cuvinte mici (23) înger (4) jurnal 2010 (77) jurnal 2011 (64) jurnal 2012 (20) mtc (1) pâine (8)

Thursday 1 December 2011

despre

  • copii
aseară au avut balul bobocilor la bamboo, ruşinos, ştiu
dar i-am lăsat să se ducă, să vadă şi ei cum e, să nu facă presupuneri
au venit trişti şi dezamăgiţi şi eu m-am înfuriat când mi-am dat seama că mai speram încă
mamă, lumina aia era bolnavă rău, credeam că ies cu epilepsie de acolo, mamă îmi put hainele îngrozitor, spală-le la 100 de grade, mamă colegii l-au descoperit pe barmanul care dădea votcă şi la copii! 

  • pâine
în ultimul timp, de când folosesc numai făină neagră, nu prea mai merge să gătesc clasic
pâinea asta integrală nu poate fi mâncată cu ciorbe, mâncăruri, pentru că le rupe gustul
trebuie să găsesc o făină albă acceptabilă (bio, ieftină şi aproape de casă) cu care să compun o pâine modestă, care să stea în umbra lor
sau o să mâncăm doar crudităţi pe lângă ea, că doar ele îi fac faţă

  • celebrare
azi nici n-am ieşit din casă, răcită şi fericită că n-are nimeni nevoie de mine, nici măcar eu
am primit de la o colegă de-a lui nr 1 gazda lui stephenie meyer şi am citit
apoi am devorat câteva ore un site despre pâine, acuma scriu
şi după asta mă culc
trăiască 1 decembrie

5 comments:

  1. Noapte buna...somn usor...sa visezi numa' paini :)

    ReplyDelete
  2. prima grija de poimaine: sa gasesc placinta de dovleac la prima ghereta care imi iese in cale

    ReplyDelete
  3. @iulian
    n-am visat paini :(
    n-am visat nimic, am fost prea obosita

    @earthwalker
    habar n-am daca exista ...
    daca reusesc sa am timp, iti fac eu

    ReplyDelete
  4. auzisem ca bamboo e cool, hmmm...
    si noi am dat-o pe mancaruri calde de cand cu gerul asta...
    mie imi plac: painea cu cartofi, painea cu rozmarin si painea cu seminte... astea merg oricum...
    eu inca mai citesc cartile de la tine...

    ReplyDelete
  5. pai da, e cool
    numai ca ce e cool pentru unii, nu e cool pentru altii :)

    aha, cu rozmarin o sa incerc maine! desi are aroma puternica rozmarinul asta si eu am 5 gusturi de impacat ... dar o sa incerc, trebuie odata si-odata :)

    pai eu mi-am calculat ca ti-am adus pentru o iarna intreaga de citit, daca le iei cu binisorul :)

    ReplyDelete