Şi ziceam ce puri sunt copiii.
În clasa a 7-a se fumează de anul trecut. Unele fete şi unii băieţi, nu toţi.
Pleacă de la ore, se ascund (vorba vine, că toată lumea ştie) în spatele sălii de sport, fumează şi fac poştă o sticlă de tărie. Asta când sunt veseli. Când sunt supăraţi iau tusine. 4 tusine te înviorează pe dinăuntru, că pe dinafară araţi deja ca un drogat, oricine recunoaşte un drogat. În curtea şcolii poţi să găseşti mai multe feluri de şmecherii stupefiante, totul e să cunoşti dealerii, de obicei băieţii care au terminat a 8-a anul trecut, ăla cu creastă sau ăla cu părul albastru, e uşor.
Când am întrebat diriginta dacă profesorii ştiu, ştim doamnă dar ce să facem? părinţii sunt de vină. Părinţii? Poate ăia care strigă la şedinţe că şcoala e de vină, nu cred eu că toţi.
Zilele trecute o fătucă mai tristă a luat 40 de tusine. După câteva minute se prelinge pe perete în timp ce profa, o profă ce contează care că toate se fac că nu văd, predă. Alte două fete percutează prompt, doamnă ieşim la baie că ăsteia îi e rău, duceţi-vă, duceţi-vă. O târăsc de subţiori, o lasă pe jos sub chiuvetă, una urcă la chioşc să cumpere cafea la plic, sare şi o sticlă de apă, cealaltă fuge după bodyguard. Împreună cu prietenul gardian care îi ajută de obicei pe elevi cu un foc sau o ţigară de câte ori rămân fără, o forţează pe amărâtă să bea şi-apoi o ţin să vomite. La sfârşitul orei fata se poate ţine deja pe picioare, reuşită totală.
Clasa a 7-a? 13 ani? cea mai bună şcoală de cartier? şi nu 5 care este.
Ar mai fi de povestit şi despre ce vorbesc copiii în pauze, sau de bătăile care au loc între ei, cum se muşcă de cap sau îşi sucesc mâinile cu dedicaţie pentru ghips, cum se fură stilourile de 10 milioane cu care unii din ei vin la şcoală, cum se vorbeşte la telefon în timpul orei, şi chiar în timpul tezelor unice. Ce-ar mai fi? Discuţiile cu celelalte mame care nu vor să ştie, mi-a zis că a mâncat ciocolată stricată şi de aia pare aşa mahmură, sau cu diriga, totul e să nu moară în şcoală, sau cu psihologul şcolii care preferă să-şi dea demisia decât să mai stea măcar o dată de vorbă cu golanii ăştia.
Dar altă dată o să scriu despre strategiile de apărare pe care şi le-au dezvoltat copiii ăştia ai mei, că mie-mi place să povestesc chestii optimiste.
ma apuca groaza :(...
ReplyDeleteda puck, aşa e
ReplyDeletepe mine mă mai apucă şi trepidaţia, că nu ştiu cum să fac să mă adaptez mai repede, citesc, văd filme, dar frate, eu n-am experienţă personală, ce mă fac?
si nimeni nu vorbeste despre asta, daca u ziceai nu cred ca aflam cam cum e in scoli acum
ReplyDeletevinerea trecuta cateva fete ale mele au gasit o hartie de 500 lei vechi in curtea scolii si au venit repede cu ea la mine. nu pot sa iti spun cat de socata am fost cumva de gest... parca incep sa prind speranta ca nu e totul pierdut. iar la cenaclul orasului sunt si doua din fetele mele din vechea clasa, si inca o eleva. nu e un semn bun? si tot acolo, un pusti de liceu i-a scris prietenei lui niste poezioare de dragoste induioşatoare. iar ea a scris un text in care vorbea de dorul ei de parintii plecati la munca.
ReplyDeleteceva in mine a tresarit, ceva ce mi-e teama ca incepe sa se usuce.
Asta e drobul meu de sare, deasupra capetelor copiilor mei de cand i-am adus acasa de la maternitate. 4 tusine, zici?...
ReplyDeleteCris
@ puck
ReplyDeletede aia vrem si noi sa ne mutam intr-un alt oras, undeva unde haosul sa nu fie asa de mare...sa ai grija de copiii tai puck, ei sunt echilibrul zilei de maine
@ cris
mai sunt si alte droburi de sare cris, nu ti le zic acum pe toate, relaxeaza-te cat mai poti (-:
@ earthwalker
cum nu zice nimeni? chiar? eu nu citesc bloguri sociale, dar eram convinsa ca astea bubuie de revolte de genul asta...bine, o sa mai scriu si eu cate putin, doar cat sa te tin pe tine la curent cu scoala din bucuresti, precizez, bucuresti!
si ca sa se compenseze faptul ca m-am laudat cu ei, probabil ca maine vor face o prostiuta :)
ReplyDelete(-: iar tu sa te lauzi si cu prostiutele lor de copii buni, da?
ReplyDeletesa stii ca nici in paradis nu suntem feriti de lucruri urate. as putea povesti cateva, nu stiu, poate sunt instructive pentru mame/tati... e posibil sa fumeze mai putin, i-am simti imediat, iar cu drogurile sper ca nu au ajuns in generala, cel putin eu nu am auzit si nu am simtit. pericolul cel mai mare la fete e sarcina. dar cred ca le stim cu totii si acolo unde putem face ceva, intervenim dupa puetrile noastre. eu stiu ca tu ai o relatie foarte frumoasa cu ai tai si cred ca asta va fi secretul cresterii lor drepte.
ReplyDeleteJane, şi mie îmi vine să îmi iau câmpii de multe ori când aflu chestii ce se întâmplă la şcoală... Nu vrei să plecăm împreună???
ReplyDeleteSau, dacă nu plecăm, să facem un protest al părinţilor cărora le pasă, să propunem controale cu fiola, să facem ceva...
Profa cu pricina trebuia să cheme salvarea, nu să predea în continuare...
Ce să mai zicem de profesorii beţivi, profesorii care chiulesc ş.a.m.d.???
Eu cred că şi părinţii copiilor respectivi, dar şi şcoala sunt de vină... Sunt mult prea permisivi, înghit orice gogoşi pentru a avea linişte...
Copiii au un talent fantastic de a pune întrebări, de a discuta în contradictoriu, de a agita spiritele...
Totul e să faci faţă!
puck si lumi, eu cred ca exemplul personal e totul; copiii invata prin imitatie si de la parinti si de la profesori; si nu cred ca regulile mai pot face ceva in conditiile de acum, indiferent cat i-am obliga pe profesori sau parinti sa faca si sa dreaga, copiii vad si aud, "fac ce face popa, nu ce zice popa"; dpdv moral adultii din ziua de azi sunt putrezi nevoie mare (comunismul sa traiasca), iar inconstienta lor este de sute de ori mai mare decat a copiilor insisi; incetul cu incetul si copiii se prostesc dupa modelul pe care-l vad si-l copiaza; si atat timp cat nimeni nu are niciun interes sa tina cursuri de deschidere a ochilor, de constientizare sau de trezire la realitate, cercul automatismelor si a iresponsabilitatii nu se va rupe la nivel global; trebuie sa ne descurcam singuri.
ReplyDeleteUfff... Poate ca ai dreptate, Jane, dar tot ma ingrijoreaza mediul in care se invart copiii nostri...
ReplyDeleteEu am avut o perioada grozava in adolescenta alaturi de prietenii mei si faceam multe lucruri in gasca, inclusiv prostioare...
Gandindu-ma logic, si ai mei e posibil sa aiba in viitor o gasca a lor... Si daca toti vor fuma, probabil ca o sa incerce si ei... s.a.m.d.
P.S. Ce chestii optimiste ne mai povestesti?
E problema mare atunci cand copii intra in "spiritul de gasca".
ReplyDeleteNu am fumat niciodata, nici cand eram elev de liceu. Majoritatea colegilor mei fumau. Se ascundeau prin diferite locuri si fumau. Noi, nefumatorii, eram vazuti ca niste rebeli si radeau de noi: ca nu suntem adevarati barbati, ca ne temem de parinti sau profesori, etc. Unii au cedat si s-au apucat si ei de fumat.
Nu stiu cati dintre ei fumau din placere si cati fumau, pentru a fi la moda si pentru a nu mai rade ceilalti de ei.
da rast ai dreptate, spiritul de gasca e cel mai mare dusman la varsta asta (de adolescenti vorbesc), iti trebuie multa tarie de caracter sa nu mergi cu turma
ReplyDeletejane, ma ingrozesti...eu sunt ca beatrice (earthwalker), n-am banuit niciodata ca este atat de rau...aveam senzatia ca sunt idiotenii, exagerari, stirile de la ora cinci; doamne, pai nici nu stiu daca-mi mai doresc sa am copii; oricum e cam tarziu:( dar daca o fac cred ca plec din romania
ReplyDeleteda, in ultimii ani, 2 ani nu mai mult, s-a deteriorat situatia rau de tot la noi in scoala, scoala de referinta pt cartier! oricum, am vorbit cu alti copii si parinti din alte scoli, si toate astea sunt recunoscute, copiii le recunosc; acum depinde si de copilul care povesteste, de exemplu eu nu aflu nimic de la baiat, daca l-as avea numai pe el as zice ca e o scoala model, linistita, fara probleme, el nu vede, nu aude, nu stie; fetele in schimb vad totul si stiu totul, si povestesc si ce se intampla la el in clasa(-:
ReplyDeletenu stiu ce e prin alte parti, eu le zic mereu copiilor cand se plang ca e rau, lasati ca in alte parti apar colegii cu pistoale in clasa, deci se poate si mai rau; din pacate cred ca si la noi o sa avem in curand surpriza asta la ritmul vertiginos de alunecare la vale...
eu zic sa mergi pe intuitie; intreaba-ti viitorul copil ce parere are, el stie cel mai bine (-:
p.s. am cumparat vanatorii de zmeie, ca nu ma intalnesc cu prietena o saptamana si nu mai puteam sa astept (-: