primele

Îmi place ideea arhitectului şi o împrumut de la el, după ce-i cer voie binenţeles.

Petrec prima zi a anului cu trei dintre copiii din tabără (pe ceilalţi trei îi iau cu mine-n gând). La ora 8 a noului an plecăm în pădure, e cerul albastru senin, e zăpada albă strălucitoare, sunt brazii verzi, vii, e râuşorul transparent, îngheţat. Căutăm spiritul pădurii şi nu-l găsim, dar copiii se ambiţionează, îl cheamă, îl ridică, îl descoperă.

Acasă, uzi şi somnoroşi, îi las să se refacă şi să viseze că au aripi transparente.




Eu mă retrag să-mi savurez în linişte nucile glasate


şi cartea mea cu poze preferată



Mă imprim cu high hopes că tare-mi plac clopotele alea, stârnesc dansul rusalcăi şi plâng.

În prima zi a anului eu plâng, un plâns mut provocat de o tristeţe copleşitoare, apărută din senin. Ştiu tristeţea asta, o cunosc dar n-o pot defini, Carlos ştie să o descrie
Every time I entered into heightened awareness I could not cease marveling at the difference between my two sides. I always felt as if a veil had been lifted from my eyes, as if I had been partially blind before and now I could see. The freedom, the sheer joy that used to possess me on those occasions cannot be compared with anything else I have ever experienced. Yet at the same time, there was a frightening feeling of sadness and longing that went hand in hand with that freedom and joy. Don Juan had told me that there is no completeness without sadness and longing, for without them there is no sobriety, no kindness. Wisdom without kindness, he said, and knowledge without sobriety are useless.



Mă retrag în somn, visez la aripi transparente,



şi gata.