cuvinte mici (23) înger (4) jurnal 2010 (77) jurnal 2011 (64) jurnal 2012 (20) mtc (1) pâine (8)

Thursday 20 January 2011

jurnal

 
aş fi vrut să scriu despre ceaţa din parc
despre cât de adâncă e şi cum îmi dă senzaţia dulce de a nu şti unde mă aflu, la mare poate când aud pescăruşii în dreapta, la munte poate când deodată îmi vine miros de cetină din stânga 
despre cât de frumos e...

aş fi vrut să scriu despre, demult vreau să scriu despre, cât de bine e la liceu, mai ales pentru nr.3 care e în culmea extazului
despre cum o rog să mai chiulească şi ea măcar o oră, de dimineaţă să mai dormim şi noi un pic dar nici nu vrea să audă
despre weekend în viziunea ei, care e doar un timp greu de trecut între două zile de şcoală 
despre cât de frumos e ...

aş fi vrut să scriu despre ce-am mai descoperit şi ce citesc, n-am terminat încă Biblia dar am început cu sfială să mai pun lângă ea câte-o cărticică, un atlas
despre meditaţia frumoasă pe care am aflat că o practică dentista mea
despre cât de bine e să fii matur, să fii trecut de o vârstă 
despre cât de frumos e ...

şi nu m-am îndurat

dar azi când am fost nevoită să o duc pe nr.3 cu metroul la şcoală la Foişor, eu care nu mă dau jos de la volan în oraş, azi când m-am dus pe urmă la policlinică în Dudeşti, apoi la altă policlinică în Mihai Bravu, azi când am văzut oraşul de aproape, gunoaie, ţigani, construcţii neterminate, gunoaie, cerşetori, maşini parcate pe trotuar, gunoaie, cuvinte şi mirosuri mizere plutind prin aer,
gunoaie ... ah Doamne câte gunoaie, azi când mi-am dat seama de ce copiii mei poartă mereu căştile în urechi când merg pe stradă, ce linişte mi-a injectat şi mie muzica în vene,  cum a devenit oraşul brusc un film la care mă uitam, un film cu care puteam să supravieţuiesc ... azi când urâtul a vrut să mă siluiască

azi am putut să scriu

3 comments:

  1. şi mi-a mai şi plăcut.

    ReplyDelete
  2. Recomand cu caldura textul Magdei Carneci "Bucuresti - o colectie de mirosuri" pp. 133-140 din Bucurestiul, secolul 20 (4-6/1997)

    Altfel, iaca aci ce-am scris mai demult si am mai si citit cu voce tare intr-o conferinta academica la Cluj prin 2001: "...cunoscuta-mi Londra, cu mirosul de indieni din cartierul de nord-est prin care treceam [prin 1996] cu autobuzul in zilele ploioase - cum altfel? - indesindu-mi bine castile walkman-ului pe urechi, in speranta ca un simt il poate dobori pe altul, macar momentan, pina scap de-acolo..."

    ReplyDelete
  3. @puck
    :)

    @zee
    deci ca-n Londra am ajuns?!

    ReplyDelete