Sunt îndrăgostită, atât de îndrăgostită că simt cum îmi arde pielea.
Şi ziua de azi a simţit asta, e caldă şi strălucitoare, proaspătă, mai proaspătă chiar decât acum 14 ani. Intru în casă încet, las pungile jos, mă descalţ, mă spăl pe mâini la bucătărie şi fiindcă nu mai pot să aştept niciun pic că doare, deschid uşa de la camera lui, cu grijă. Încă doarme, întins pe spate cu o mână sub cap. E doar în boxeri, deci iar i-a fost cald azi-noapte, iar s-a războit cu ţânţarii.
Pielea galben pai, presărată ici şi colo cu aluniţe, acoperă muşchii, ţesuturile, organele, venele, tot ce înseamnă el pe pământul ăsta, tot ce e mai de preţ al pământului ăsta. N-am timp să-l privesc prea mult, se poate trezi în orice moment, asta dacă nu cumva e deja trezit şi doar se preface ca să fie încălzit de dragostea mea ca un răsfăţat ce e. Ies tiptil în hol şi iau plasa cu cireşe, mari, negre, lipicioase. Scot un pumn şi-l răsfir pe pat pe lângă el, mai scot unul, încă unul, două kile jumate de cireşe barosane chenar. Deja mă bazez pe faptul că trebuie să fie trezit, nu pot să-l las să se mişte acum că le striveşte pe toate. Aduc cealaltă pungă de cireşe galbene, mici şi amare. Iau cu amândoi pumnii şi le împrăştii uşor pe burta şi pieptul lui, eşti treaz, nu? Deschide ochii pe sub bretonul lung şi zâmbeşte, ce faci? Ştii cum le-am acoperit pe fete cu petale de flori? Pe tine te acopăr cu cireşe. Se uită leneş în stânga şi dreapta şi zâmbeşte, ah zâmbetul ăsta. La mulţi ani iubitule!
PS - în ultimele 10 zile de sarcină, acum 14 ani, am mâncat numai cireşe, la cererea locatarului burţii; de aia l-am şi născut cel mai uşor; iar el, fructivor feroce, mâncător nepotolit de vişine, căpşuni, caise, mere, struguri, piersici, prune, pepene, pere, banane, este de fapt întruparea umană a unei cireşe
