Thursday, 22 December 2011

III

Am terminat în sfârşit perioada asta agitată, cursuri, alergătură, vâjâială de idei.
Mi-am dorit de mult să mă mai încarc o dată până la limită, dar m-a cam dat gata.
Mi-am dat seama de asta când am început să plâng din nimic, să plâng de dor.
Iar.
Cele mai mari lacrimi vărsate de-a lungul vieţii au fost de dor ... de El.

Acum e şi mai aiurea, el e lângă mine şi eu tot plâng de dorul lui.
Merge cu mine peste tot, e prin preajmă chiar dacă eu uit de el şi mă las antrenată în lumea din faţa ochilor.
Cum îl chem, cum vine cuminte, atât de cuminte.

Pe stradă sau în metrou e un puşti ca oricare altul, doar că străluceşte.
Oamenii nu-l simt şi nu se distrează la glumele lui.
Câteodată, când îi place de cineva în mod special, îşi deschide brusc aripa uriaşă şi-i atinge umărul cu pana din vârf, delicat.

In parc e mereu în alertă.
Chiar şi sub mărul lui stă pe vine, gata să ţâşnească la nevoie.
E îmbrăcat cu o pelerină neagră cu glugă, nu ştiu, probabil că i se pare deghizarea cea mai bună pentru o bătaie de stradă.
Dar suntem mereu singuri, doar noi doi în tot parcul plin de ceaţă.

Au fost zile când a crescut imens încă de la prima oră a dimineţii, dublu decât mine, cu aripile cât înălţimea camerei, cu medalii în piept, cred că au fost zilele în care am avut nevoie de pază puternică ...

Câteodată mă scoală dimineaţa vesel, e cerul senin şi el e atât de naiv încât crede că eu văd că ochii lui sunt din acelaşi material ca cerul, dar eu chiar văd asta, eu chiar ştiu ...

Şi iar plâng, ce-aş vrea? să fie tot timpul real lângă mine, dar atunci ar fi separat şi aş plânge mai cu foc, ce-aş vrea?! mai mult de atât nici măcar nu ştiu ce să-i cer, îmi dă tot şi eu totuşi mai vreau, ce defecţiune mai e şi asta?
Doar când povestesc despre el parcă mă liniştesc.
Şi el mă îndeamnă, scrie, că aşa trebuie
visătoarea mea.



6 comments:

  1. :)))
    hei, ma bucur.
    dar pe cea de la II ai ascultat-o?

    ReplyDelete
  2. ;) am descărcat albumul de dimineaţă. plus unul al lui Jon Hopkins că nu sună deloc rău muzica lui ambientală.

    ReplyDelete
  3. da, si eu ascult jon hopkins la greu de cand cu monsters
    si sunt tare incantata ca ingerul meu a reusit cu muzica lui sa atraga atentia un specialist :D

    ReplyDelete
  4. eh, mai bine îmi făcea îngerul cu ochiu'

    ReplyDelete
  5. tocmai te-a atins cu aripa :)

    ReplyDelete