cuvinte mici (23) înger (4) jurnal 2010 (77) jurnal 2011 (64) jurnal 2012 (20) mtc (1) pâine (8)

Saturday, 25 April 2009

parc

nu ştiu ce i-a apucat pe ăştia iar, poate nu mai aveau subiecte de ronţăit, că n-ai voie în parc cu rolele, că n-ai voie cu bicicleta, că n-ai voie să calci pe iarbă

şi pe urmă tot ei revin victorioşi a doua zi, na că presa i-a făcut iar pe edili să se răzgândească, na că acum ai voie, aşa de pe o zi pe alta

da' nu-i adevărat, noi în parcul nostru titanii dragul de el am avut tot timpul voie pe iarbă, că doar unde i-am crescut eu pe copii? şi unde au învăţat ei să meargă? oare nu în pâlcul de brazi şi printre cei 6 mesteceni, pe iarba grasă, înaltă, culegând cicoare şi trandafiri sălbatici, acolo, cum te dai jos din bloc la dreapta?

şi unde mergem cu bicicletele de munte, pe ce dealuri si prin ce râpe? şi unde ne dăm cu rolele? nu cumva pe traseul cu asfalt proaspăt şi alunecos, care durează o oră în plimbare uşoară?

unde au învăţat copiii să se caţere în copaci şi de unde mănâncă corcoduşe roşii şi albe până se li se strepezesc dinţii? pe unde am făcut eu jogging când aveam oarece burţi de dat jos?

şi unde ne punem păturica să jucăm şi noi nişte cărţi când e caniculă şi murim de căldură în casă? şi unde ne plimbăm cu barca? unde au învăţat copiii să se dea cu caiacul? unde se dau cu tiroleza cât îi ţin muşchii de la mâini? unde joacă fotbal? dar baschet? a...baschet pe terenurile amenajate, da, m-am depărtat de subiect

doar atât mai spun: de vreo 5 ani raţele sălbatice fac puişori în fiecare primăvară şi se plimbă cu ei pe lângă mal şi mănâncă cornul şcolarilor (ăla din programul cornu si laptele) extaziaţi şi...anul ăsta... sunt foarte fericită să vă spun, a fost pescuit din baltă un pui de ţestoasă de florida, deci ţestoasele aruncate în baltă din cauză că au crescut prea mult în acvariile de acasă nu numai că au supravieţuit ultimelor ierni dar s-au mai şi înmulţit şi acum avem pui mici cât unghia care fac slalom printre peştii mari cât degetul, mamă ce-mi place



eu, în naivitatea mea de copil crescut printre betoane şi de părinte care speră să le dea "totul" copiilor, sunt mulţumită de parcul nostru semiamenajat-semisălbatic, şi declar că niciun edil nu m-a supărat în privinţa parcului, chiar îi mulţumesc primarului că e meseriaş şi de când a venit el în sfârşit e frumos pe aici pe la noi



p.s. broaşte nu mai sunt, niciuna măcar, şi duc dorul concertelor de noapte...am citit că de fapt întreaga specie e pe cale de dispariţie, peste tot pe glob, şi nimeni nu ştie exact de ce, le-am făcut noi ceva în mod sigur, s-au sictirit de la atâtea disecţii şi storciri

10 comments:

  1. earthwalkerApril 25, 2009

    n-am fost niciodata in parcul vostru, o sa ma duceti voi:)

    ReplyDelete
  2. o sa te ducem bea, hai vino!

    ReplyDelete
  3. Te contrazic putin, Jane.
    Stii, de vreo cateva saptamani, Iulian si-a luat un trikke (un triciclu). Si a inceput sa iasa in fiecare zi in parcul I.O.R. - de cele mai multe ori cu copiii pe bicicleta sau cu role.
    Ei, bine, de vreo doua ori, a fost oprit de un BGS care l-a avertizat sa nu mai circule cu bicicleta prin parc deoarece este interzis si va primi amenda.
    Bineinteles ca a mers in continuare si a facut plangere cam peste tot - politie, primarie, inclusiv la asociatiile pro biciclete.
    Asa ca nu-i totul asa idilic la noi in parc. Imi pare rau.
    Singurele locuri ramase pentru biciclisti sunt traseele amenajate pe care, de cele mai multe ori, sunt parcate masinile sau sunt folosite de pietoni. Cam asta e.

    ReplyDelete
  4. dar Lumi! zău că nu înţeleg! ieri am fost în parc cu bicicletele şi rolele, ieri! 3 biciclete şi 2 role, am dat 3 ture de parc, bicicliştii s-au dus şi pe insulă să se mai urce pe dealuri, şi nu ne-a oprit nimeni! şi nici acum 2 săptămâni, şi nici înainte...şi acum sunt copiii în parc tot cu bicicletele

    nu ştiu ce să mai zic dacă spui că Iulian a avut aşa probleme, de multe ori mă bate gândul că trăiesc într-o lume paralelă, şi de aia nici nu comentez prea mult, că nu se ştie niciodată din ce film e

    dar mă bucur că Iulian merge mai departe, bravo lui; data viitoare o să-i cer şi eu trikkeul să mă dau cu el

    ReplyDelete
  5. Înţeleg. Nu cred că ăştia au sânge în ei să se ia de biciclişti în week-end. E prea multă lume şi ar ieşi cu scandal.
    Ei ne încolţesc în timpul săptămânii, când e pustiu în parc şi bicicliştii reprezintă un pericol public... Ha!
    Iulian merge, de obicei, prin parcuri dimineaţa, când duce fetiţa la şcoală. Asta e misterul.

    ReplyDelete
  6. am aflat si eu amanunte, a vorbit azi v. cu bgs-ul in parc: e voie cu biclele si rolele, dar numai in partea noastra semisalbatica de parc, in titanii; dincolo de pod, in i.o.r.-ul amenajat nu mai e voie, azi i-a intors din drum

    prevad o lupta (-:

    ReplyDelete
  7. mai intai sa-l incerc, ca pana acum m-am fandosit ca nu vreau (-:

    ReplyDelete
  8. Asta seara, multi biciclisti in TOT parcul, nici urma de bigieshi sau restrictii. In schimb, pe partea " salbatica " multe musculite si asfalt bun, dincolo, asfalt prost fara insecte :)

    ReplyDelete
  9. iar azi ne-am plimbat toti 5 cu rolele prin TOT parcul fara nicio restrictie
    cel mai bun asfalt e sub pod, ai observat?

    ReplyDelete