stau la masă şi citesc o carte, la masa din bucătărie, camerele sunt ocupate; nr.3 se joacă cu magneţii, nr.1 îşi face nişte teme interminabile la română, nr.2 şi v. se uită la Top 20 Videos of 2009 şi râd, râd, râd de nu mai pot; v. râde ca şi cum s-ar abţine să râdă, aşa face şi nr.1, nu e plăcut să-i auzi, în schimb nr. 2 râde în cascadă, cristalin, ca un clopoţel, îi uit toate prostiile când începe să râdă
pentru mine e o seară tare liniştită, am mâncare pentru mâine nu-mi fac griji, am terminat cu vizitele şi pot să reintru în starea mea obişnuită de indolenţă socială, cozonacii mi-au ieşit bine am conştiinţa împăcată , e ceaţă afară sunt în elementul meu
aşa că mă uit pe cartea asta cu care îmi încep anul

cărţile sunt guru-ul meu; mi-am tot căutat un guru în carne şi oase, acum poate să apară unul dar e prea târziu pentru el, aimsori domnule guruîncarneşioase: mi-am asumat cărţile, relaţia e prea directă şi semnificativă ca să n-o iau în seamă

la început, de adolescenţă vorbesc, citeam şi eu romane ca tot omul ca să fug de realitate; prima dată când am auzit că mai există şi alt fel de cărţi decât beletristică a fost de la valeriu popa; o să povestesc odată mai mult cine a fost valeriu popa şi cât a contat el în viaţa mea; el m-a întrebat ce cărţi am citit dacă tot vin pe la el şi vreau să învăţ, şi eu am început cu romanele mele; s-a uitat dintr-o parte la mine şi mi-a zis, eu vorbesc de cărţi adevărate, nu poveşti; nici n-am ştiut ce vrea să spună, n-am ştiut; v. care era lângă mine m-a tras de mânecă, taci că o să-ţi arăt eu; când am ajuns la el pe urmă mi-a arătat teancurile de hârtii fotocopiate (care acum după curăţenie stau pe rafturile din spatele patului), volume întregi de scarlat demetrescu, barbara brennan, osho, krishnamurti; alea erau cărţi adevărate, cărţi de specialitate adică

am început să citesc ce avea el şi nu prea pricepeam nimic; vag, aveam amintiri, dar atât

guru-ul şi-a scos capul prin '91 la londra; bântuiam prin oraş să văd cât mai multe, şi m-am refugiat de mirosul îngrozitor de prăjeală care plutea peste tot, într-o librărie; m-am dus hipnotizată drept spre raftul de unde mi-am cumpărat prima mea carte de osho, şi de atunci aţa a început să mă tragă fără şovăială în direcţia pe care doar o bănuiam de la v.p.;

partea interesantă e că majoritatea cărţilor care mă susţin, mă hrănesc şi îmi răspund la întrebări nu sunt cumpărate de mine, ci de v.; el nu apucă să le citească, iar pentru mine ele înseamnă... nici nu ştiu ce să zic că înseamnă, a ba da, guru

am încercat să le citesc într-o ordine, dar capul meu a gândit prost, ordinea mea n-a fost funcţională; am început să practic, yoga, zazen, qigong, meditaţiile lui osho, tensegritate, dubla atenţie, din nou qigong, din nou zazen, şi am început să mă înţeleg cu cărţile în sfârşit; practicând apar întrebările clare, iar întrebările clare ştiu răspunsul, adică ştiu să mă trimită la fix să găsesc răspunsul: în cartea aia, apoi în aia, în cealaltă

doar să-mi clarific întrebarea, atât trebuie să fac, apoi mă uit peste cotoarele din bibliotecă; cărţi cu care am început acum 20 de ani şi care atunci n-aveau niciun înţeles acum îmi spun tot ce am nevoie; eu nu ştiu cum e posibil să le fi ales v. atât de bine, pentru mine special; nu ştiu cum de aud azi de un tip sau de-o idee şi mâine găsesc titlul în bibliotecă; nu ştiu cum de întreb bine, dar când atenţia asupra respiraţiei cedează ce-ar trebui să fac? şi deschid cartea asta de acum şi la pagina 3 e răspunsul, nu ştiu şi chestia asta mă înmoaie de tot

de vreo 2 ani citesc doar cărţile mele de specialitate; adio romane, adio lumi din capul oamenilor normali, simt aceeaşi pierdere de timp ca într-un joc pe computer în care personajul mi se plimbă de nebun prin lumea limitată a creierului uman, ăla care a creat jocul, ăla care a scris romanul; un creier am şi eu şi am mai multe şanse să ajung direct la sursă dacă mă joc cu el, cu emisfera dreaptă şi cu emisfera stângă, decât dacă mă pierd prin sinapsele altora

dar mai citesc din curtoazie cărţi ale prietenilor, din interes cărţi ale copiilor şi când îmi stă mintea-n loc, ziare; altfel, dimineaţa...

dimineaţa mă scol cu o oră înainte să mă apuc de treabă, pentru că atunci e ora mea; e linişte în toată casa şi creierul e cuminte, ascultător, aproape golit de impresii; culeg o carte de pe raft, aia cu răspunsul, normal, şi citesc aşa, vreo juma de oră ca să mă imprim cu alb pentru toată ziua; câteodată cuvintele sunt prea puternice pentru nivelul meu, sau nu le înţeleg şi trebuie să las cartea deoparte, sau pur şi simplu nu mai pot citi de greu ce atârnă informaţia; câteva zile mă opresc atunci şi mă întorc după mai multă practică, când pot să susţin energetic modificarea din corpul meu pe care o implică răspunsul aflat

mai devreme am fost în parc cu arrow al meu copilul nr.3, şi era ceaţă, o ceaţă albă şi îngustă deasupra gheţii; eu cred că un aer plin de ceaţă e un bun început de an