II

Şi nu m-am mai abţinut şi i-am zis că trebuie să vină cu mine acasă.

Trebuie? a zis el

Da, trebuie, pentru că altfel… nu ştiu ce…altfel …

Bine, vin.

Rămâne sub măr, sprijinit într-o rână, şi în acelaşi timp merge alături de mine.

M-am obişnuit atât de repede cu dedublarea lui, nu mi se pare nimic nefiresc, am ajuns să cred că şi eu pot face asta, oricine poate.

Acum e bine, e întremat, nimic din slăbiciunea de la început n-a mai rămas.

Aşa am impresia că privirea mea, atenţia mea, nevoia mea de el, astea l-au pus pe picioare

l-au întinerit...

Şi vreau să fie tot timpul cu mine, vreau mai mult, mai mult.

Acum sunt agitată, fiecare celulă a corpului activată de apropierea lui vibrează de mă asurzeşte.

Ţin dinţii strânşi şi tremur, iar el se apucă să vorbească cu vocea lui atât de tânără, ai un corp prea sensibil, ştiu.

Ce?

Zâmbeşte, buzele i se subţiază, îi văd cu coada ochiului albul dinţilor şi roşul limbii, şi ştiu că te depăşeşte.

Mă depăşeşte .... poate.

Face ce vrea şi eu depind de el, nu există linie între corp şi mine şi totuşi există.

La fel cum nu există linie între mine şi ...

Ştii ce mă depăşeşte? că nu ştiu dacă eşti real, asta mă depăşeşte ... că depinzi de mine! de ce depinzi de mine? cine ar vrea să depindă de altcineva?

Mă întorc spre el şi încep să-l lovesc cu pumnii, uşor, în joacă, dar îl lovesc.

Mă lasă o fracţiune de timp, apoi se dematerializează şi dau cu pumnul în gol.

Rămâne doar imaginea lui neclară, de ce vrei să mergem acasă, ai nevoie de mine, dependentul, acum.

Da, am nevoie şi ce dacă, suntem în mijlocul parcului, n-o fi nimeni acum dar poate veni oricine oricând, ba nu, nu poate veni nimeni, ah, am uitat cu cine am de-a face, capătă contur, culoare, mâna mea atinge haina lui, pielea lui, mâna lui îmi mângâie faţa şi totul se transformă, ce parc, ce frig, îmi dă tot ce are nevoie corpul ăsta al meu sensibil, hm? şi chinuit, iartă-mă, de acum sunt aici şi n-o să mai suferi, îmi deschide pieptul şi se strecoară înăuntru dar rămâne şi afară în faţa mea, în spatele meu, te umplu cât ai nevoie, te acopăr cât ai nevoie, te încălzesc cât ai nevoie, te iubesc.

Îl chem, închide ochii te rog, e în faţa mea cu pleoapele tremurate, deschide-i, atât de lent dezveleşte cerul albastru şi gaura neagră din mijloc, dispar cu totul, eu în el, el în mine, totuna.