cuvinte mici (23) înger (4) jurnal 2010 (77) jurnal 2011 (64) jurnal 2012 (20) mtc (1) pâine (8)

Sunday, 19 June 2011

visul meu

pentru Bea

Visul meu e să organizez un retreat la munte. Am un loc anume, pe un vârf din Şurianu, de unde a coborât mama la 10 ani ca să vină în Bucureşti. Vară-mea mi-a zis că-mi dă orice bucată de pământ de-acolo să construiesc, sau dacă-mi convine, chiar casa în care a crescut ea, să o reamenajez. E un loc nebăgat în seamă de traseele turistice, cu tare puţini locuitori rămaşi.
Aş merge pentru început doar vinerea sâmbăta şi duminica, când copiii s-ar descurca şi singuri cu tatăl lor. Bine-ar fi ca pentru asta să ne mutăm la Cluj sau Sibiu ca să-mi fie drumul mai scurt.
Apoi când ar fi copiii independenţi de-a binelea, m-aş retrage de tot acolo. Visez la un retreat pentru prietenii mei direcţi. Care să ştiu eu că sunt în căutarea liniştii şi a magiei naturii, nu doar să declare asta. Cu care să nu trebuiască să vorbesc prea mult. Care să se salveze acolo de câte ori au nevoie. 

în depărtare, Jina

casa mamei

mormântul de lângă casă

vedere din faţa retreatului visat

casă părăsită cu calul vecinei

altă casă părăsită cu găinile altei vecine

vedere din vârf

fântâna de la jumătatea drumului dintre satul de vale şi continuarea lui de pe coastă

vântul prin iarbă

sculele din bucătărie



aici e locul 
în care m-am întins când eram mică pe burtă să mă uit cum creşte iarba
n-am ştiut eu atunci că mi-a intrat prin ochi direct în inimă şi-n sânge
şi m-a legat pe veşnicie de el
acasă al meu











10 comments:

  1. Doamne Dumnezeule! Acum la 1:13 noaptea, dintr-o data o senzatie ca nu suntem normali la cap, ca stam aici printre betoane ca sa... si nu doar asta! Ci ca, mult prea des, ne scapa esentialul. In acelasi timp, m-a invadat o fericire de zile mari!
    M-au coplesit pozele, dar de fapt nu ele neaparat, ci ideea ca EXISTAM si ca pamantul asta este minunat. Mi-e rusine pentru toate datile in care am vrut sa mor. Si totusi, mormantul din poza este cel mai frumos pe care l-am vazut vreodata. In viata tihna, dupa moarte odihna.
    Sunt cam offtopic, stiu, dar ce senzatie! Multumesc. Sper din suflet sa-ti implinesti visul.

    ReplyDelete
  2. asa, mai da-mi motive de visare, si asa stau prea mult si ma uit pe google earth la romania

    ReplyDelete
  3. ce frumos e acolo...

    ReplyDelete
  4. @diddle
    nu esti deloc offtopic, chiar asta e mesajul meu!
    de fapt esti atat de ontopic incat ai reusit sa pui in cuvinte partea nevazuta a ce am vrut sa transmit si tare-ti multumesc :)

    @ew
    da. te imboldesc sa visezi din ce in ce mai mult.

    @puck
    parca te si vad urcand pe cararuie :)

    ReplyDelete
  5. Baii...io nu-mi dau seama cum de n-ati plecat inaintea noastra. Si la noi e misto, da' parca la voi e si mai si. De fapt sunt o gramada de locuri in RO unde se merita sa te muti. Cert e ca locu' e mult prea frumos ca sa mai stati pe ganduri, asa ca nu lasati pe nu stiu cand ce puteti face anu' asta, deci nu mai visati, actionati ACUM !!!

    ReplyDelete
  6. jane, that is Home

    ReplyDelete
  7. @iulian

    numai eu visez la noi in familie :)

    despre mutat cu totul si cu totii nu se pune problema pentru ca ceilalti 4 ai mei nici nu vor sa auda
    si le dau dreptate, sunt pe un curs al vietii, bun rau cum o fi, e deja al lor
    dar daca or vrea la un moment dat, pentru o clipa numai sa se retraga din valtoare, eu o sa-i astept acolo :)


    @stalker
    you see?

    ReplyDelete
  8. numai pentru asa ceva m-as intoarce pe piciorusul ala de plai. keep me posted.

    ReplyDelete
  9. jane, i See but i want to See more

    ReplyDelete
  10. @zee
    okey dokey

    @stalker
    you will

    ReplyDelete