de-ale singurătăţii

am un loc în parc unde-mi fac exerciţiile; e locul unei veveriţe care la început mi-a aruncat cu crenguţe în cap

pe lângă noi trec maşinuţele electrice care trebăluiesc şi amenajează
în spate e o tiroliană care scoate strigăte de spaimă de la copii când se opreşte violent la capăt
în faţă e o pădurice de brazi în care acum 15 ani nr.1 a învăţat să meargă

într-o zi, o maşină lucrătoare s-a oprit în dreptul meu şi m-a claxonat şi m-a claxonat; când nu s-a mai putut, m-am întors plictisită spre şofer, ce vrei? iar el zâmbitor şi încurajator ridică spre mine degetul mare şi-apoi pleacă mai departe; atât a a avut să-mi spună
în altă zi, un nene cu o pungă de-un leu s-a aşezat pe bancă în dreptul meu şi s-a uitat la mine ca la televizor; din când în când mai scotea sticla din pungă şi o ducea la gură, o punea la loc, iar o scotea...

niciun copil nu m-a băgat în seamă până acum, pentru ei se pare că mă încadrez perfect în peisaj
câinii se uită atent, dar după un minut pleacă liniştiţi mai departe; mai puţin unul care vroia să facă şi el ce fac eu, dar n-a putut că nu-i permiteau genunchii

azi a fost linişte, ca de Sărbătoare