şcoala asta

Încerc să învăţ Moodle şi-mi aduc aminte din nou cât de înapoiaţi suntem la capitolul pedagogie şcolară.
Liceele şi şcolile bucureştene în marea lor majoritate practică aceleaşi activităţi liniare în care modelul de design instrucţional se bazează pe expuneri urmate de aplicaţii, tot aşa cum era şi pe vremea mea.

Dar există fraţilor şi alte practici pedagogice! Să înveţi făcând de exemplu, sau măcar urmărindu-i pe alţii cum fac - mult mai interesante, mai puţin adormitoare şi mai puţin enervante!

În toată viaţa mea de elevă am experimentat de două ori învăţarea activă.
În generală o dată, când profa de română ne-a dat ca temă să scriem o poveste despre orice; nu o compunere, o poveste; şi nu cu titlu dat, la liber. Am fost atât de fericită...mi-a fost greu să aleg din sutele de poveşti din minte, dar odată pornită am scris un sfert de caiet despre Miu, un cerşetor din colţul străzii şi despre toate întâmplările prin care trece el. De abia atunci am înţeles cum e cu personajele, momentele textului, plasarea acţiunii în timp şi spaţiu, cum se foloseşte dialogul şi când, cum trebuie aşezată o descriere în curgerea acţiunii, alegerea persoanei la care scrii, timpul verbelor, etc. Am înţeles şi am învăţat cu adevărat, nu am memorat, nu am uitat. Norocul m-a urmărit apoi, profa m-a pus pe mine prima să citesc, şi asta a fost. Când am terminat toţi erau cu ochii mari, profa la fel, mai vrem, mai vrem, mai ţii minte Aikhatarini? Am inventat restul poveştii pe loc şi evident că m-am îndrăgostit de profă şi de materia aia pe care o preda.
În liceu a doua oară, când profa de fizică s-a îmbolnăvit şi nu mai putea vorbi, şi ne-a rugat pe noi, care vrem, să pregătim pe rând lecţiile din manual şi să le predăm colegilor, câte o oră fiecare. Timp de două luni aproape, toată atomica şi nucleara a fost predată de elevi, iar eu mi-am ales modelul Rutheford, nu că mi-ar fi plăcut sau ceva, dar acolo se ajunsese cu împărţirea lecţiilor când mi-am făcut curaj să ridic mâna. Binenţeles că şi acum ţin minte lecţia de la cap la coadă, iar atomica e preferata mea. Că am dat la fizică are vreo legătură...?

În facultate cel mai mult mi-a plăcut programarea: scriam câte-o înşiruire de linii logice una după alta, perforam cartelele şi aşteptam să văd rezultatul, face computerul ăsta ce-i zic eu, sau nu? Satisfacţia reuşitei concrete, uite programul, eu l-am făcut, rulează corect de câte ori vreau eu, senzaţia de Dumnezeu atotstăpânitorul computerului...mişto treabă.


Acum copiii sunt prea inteligenţi şi prea activi, nu mai pot fi ţinuţi cu mâinile la spate în bancă şi puşi să repete pasiv ce le toarnă profu cu pâlnia în ureche. Când au desenele astea animate care îi învaţă atâtea lucruri în mod distractiv, cum să mai accepte uniformitatea şi placiditatea orelor de predare prin dictare? Copiii mei iubesc să facă proiecte de exemplu, nici nu-şi dau seama că de fapt învaţă în timp ce pregătesc un proiect, învaţă jucându-se, e grozav, dar tot e prea puţin.

Ups, sunt cam supărată observ, da, sunt supărată că peste două luni începe din nou şcoala asta şi eu tot nu ştiu cum să fac să-i salvez pe copii din ea.



ps - dacă ştie cineva moodle şi mă poate descurca din plasa de php-uri şi iis-uri, please! p-l-e-a-s-e !