"Virtutea apare după ce se pierde Dao; omenia apare după ce se pierde virtutea; dreptatea, după ce se pierde omenia; ritualul, după ce se pierde dreptatea.
Ritualul arată sfârşitul credinţei şi începutul haosului."
Dao de Jing , Lao Zi

O să particip la ritualul Paştelui, dar în sufletul meu e tristeţe. Sau furie?
N-a mai rămas nici ritualul de fapt. Ceea ce facem e o spoială, un ambalaj al haosului. Ne agăţăm de capătul din prăpastie al şirului de pierderi, poate ceremonia ne va învăţa dreptatea, dreptatea omenia ... dar nimic mai fals.
De mii de ani ritualul, la fel ca şi coada şopârlei, s-a desprins de corpul moralei şi ne-a rămas în mână sub forma sabiei cu care am pornit războaie. Câţi dintre noi facem mai mult de atât?
Chiar dacă am urca mai departe şi am fi drepţi, tot ipocriţi am rămâne. Nici omenia nu e autentică. Nici virtutea nu ne salvează. Toate sfârşesc în ritual, în întuneric. Chiar dacă posedăm becul conştiinţei, de unde luăm curent ca să-l aprindem? Unde ne e credinţa?
Ah, la momente din astea de sărbătoare durerea e acută, nimicnicia infernală. Ce-ar fi de sărbătorit, altceva decât pierderea lui Dao? Dumnezeu, tată sau fiu, e pierdut, sufletele noastre nu ştiu să-l învie.

Aş vrea să fiu din nou păgân, ca un copil de abia născut, să nu ştiu de mine.