai bine", dar nu pe de-a-ntregul că mai am o urmă de luciditate rătăcită pe undeva care-mi spune că am un plan, sigur am un plan, trebuie să existe un plan!
dacă scotocesc bine, se pare că planul a fost să las dragostea să iasă nemijlocită, să o expun în faţa lor în toată fragilitatea şi inocenţa ei, şi-apoi să recunosc că asta e tot ce pot să le ofer
lumea asta e într-o schimbare atât de rapidă acum, toate tonurile se accentuează de la o zi la alta, noul este atât de prezent şi copleşitor, încât doar libertatea îi mai poate salva, libertatea de a fi ceea ce sunt
pentru că eu sunt convinsă că natura nu-şi lasă copiii aşa fără puterea de a supravieţui în orice condiţii, totul e să aibă libertatea să-şi folosească puterile...a, ba nu, mai înainte de a le folosi trebuie să şi le descopere, să aibă libertatea de a şi le descoperi
cu planul ăsta în cap, uite ce a ieşit:
- fata mă ia de mână când traversăm strada, ca să nu mă calce vreo maşină
- băiatul mă laudă că gândesc copilăreşte, că profu de română nu-şi dă seama când îl ajut la compunerile alea de 10, aşa cum îşi dă seama la ceilalţi copii când sunt ajutaţi de părinţii lor serioşi
- fetiţa mă ciupeşte de fund de câte ori mă prinde cu spatele la ea că aşa a văzut la tatăl ei că se face, şi când plec de acasă îmi spune ai grijă micuţo
mă întreb, copiilor ăstora nu le-ar trebui şi un părinte adult?
Lasă planuri şi bucură-te pur şi simplu de joc :)
ReplyDeleteasa zici tu Lie?
ReplyDeleteZic şi eu, draga mea, din postură de profană, că mamă încă nu mi-a dat Dumnezeu să fiu. Dar ştiu că n-a greşit mama niciodată când s-a jucat şi s-a bucurat de joc alături de noi (de mine şi de fratele meu), cu planurile în schimb, a dat de multe ori rateuri. Că deşi crede că ştie ea mai bine, tot noi alegem până la urmă. Şi dacă e alegerea bună, să pupe mama cu mândrie, dacă nu-i chiar cea mai bună, să pupe mama cucuiul să treacă. Şi apoi să ne jucăm :)
ReplyDeletedin postura de copil asteptam raspunsul tau, iti multumesc (-:
ReplyDeletept a fi consecventa, ma recomand ca si pe blogul LieiLiei (e corect asa? :) ) ca "alta jane" :D
ReplyDeletemi se pare extraordinar sa fii parinte jucaus. si sa fii piscata de fund de fetita, ca asa a vazut la tata. si sa gandesti copilareste. e tare frumos :)
buna jane (:
ReplyDeletee frumos? ştii, mă simt mereu pe muchie de cuţit, e greu să păstrez echilibrul ăsta dinamic, n-am niciun model, mă bazez pe intuiţie, casc bine ochii şi tot nu văd decât la un pas în faţa mea
mi-e atât de teamă să nu greşesc (prea rău, că de zbârcit e inevitabil)
daca acum e frumos, sper să conteze
esti o mama foarte misto
ReplyDeletePoate ca n-o sa mai intri pe site zilele astea, ca stiu ca ti-e fata bolnava - dar apropo de asta, o sa-ti las mesaj si la comentariul tau ultim in aceasta privinta.
ReplyDeleteDar: esti o mama misto de tot. Eu nu sunt ca tine, asa copilaroasa, desi numai Dumnezeu stie ce mult mi-a placut sa ma joc cind eram mica. Asa de mult ca e posibil sa fi epuizat jocul atunci, deh. Acum ii bat (la cap) in loc sa ma joc cu ei (vorbesc despre ai mei, vezi bine). O fi bine, o fi rau? Asa sunt. Sper sa iasa bine in final.
Iar tu: esti o mama super misto. Ia spune-ti asta cind esti "low". Asa sa faci.
Te iubesc. Si daca io te iubesc (care nu ma joc cu tine), iti dai seama cit te iubesc copiii tai? Haide!